avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 575 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Demisie la zi
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Demisie la zi

Bună ziua,
Am o întrebare/rugăminte referitor la demisia la zi.
Am fost angajată într-un proiect (perioadă determinată - 23.04.2015 - 27.11.2015) și datorită unor factori obiectivi mi-am dat demisia, la data de 01.07.2015. Coordonatorul proiectului nu era prezent în birou în acea zi iar locțiitoarea lui (prin contract, tot coordonator se numește) mi-a spus că pot să îi las ei documentul. Am întrebat dacă primesc un număr de înregistrare pentru cererea mea și nu am primit datorită faptului că secretara își dăduse și ea demisia (tot cu aceeași zi și nu era prezentă). Am trimis un mail pe adresa secretariatului organizației în care am subliniat faptul că am părăsit organizația. Există posibilitatea ca angajatorul să susțină că nu a primit cererea mea de demisie? Menționez că în încăpere mai era o persoană (a fost martoră la discuție...dar s-ar putea ca în momenul în care va fi întrebată de cineva...să spună că nu știe despre ce este vorba). Cam care ar fi pașii de urmat în continuare? Trebuie să mă interesez la ITM dacă s-a operat demisia mea?
Cel mai recent răspuns: COSTANVIVIANA , utilizator 16:37, 3 Iulie 2015
1. Demisia la zi nu este prevazuta in Codul Muncii.

2. Fie solicitati incetarea c.i.m. cu acordul partilor - art.55 lit.b C.mun., fie prin demisie -art.81 C.mun.

In cazul incetarii c.i.m.cu acordul partilor nu se acorda prevaiz. In situatia demisiei ,aceasta poate fi cu sau fara preaviz.

Art. 81 din Codul Muncii:
(1) Prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.
......
(7) Contractul individual de munca inceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul respectiv.
(8) Salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.

3. Regula in materie de incetare a contractului individual de munca din initiativa salariatului este incetarea dupa expirarea unui termen de preaviz, in conditiile art. 81 C. muncii. Prin exceptie, contractul individual de munca poate inceta prin demisie fara preaviz in situatia in care angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca. (alin.8 al art.81 C.mun.).

4. La art.40 alin.2 C.mun. sunt prevazute anumite obligatii ale angajatorului , si anume:
acestora.
a) sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca;
b) sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca;
c) sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
d) sa comunice periodic salariatilor situatia economica si financiara a unitatii, cu exceptia informatiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unitatii. Periodicitatea comunicarilor se stabileste prin negociere in contractul colectiv de munca aplicabil;
e) sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;
f) sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;
g) sa infiinteze registrul general de evidenta a salariatilor si sa opereze inregistrarile prevazute de lege;
h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;
i) sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.

Daca una dintre aceste obligatii nu a fost indeplinita de catre angajator, atunci salariatul poate demisiona fara preaviz.

5. Codul muncii prevede expres obligatia angajatorului de a inregistra demisia, neinregistrarea acesteia este reglementata ca fiind contraventie si sanctionata cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei. de catre ITM.
Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de proba.

6. Solicitati ITM-ului sa va comunice daca raportul de munca cu S.C. X a fost incetat in REVISAL.

Mulțumesc frumos pentru precizări. chiar acum scriam ITM-ului. Am destule de spus...printre altele faptul că nici în ziua de astăzi nu am fișa postului (mi s-a spus că mă cramponez de fișa asta prea mult). Eu am Standardul ocupațional ” și ”Fișa postului” din COR, nu mă ”cramponam” pentru că nu aș ști ce am de făcut. Contractul individual de muncă l-am primit în mână (și nu confidențial, cum ar fi trebuit să se procedeze) după mai bine de 30 de zile, deși era stipulat că perioada de probă pentru postul meu este de 20 de zile, ceea ce m-a ”blocat” să plec în clipa aceea. Am sperat că lucrurile vor merge și proiectul va demara ”by the book”. Nici poveste! Mi s-au dat sarcini (din zbor, fără a fi consemnate undeva) care nu intrau în atribuțiile mele și volumul de muncă era din ce în ce mai mare, toate activitățile, telefoanele și deplasările le-am făcut din resurse proprii. Și mai sunt...Mulțumesc, încă o dată pentru sfaturi. (Data viitoare voi deschide bine ochii..)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Demisie la zi anonim1990 anonim1990 Buna ziua, Doresc sa imi dau demisia fara preaviz deoarece mediul in care imi desfasor activitatea a devenit greu de suportat si foarte stresant din cauza ... (vezi toată discuția)
Demisie la zi respinsă Deya901201 Deya901201 Buna seara. Daca doresc sa demisionez deoarece părăsesc orașul iar angajatorul dorește sa-mi semneze demisia doar cu preaviz iar eu doresc acest lucru ... (vezi toată discuția)
Lichidarea la zi enyadennis enyadennis Buna ziua am si eu o antrebare lucrez la o firma de aproape un an si nu ma mai anteleg cu administratorul firmei am avut cateva neantelegeri din cauza ca nu am ... (vezi toată discuția)