avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 578 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... parasire de domiciliu
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

parasire de domiciliu

Sotul meu a plecat de acasa pe data de 06.07.2009 la tatal sau si bineinteles cu noua iubita cu care traieste de 2 ani, de cand a intrat la facultate. Ne-a parasit pe mine si pe fiul meu in varsta de 5 ani .Avand apartamentul garantat la un credit mare pe 25 de ani , sotul meu mi-a lasat rata in valoare de 1300 lei, rata la Domo in valoare de 200 lei ca doar eu folosesc apartamentul , aparatul de aer conditionat si televizorul, dar salariul meu e de 1000-1200 lei, nu mai pun si utilitatile. E posibil sa-mi puna mie in spinare aceste rate, avand in vedere ca el are salariul de 2200-2400 lei? El a luat masina si rata de la alta banca de 650 lei . Vrea sa ne despartim de comun acord , la fel si cu bunurile, dar mie imi este teama de ce va urma si ca voi iesi in dezavantaj . Trebuie neaparat sa angajez un avocat avand in vedere situatia mea financiara? Tot ce avem este luat in timpul casatoriei, apartament, masina si credite. Am dreptul sa nu-i dau copilul, avand in vedere ca el a parasit domiciliul, locuieste cu amanta si se afiseaza nestingherit prin tot orasul, chiar si cand e copilul cu el? Astept cu nerabdare raspunsurile dumneavoastra, va multumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns: m_ella2005 , utilizator 12:51, 21 Iulie 2009
Pana acum datorita raspunsurilor de mai inainte cred ca v-ati facut o idee despre ce ar presupune transarea problemei prin divort. Din cate mi-am dat eu seama din punct de vedere financiar un divort mai mult va agraveaza situatia decat o rezolva deoarece nu vad cum ati putea sa platiti in continuare ratele si in paralel o sulta sotului pentru jumatate din ratele achitate pana acum. Veti fi obligata practic sa renuntati la apartament sau sa-l pierdeti prin executarea ipotecii. Nu cred ca sotul poate obtine mai mult de 50% din bunuri pentru ca desi a contribuit mai mult la achitarea acestora dumneavoastra ati compensat prin contributia dumneavoastra la cresterea copilului, intretinerea gospodariei si alte asemenea munci domestice multe si in avantajul direct al sotului (spalat, gatit, cumparaturi, etc). In ce priveste desfacerea casatoriei imi permit sa ma hazardez un pic si sa afirm ca nu sunteti foarte incantata de divort si sa presupun ca stiati/banuiati mai demult infidelitatea sotului dar ati inghitit aceasta situatie sperand ca in timp problema se va rezolva de la sine si sotul va reveni la sentimente mai favorabile. Imi cer scuze anticipat daca ma insel!

Bazandu-ma pe acestea va mai sugerez o varinta legala fara a sustine insa ca este mai buna decat divortul. Asta dumneavoastra veti aprecia mai bine. In cazul in care sotul deschide actiune de divort si nu poate dovedi o culpa serioasa a dumneavoastra in esuarea mariajului iar dumneavoastra va opuneti divortului el nu poate divorta din propria culpa. Practic dumneavoastra puteti sustine in instanta ca o considerati o ratacire temorara a sotului si asteptati sa revina acasa. Legea deci nu-i permite sotului sa obtina divortul acuzandu-se doar pe sine. In aceste conditii ramaneti in apartament, va trebui probabil sa platiti toate ratele poate si cu ajutorul parintilor si exista sansa, mica ce-i drept, ca relatia sotului cu colega din facultate sa se erodeze sub presiunea vietii concrete de zi cu zi asa cum probabil s-a petrecut si cu dumneavostra. Poate ca in termen de sa zicem un an realizeaza si dansul ca nu tot ce zboara se mananca si poate i se face dor de copilul lui si de viata de dinainte. Sunt convins ca sunte-ti intr-o situatie dificila si trebuie sa cumpaniti foarte bine eventualele variante.

Daca alegeti acesta varianta incercati insa sa nu-i zgadariti orgoliul, fiti concilianta, duceti-l cu vorba ca veti divorta doar cand veti fi convinsa ca optiunea lui este definitiva (peste un an sa zicem), nu-l sacaiti inutil cu reprosuri si telefoane lasti-o pe cealalta sa-i faca reprosuri pentru ca atunci creati premizele ca noua relatie sa scartaie si astfel lucrurile sa ia o turnura favorabila. Daca il presati ii distrageti atentia de la problemele noii relatii pentru ca nimic nu e perfect si ii oferiti o motivatie sa le depaseasca. In acelasi timp va creati un termen de respiro pentru a incerca sa guvernati situatia financiara, sa gasiti o solutie financiara pentru un eventual divort care va dura si el 6 luni, un an, poate doi. Consider ca nu va avantajeaza sa grabiti un eventual divort. Sunt curios care este opinia dumneavoastra relativ la aceasta varianta . Repet nu sustin in nici un caz ca este solutia cea mai buna dar e o varianta demna de luat in calcul.
Da, corect, de luat in calcul...

Ioana, domiciliul este in dreptul nostru legal si de fapt. Cel legal e ala de pe buletin. Cel de fapt e ala unde sedem macar o perioada considerabila intr-un an, vreo 180 de zile, aproape juma' de an.
Domiciliul comun al sotilor este cel de fapt si nu al din buletin, adica locul unde amandoi si-au petrecut o perioada considerabila din ultima perioada a convietuirii comune in mariaj...
Pe copil nu-l intereseaza asta, el e prea mic sa aiba domiciliu propriu, are domiciliul de fapt la parintele unde sta efectiv si legal acolo unde sunt parintii de acord ca el sa stea. Adica domiciliul unui copil poate fi si la un internat, de exemplu... nu e musai sa fie unde stau parintii. Poate fi si la bunici, in fapt...

Asa incat nu conteaza domiciliul comun al sotilor in privinta copilului.
Domiciliu conjugal nu mai exista in legislatia noastra.
Faptul ca bunul e comun nu inseamna ca acolo stau sotii... eu am cu sotul o casa, o inchiriem, acolo e domiciliul nostru comun? Daca noi stam intr-un apartament?
Domiciliul comun conteaza numai in procedura civila pentru competenta si atat. El poate si sa nu existe intr-o casatorie.
De ce trebuie copilul sa vada concubina, prietenii, parintii etc. fiecarui parinte? Ca asta inseamna relatii personale, o legatura a unei vieti cu alta... Si prietenii isi cunosc rudele, aventurile, ceilalti prieteni, asta inseamna relatie personala... Sa cunosti viata, cultura, persoanele din viata celuilelt.
Atata timp cat nu exista ceva anume ce ar putea sa-i faca rau minorului, pana unde merge relatia personala o impun ei doi, copilul si parintele... Ca asa fac si doi prieteni, isi prezinta unul altuia viata pana acolo unde simte fiecare nevoia.
Nu cred ca poti cunoaste un om daca-l vezi la doua saptamani la tine acasa, ca pe o matusa in vizita... Legatura personala nu inseamna numai sa-l vezi in persoana, inseamna felicitari, telefoane, cunoasterea vietii celuilalt la nivel personal, asa interpretez eu.
Tu ai vrea sa-ti cunosti tatal ca pe un vizitator temporar? Iti pare ok pentru tine?
Ca sa nu spun ca la 5 ani copilul e marisor.
E numai o parere, cred ca ceea ce spui tu fac unii parinti care vor sa limiteze abuziv legaturile celuilalt cu minorul. NU sunt de acord. Ca parinte, trebuie sa imi asum si ca pruncul meu poate alege pe altul in defavoarea mea, si ca voi concura, inconstient sau subconstient, cu alte persoane din viata copilului meu... mai devreme sau mai tarziu.
Copilul are dreptul sa-si cunoasca liber si necontrolat ambii parinti, eu asa cred.
Ultima modificare: Luni, 20 Iulie 2009
Cabinet de avocat Liliana Grădinaru, Avocat
Sunt de acord cu AVLIL privitor la mentinerea relatiilor personale cu copilul. Nici eu nu consider ca este ceva rau in faptul ca acesta o cunoaste si pe concubina fostului sot sau pe eventualul nou sot al mamei. Copilul cand va deveni adult va traii in aceasta societate a carei realitate dincolo de preceptele morale trebuie sa o cunoasca altfel se va confrunta oricum cu ea. Mie personal mi se pare mai grava indoctrinarea unui copil prin denigrarea fostului sot si a concubinei lui decat confruntarea lui cu realitatea asa cum se prezinta ea.

Exista insa o completare pe care as dori sa o fac cu privire la derularea relatiilor dintre toti adulti aflati in preajma copilului de care am vorbit. Exista niste limite pe care acestia trebuie sa le respecte in exercitarea drepturilor lor cu privire la copil. Toti trebuie sa incerce sa fie rezonabili si sa se abtina de la gesturi care ar putea aprinde flacara unui conflict. Sa incerce sa respecte noua situatie intima a celuilalt fost sot si sa nu actioneze de asa natura incat sa le incalce drepturile celorlalti prin exercitarea propriilor drepturi. Altfel situatia degenereaza in mod iremediabil.
Eu nu am amintit de un domiciliu conjugal , ci doar am citat ceea ce a mentionat colega.Exista domiciliu (ce prezinta un caracter de permanenta, o durabilitate in timp) si o resedinta (o locuinta temporara , pasagera , care poate fi stabilita intr-o anumita perioada de timp limitata ) .Atat am pus eu in mesajul meu.Opinia mea e una in ideea , de a nu implica, cel putin temporar, acest minor intr-o noua relatie a tatalui ....din varii motive ( confuzie.... la cinci ani ... e, totusi, ... mic , poate exista o alta dorinta a acestuia .... aceea de a-si vedea impreuna parintii....un oarecare regret si...o dificultate de adaptare....).
Userul , aminteste, cu o oarecare nemultumire, ca tatal isi ia copilul ....la plimbare...cu actuala prietena.

Inclin sa cred ca toti copiii resimt , intr-un oarecare mod , evenimentele petrecute in familie , pe cele frumoase ....cu bucurie .... iar pe cele ... mai putin placute , cu tristete.Ideea pe care am sustinut-o e aceea ca ...pana la scurgerea unei perioade de timp ,pe care nu o pot aprecia , ca discutam de relatii interumane , iar fiecare are modul lui de adaptare la schimbare , copilul sa nu participe , prin prezenta sa , la aceasta relatie a tatalui , care a fost una extraconjugala....si dateaza de vreo doi ani .
Iar , in final , va avea posibilitatea sa se adapteze la schimbare , macar sa aiba un climat prielnic ....Sunt de acord ca tatal se implica in mai multe moduri ... nu sustin ideea limitarii dreptului acestuia (telefoane , plimbari , vizite la rude sau alte asemenea )....Dar de ce sa fie si impreuna cu actuala ...prietena ...aici nu mai gasesc vreo justificare.
Relatiile , in perioada de separatie, sunt, totusi, tensionate.

Stiu ca prezenta ambilor parinti e una benefica , asa cum sunt ei (sigur , cu limitarile de rigoare).Lipsa unuia duce la carente afective....e cert ... si e un subiect des dezbatut de catre psihologi.Parerea mea e aceea ca interesul minorului e acela de a petrece timp cu tatal , insa nu ....,cel putin momentan ,cu noua partenera de viata.Va avea suficient timp sa se acomodeze cu alte raporturi de familie ...Asa interpretez eu lucrurile...Momentan...cat divortul n-a fost nici macar intentat...
Daca acest copilaria va fi una frumoasa , experientele de la maturitate vor fi la fel ! :)Copilul sa fie fericit !
Ultima modificare: Luni, 20 Iulie 2009
CABINET DE AVOCAT "STOICA IOANA", Avocat
Doamna Stoica, avand in vedere interpretarea dv., precum si caracterul complex al relatiilor interumane, o intrebare pentru dumneavoastra: sa presupunem ca va casatoriti cu un barbat care mai are un copil dintr-o casatorie anterioara, caruia instanta i-a dat dreptul de a-si lua copilul la domiciliu un weekend la doua saptamani si pe perioada vacantelor. Ce faceti dv in aceasta situatie:
- plecati de acasa pe perioada cat copilul vine la domiciliul tatalui sau ?
- ii impuneti tatalui sa isi desfasoare programul oriunde numai sa nu aduca acel copil la domiciliu?
- acceptati ideea ca tatal sa isi petreaca doua weekenduri pe luna impreuna cu copilul si mama acestuia pentru ca acel copil trebuie sa isi vada parintii impreuana?

Dar daca ati avea un copil dintr-o casatorie anterioara si hotarati sa va recasatoriti:
- doua weekenduri pe luna va trimiteti sotul de acasa dv. urmand a va petrece timpul cu copilul si fostul sot in ideea de a-i crea copilului un climat prielnic?
- ii impuneti sotului sa nu stati impreuna decat in perioada cat copilul va sta la tatal sau natural pe considerentul ca e mic, confuz si nu se stie cat dureaza pana se adapteaza de separarea de tatal sau?

Alte discuții în legătură

Divort haruna haruna Sunt o tanara, mamica unui baietel de 1 an si 3 luni. Din motive gen scandaluri repetate, violente fizice si verbale am decis sa plec impreuna cu baiatul de ... (vezi toată discuția)
Custodie comuna, domiciliu la mama, partaj nefinalizat, copil traumatizat mioara2012 mioara2012 Buna ziua! Am divortat in martie 2012 si in octombrie am introdus actiunea de partaj. Eu am vrut sa impartim in cote egale toata masa partajabila, insa fostul ... (vezi toată discuția)
Plecare din tara anoni anoni Buna ziua. Am nevoie de sfatul dumneavoastra inr-o problema. In scurt timp se va pronunta divortul dintre mine si sotul meu iar fetita noastra in varsta de 6 ... (vezi toată discuția)