Rendez-vous juridic cu noul Cod Civil. Contractele speciale

Peste o sută de pagini a noului Cod Civil sunt consacrate diferitelor contracte speciale, însă nu numai contractele sunt speciale (datorită faptului regelementării exprese din Cod), ci şi modul, în care legiuitorul le tratează şi le adaptează condiţiilor economico-sociale moderne – o expresie mai blândă pentru a ilustra, că aceste condiţii s-au schimbat semnificativ de la intrarea în vigoare a vechiului Cod Civil.

Ceea ce priveşte vânzările, în fond nu s-a schimbat foarte mult, vânzarea fiind unul din cel mai vechi contract cunoscut de societate. Totuşi, noul Cod Civil incorporează părţi semnificative din doctrina şi jurisdicţia anilor trecuţi, cum este cazul la aproape toate părţile analizate până în prezent. Formularea este una destul de clară, dar, cum am mai amfirmat în analizele noastre precedente, nu este (şi nici nu poate fi perfectă).

O astfel de imperfecţiune conţine alineatul 2 din articoulul 1707 cu privire la obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru viciile bunului vândut, care este menit să conţine definiţia viciului ascuns. Un viciu este ascuns, dacă el nu poate fi descoperit de un cumpărător prudent şi diligent, fără asistenţă de specialitate. În acest caz se pune întrebarea, că oare aducerea unui mechanic la târgul de autoturisme este sau nu asistenţă de specialitate. În cazul în care acest lucru nu se consideră asistenţă de specialitate, ne aflăm în faţa unei prudenţe şi diligenţe din partea cumpărătorului, însă dacă mechanicul este considerat asistenţă de specialitate, avem de aface cu o potenţială reducere a siguranţei circuitului civil: În acest caz concret, autoturismul cumpărat poate avea nişte vicii, pe care un mechanic ar fi putut să descoperă cu uşurinţă, dar în acest caz acele vicii sunt considerate vicii ascunse, care implică obligaţia de garanţie a vânzătorului, ducând la reducerea preţului de vânzarea sau rezilierea contractului – ceea ce nu este neapărat un lucur sănătos.

Noul Cod Civil extinde sfera de acţiune notarile în mai multe privinţe, fapt ce ar trebui să ducă la creşterea numărului notarilor, care pot fi numite în unităţile administrativ-teritoriale; noul Cod Civil impune, în cazul vânzărilor moştenirilor forma autentică. Acest lucur este pe deplin justificat, deoarece oferă o siguranţă îmbunătăţită (iar dacă aceste vânzări trebuie înregistrate în registrele succesiunilor – fapt ce nu reiese în mod expres din reglementările noului Cod Civil – chiar şi vânzarea mulutiplă unei anumite moşteniri poate fi prevenită). Cu atât mai suprinzător apare articolul 1751 care enunţă în mod expres, că vânzătorul unei moşteniri rămâne răspunzător pentru datoriile moştenirii ... Din moment ce moştenirea este vândută (ea fiind o universalitate), toate drepturile şi obligaţiile ar trebui să fie transmise cu ea.

Chiar şi plata în rate a devenit o parte a noului Cod Civil prin mai multe referniţe exprese în diferite articole. Pentru a creşte siguranţa circuitului civil, noile reglementări limitează rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare în cazul platelor în rate la un nivel echitabil în articolul 1756 (regelementarea este supletivă, deci părţile pot conveni şi altfel).

Vânzarea cu opţiunea de răscumpărare (cu pact de răscumpărare) a revenit din nou în legislaţia noastră, legiuitorul întărind instituţia simulaţiei (care nu este cauză de nulitate), asigurându-se totodată prin articolul 1762 că astfel de contracte nu pot fi folosite pentru ascundere împrumuturilor cu dobânzi excesive, limitând diferenţa între preţul de vânzare şi cea de răscumpărare ... Deşi nu menţionează nimic despre calitatea diferenţei de preţ (adică dacă ea este pozitivă sau negativă).

Un pas gigantic în direcţia potirivită este însă articolul 1798, care nu numai că asigură dreptul de acţiune a locatarului, dacă contractul de locaţiune este închieat în forma autentică sau înregistrat la organele fiscale (care constituie titluri executorii – ceea ce ne pune în faţa multor legislaţii avansate din acest punct de vedere) el promovează în acelaşi timp, chiar prin oferirea caracterului executoriu a acestor contracte încheiate în felulurile menţionate, disciplina cetăţenească de a declara veniturile din contractele de locaţiune la organele fiscale.

Cu privire la socitetăţi, legea instituie o modalitate specială de dobândire a bunurilor supuse publitităţii în alineatul 3 din articoulul 1883, care instituie posibilitatea înregistrării în registrele de publicitate drepturile reale dobândite de societatea respectivă sub condiţia suspensivă a dobândirii personalităţii juridice. Deşi în marea majoritate a cazurilor societăţile dobândesc personalitatea juridică fără probleme, această reglementare este necesară, pentru a delimita clar societăţile legal constituite de cele în curs de constituire sub aspectul drepturilor reale supuse publicităţii. Articolul următor este şi el menit de a crea un regim juridic mai aspru pentru societăţile cu presonalitate juridică, care pot fi înfiinţate doar prin contract de societate întocmit în scris.

După părărea noastră noul Cod Civil pare să intenteze să pune capăt perversiunii logice şi gramaticale în sistemul nostru de drept şi anume societăţii comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic. Această formă juridică care este, de fapt, o persoană fizică autorizată elevată, este supusă unor restricţii normative speciale, care nu se aplică (din motive evidente) altor forme juridice, nici măcar societăţilor comerciale cu răspunsere limitată cu mai mulţi asociaţi ... Niciodată nu am avut capabilitatea de a înţelege (nici măcar de a ne imagina) o societate cu un asociat unic. Partea cu privire la contractul de societate defineşte acest contract ca fiind unul între două sau mai multe persoane în articolul 1881, iar articolul 1888 pune în categoria societăţilor şi societatea cu răspundere limitată la litera e).

La obligaţiile impuse asociaţilor (articolul 1903 şi următoarele), noul Cod Civil impune obligaţia asociaţilor în cazul încălcării acestor obligaţii de a repara daunele ce ar putea rezulta din fapta ilicită a lor. În acest caz mai nefericit, formularea nu este chiar atât de lipsită de echivoc ca şi în alte părţi, deoarece nu este foarte clar, dacă se referă la nişte daune potenţiale (care au rezultat sau nu), sau la daunele ce au rezultat in concreto din faptele asociaţilor. Prima abordare cerează o situaţie mai puţin fericită, deoarece se pot estima fără sfârşit nişte daune abstracte, care, deşi nu au rezultat din acţiunile asociaţilor, trebuie totuşi reparate de ei.

Interdicţia emiterii instrumentelor financiare din articolul 1923 este mai puţin reuşită din punct de vedere practic, deoarece în cazul societăţilor comerciale pe acţiuni legea dispune altfel (neemiterea instrumentelor financiare din partea unei societăţi pe acţiuni echivalează cu inexistenţa acestuia), pe de o parte, iar cambia, care poate fi emisă de orice persoană fizică şi juridică, în formele ei specifice (cec, bilet la ordin etc.), deşi nu sunt prin definiţie instrumete financiare, dar ele pot deveni instrumente financiare prin cesiune. Anularea lor în acest caz ar fi extrem de abuzivă din punct de vedere a siguranţei circuitului civil pe de o parte, iar pe de altă parte, ei nu au fost emise ca instrumente financiare.

Una din marele surprize pentru noi în noul Cod Civil este includerea contractului de transport în contractele speciale, chiar din mai multe motive. În primul rând, există un curs cu titlul de Dreptul Transporturilor, care se referă la diferitle legi speciale şi Codul Comercial şi cu siguranţă nu-şi va pierde baza de existenţă prin includerea transporturilor în noul Cod Civil (o redenumire a cursului ar fi în orice caz binevenit, ca şi la Dreptul Familiei).
Apoi, până în prezent, transportul a fost considerat o activitate comercială, dar trebuie menţionat, că şi vânzarea este o activitate comercială, dar poate să fie şi unul civil (depinde de criterii obiective şi subiective folosite la analiza actului juridic încheiat). Legiuitorul pare să aibă aceiaşi intenţii cu privire la transport, adică crearea posibilităţii unui transport civil şi unui comercial.

În general reglementările cu privire la contractele de transport sunt la un nivel potrivit de detaliere pentru a constitui drept comun pentru regelementările speciale (şi fără nici un dubiu) necesare cu privire la formele speciale de transport.

Articolul 1987 introduce o sancţiune civilă pentru declararea necorăspunzătoare a valorii bunurilor transportate, în sensul că, dacă această valoare a fost declarată, ea constituie limita superioară a despăgubirii datorate de către transportator (conceptul de cărăuş pare să fi dispărut din noul Cod Civil). Această este o sancţiune civilă, deoarece declaraţia falsă a valorii nu este o infracţiune de fals în declaraţii (poate una de înşelăciune pentru a nu plăti preţul cuvenit pentru transport), deoarece transportatorul nu este o instituţie publică şi nici nu este asimilată unei instituţii publice (poate cu excepţia Poştei Române).

Deşi noile regelementăr o scutesc transporatorul de răspundere civilă în cazul pierderii totale sau parţială a bunurilor transportate şi în cazul pericolelor inerente al transportului de animale vii (litera g, alineatul 1, articolul 1991), pericolele respective şi mai ales inerenţa lor trebuie evaluate din punctul de vedere a legislaţiei cu privire la protecţia animalelor, iar impunerea obligaţiei unei asigurăr de răspundere civilă în alineatul 4 din articolul 2002 este (sau ar trebui să fie) un element fundametal al oricărei activităţi profesionale.

Noul Cod Civil defineşte obligaţia mandatarului în articolul 2027 ca o obligaţie de diligenţă şi nu de rezultat, iar el defineşte în mod clar şi posibilitatea acordării unui mandant mai multor persoane şi condiţiile unui asemenea mandant – fapt ce nu împiedică revocarea mandantului în cazul împuternicirii pentru aceiaşi afacere o altă persoană (sau persoane), cum apare în articolele 2022 şi 2031.

Idea, ce apare în articolul 2033, şi anume unei registre notariale cu împuterniciri, este una foarte bună, din moment ce, oricât de sigure ar fi actele autentificate la notarii publici, falsificarea este numai o chestie de timp şi de mijloace tehnice a falsificatorilor. În cazul în care împuternicirile sunt înregistrate în acest registru, o simplă contrafacere unuei împuterniciri autentice nu va ajunge pentru a comite fapte ilicte – desigur, în ipoteza accesului public pentru vizualizare a înregistrărilor din registrul respectiv. Aici î-şi poate găsi aplicarea semnăturii electronice recent introduse pentru a depune unele declaraţiile fiscale la direcţiile financiare, în sensul că notarii pot face înregistrări în registrul menţionat cu semnăturile lor electronice, pentru a preveni abuzurile rezultate din accesuri neautorizate. Desigur, şi semnăturile electronice pot fi falsificate, dar falsificare acestora necesită foarte mult timp, chiar folosint echipamente extrem de performante – timp în care împuternicirea respectivă nu mai are nici o semnificaţie, iar semnătura originală a fost înlocuit de nenumărate ori (aici vorbim de decenii).

Această iniţiativă poate avea avantaje chiar şi sub aspect ecologic: Dacă există registrul respectiv cu acces public pentru vizualizarea unei împuterniciri (cu soluţiile tehnice pentru a proteje sfera privată, cum ar fi, de exemplu, posibilităţi limitate de căutare) şi se va folosi semnătura electronică pentru autentificarea şi semnarea documentelor, hârtia nu va mai fi necesară pentru a dovedi existenţa împuternicirii.

Articolul 2169 aduce o schimbare de perspectivă spre Dreptul Comercial, în sensul că el defineşte banul ca fiind un bun frugifer, adică împrumutat aduce dobândă; până în prezent doar în Dreptul Comercial a fost considerat banul ca un bun frugifer. Astfel dispare o diferenţă senmificativă, dar învechită între aspectul comercial şi civil a banului. Totodată a apărut conceptul de facilitate de credit, care pare să aibă asemănări (probabil intenţionale) cu modul în care funcţionează cardurile de credit şi liniile de credit bancare.

Idea subrogării legale a asiguratorului în cazul producerii evenimentului asigurat din articolul 2210 este un concept destul de bun, din moment ce societăţile de asigurare au în mod normal putere financiară mult mai superioară asiguraţilor fiind astfel posibil o recuperare mai eficientă a pagubei produse chiar de persoana responsabilă.

Cu privire la asigurarea de persoane, articolul 2230 indică beneficiarul indemnizaţiei, menţionând moştenitorii persoanei asigurate (în cazul decesului acestuia). Deoarece textul omite să califice moştenitorii (în sensul de legal sau testamentar), presupunem, că indemnizaţia poate fi doar plătită după ce este clar, cine va moşteni şi cine nu, adică, după ce toţi moştenitorii legali şi-au exprimat opţiunea succesorală şi s-au redus şi legatele. Deşi logic, această aproximaţie poate să devină nedreaptă şi problematică, în cazul în care există diferenţe de opinii între potenţialii moştenitori despre calitatea de moştenitor – astfel de procese pot avea o durată destul de lungă.

O altă noutate fiind contractul de întreţinere, care, nu numai că a primit o nouă reglementare, ci articolul 2255 impune forma autentică pentru contractele de întreţinere sub sancţiunea nulităţii absoulte. Combinând această idee cu registrul notarial pentru actele autentice amintitie mai sus (şi la care se făcea referiri din mai multe articole) se obţine astfel un registru central pentru contractele de întreţinere evitând astfel posibile abuzuri. Totodată noile reglementări oferă posibilitatea celor care beneficiază de întreţinere legală din partea creditorului să cere rezilierea contractului, dacă creditorul nu mai poate să plătească întreţinerea datorată.

Noul Cod Civil scoate din domeniul obligaţiilor care dă dreptul la acţiuni în justiţie cele, care s-au născut dintr-un joc sau dintr-un pariu, care pune din nou problema în ce măsură jocurile de noroc sau pariurile sunt compatibile cu bunele moravuri. Dilema este soluţionată chiar de articoulu 2266, care înzestrează cu dreptul de acţiune acele obligaţii care provin din jocuri autorizate conform legilor speciale. Aspectul practic (chiar şi educativ) acestor regelementăr constă într-un avertisment foarte clar de a nu participa la jocuri şi pariuri neautorizate, deoarece (în mod normal) cei care organzizează asemenea joruci şi pariuri nici nu au de gând se recupereze sumele respective de debiturii lor pe cale legală (adică prin acţiuni în justiţie) ei apelând la serviciile lumii interlope în acest scop.

Aspectul general a noilor regelementăr este o reformă, care era de mult necesară, cu imperfecţiunile şi ambiguităţile tipice pentru actele normative (din fericire, altfel juriştii nu ar avea de lucur). În opinia noastră lipseşte puţin accentul asupra metodele electronice de semnare şi autentificare, care va fi probabil noul domeniu de cerecetare a doctrinei şi va crea provocări noi pentru jurisprudenţa.