Stimată doamnă avocat, vă apreciez părerile şi pe unele le-am chiar urmat. Am fost adepta medierii, concilierii, am acceptat consiliere psihologică, am cerut chiar monitorizarea programului de vizită.
Nu cred că nu înţelegeţi cum pun eu problema, şi aici mă refer numai şi numai la minor şi la drepturile sale. Şi nu este un caz singular, după cum citesc eu aici, pe forum.
Efectul lipsei unui părinte este, aşa cum aţi precizat dvs. mai sus :
are o stima de sine scazuta, impreuna cu o neincredere sociala si relationala provenita din sentimentul de abandon"
Copilul, deşi are dreptul, nu beneficiază de părintele care nu respectă programul de vizită, fiindcă acela
nu vrea să respecte acel program. Culmea este că, în instanţă, acela îşi justifică cererea tocmai prin ceea ce spuneaţi dvs. mai sus. Concluzionez că acel părinte, în mod conştient, vrea ca acel copil să ajungă la acel rezultat.Şi atunci, e grav! Nu urmăreşte interesul superior al propriului copil! Dacă o face inconştient, e şi mai grav! Înseamnă că nu are responsabilitatea de părinte, adică e iresponsabil.
Dacă, în schimb, copilul nu este găsit odată acasă la programul reglementat, după un an de absenţă al părintelui nerezident, rezidentul este infractor, este alienator, este pericol pentru copil.
Mesajul meu nu este discriminatoriu, nici sexist, în aceeaşi situaţie sunt atât mame, cât şi taţi.
:offtopic: M-am referit la o emisiune la TV, unde un tată , redactor la o televiziune, se dă victima perfectă de ani de zile, pe la diferite televiziuni şi a ajuns să facă denunţuri
şi împotriva familiei fostei soţii şi să o denigreze public, toate acestea fără ca fosta soţie să aibă un drept la replică.Mai mult, sunt acuzate toate autorităţile de neglijentă în serviciu, numai el are dreptate şi se justifică cu zeci de dosare în instanţe.
La fel ca şi tatăl copilului meu.