Pot reformula pretentii, respectiv formula pretentii noi, daca s-a stabilit deja data primului termen de infatisare la tribunal? Sunt partea acuzatoare intr-un conflict de munca.
Buna ziua!
Da, puteti sa faceti o cerere de completare pe care o depuneti la tribunal fie inainte de termenul de judecata, fie chiar in sedinta de judecata.
Art. 204 Cpc Modificarea cererii de chemare în judecată
(1) Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când:
1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;
3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.
(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.
Voi depune cererea la data infatisarii in fata instantei. Daca bine am inteles, atunci aceasta data mai este acoperita de formularea \"până la primul termen la care acesta este legal citat\".
Este vorba de:
- o corectare in favoarea paratei, am calculat eu gresit in plus o luna de salar pe care mi-l datoreaza.
- o noua pretentie. Cerusem despagubiri pt. lucruri personale care le foloseam la locul de munca in interes de servici si care fusesera distruse (aruncate) de parata dupa concediere. Acuma doresc sa cer despagubiri si pt. obiecte care la fel au fost aruncate insa care le tineam acolo in interes propriu dar cu permisiunea reclamentei/angajatorului.
In afara de aceasta as vrea sa depun dovada in forma unei inregistrari audio in care reclamanta recunoaste ca au fost aruncate lucrurile mai sus mentionate. (Aceasta se afla din pacate pe telefon.) As prefera insa s-o depun abia dupa audierea reclamatei ca martor, sunt sigur ca va nega aruncarea lucrurilor mele personale. Altfel zis, n-as descoperi acum cartile, ar fi asul din maneca daca reclamata minte la audierea ca martor.
Reclamata este "angajatorul" (este de fapt o contestatie de concediere) insa avocatul angajat de catre el a cerut sa fie audiati ca martor presedintele si vicepresedintele acestei asociatii.
Mi-ar fi convenit si mie sa fie interogati ca parati (desi poate nu e nici o diferenta), insa daca se lasa reprezentati prin avocat la acela nu prea este de interogat, ma gandesc eu cel putin.