Rendez-vous juridic cu noul Cod Civil. Despre bunuri ºi despre moºtenire ºi liberalitãþi

Bunurile au jucat întodeauna un rol foarte importan de-a lungul istoriei – în acest sens noul Cod Civil consacră 417 de articole bunurilor, tratând în detailat toate aspectele lor. În contrast, vechiul cod consacra doar 182 articole bunurilor, deci noul Cod Civil oferă detalii mai clare cu privire la aspectele legate de bunuri, mai ales cele legate de drepturile reale şi de acţiunile în legătură cu aceste drepturi.

Chiar din cazua rolul important a bunurilor, aspectele legale cu privire la aceste au o anumite stabilitate, atât pe verticală (pe axa de timp), cât şi pe orizontală (in diferitele culturi şi societăţi contemporane) – adică ideile de bază au rămas identice, însă reglementarea mai detailată şi o adevărată modernizara a materiei a dus la o îmbunătăţire semnificativă a acestor reglementări.

Cu privire la folosirea noului Cod Civil pentru a se pregăti la examen (la Drept Civil. Drepturi Reale sau la Succesiuni), pe lângă posibilitatea teoretică menţionată în textul precedent, mai trebuie avut în vedere faptul că acest Cod Civil pare să fie un material suplimentar destul de bun pe lângă tratatele şi cursurile unversitare.

Marea surpriză este includerea Cărţii Funciare în noul Cod Civil. Deşi nu sunt reglementatea toate aspectele (mai ales cele technice şi organizatorice lipsesc cu desăvârşire şi asta cu bună dreptate, pentru că aceste aspecte nu au ce căuta în Codul Civil), reglementările cu privire la efectul constitutiv şi extinctiv a înregistrărilor şi radierilor precum, a publicităţii şi a opozabilităţii sunt fără echivoc.

Pe lângă aspectul practic şi avantajele evidente acestui sistemului real de publicitate imobiliară faţă de sistemul personal a transcipţiunilor şi a inscipţiunilor, includerea reglementărilor cu privire la Cartea Funciară în noul Cod Civil are şi o semnificaţie istorică profundă: După mai mult de 90 de ani după Mare Unire din 1 decembrie 1918 suntem pe cale de a realiza un sistem unitar şi real de publicitate imobiliară pe ţară.

Nu numai că noul Cod Civil conţine reglementări cu privire la Cartea Funciară, multe articole se referă în mod expres la reglementările cu privire la Cartea Funciară, enunţând, că în cazul respectiv sunt aplicabile regelementările respective.

Cu privire la servituţiile, lipseşte, după părărea noastră, posibiltitatea constituirii lor prin act normativ. Idea nu ne aparţine; într-un sat din Bavaria, care este construit pe jumătate pe un deal, pe jumătate sub dealul respectiv, pe partea joasă a satului nimeni nu poate construi case mai înalte decât parter şi manzardă, pentru ca cei de pe deal să nu-şi pierde panorama monumentală a Aplilor Bavarezi. După părărea noastră în acest caz este vorbă de o servitute neaparaentă constituită pe cale legală, mai precis administrativă (nu se eliberează nici o autorizaţie de construcţie, care contravine principiilor sescrise mai sus).

În articolul 775 pare să anihileze instituţia simulării pentru contractele de fiducie, care ascund o donaţie. Situaţia descrisă pare să fie o simulare, iar simularea nu este cauză de nulitate în sistemul nostru de drept. Fiindcă nici o lege nu este şi nici nu poate fi perfectă, acesta aspect trebuie soluţionat de doctrină şi jurisdicţie.

Reglementarea proprietăţii publice a căpătat în sfârşit un aspect modern şi util prin crearea drepturilor reale corăspunzătoare proprietăţii publice, analog dezmembrămintelor dreptului de proprietate (privată) şi includerea lor în noul Cod Civil. Prin această schimbare semnificativă precum şi prin modernizarea reglementărilor cu privire la proprietatea publică, ea abandonează în sfârşit aspectul de natura totalitară, iar Statul devine un subiect normal şi obişnuit de Drept Civil (dar numai în relaţiile civile).

O schimbare mai importantă se produce în cazul bunei-credinţe în cazul dobândirii unui bun, care pare să aibă similarităţi cu culpa fără prevedere din Dreptul Penal. Pentru a fi de bună credinţă în cazul dobândirii unui bun, nu mai este suficient, ca dobânditorul să nu cunoască în momentul contractării că, de exmplu, înstrăinătorul nu era proprietarul bunului dobândit; prin aplicarea regelementărilor din noul Cod Civil este necesar, că dobânditorul să nici nu trebuia să cunoască faptul respectiv. Dacă dobânditorul trebuia să cunoască faptul sau nu, se va aprecia in concreto.

Deşi succesiunile nu au devenit mai uşoare în noul Cod Civil (deci, presupun, ele vor fi şi în continuare un pericol pentru o promovabilitate ridicată în anul III a facultăţilor de drept), ele au devenit mai clare şi regelementările au fost modernizate. Un aspect de apreciat este regelementarea explicită a cazului, când de cujus nu a avut o adresă în România, punând capăt astfel discuţiilor şi controverselor altfel interminabile din jurisdicţie, practică şi doctrină.

Cu toate aspectele pozitive, articolul 967 conţine o regelementare de-a dreptul exotică: Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţă la moştenire. Acesta pare să nu fie chiar compatibilă cu ceea ce mă amintesc eu din examenul la succesiunui, deoarece locul celui reprezentat trebuie să fie util, iar în cazul unui moştenitor nedemn sau renunţător locul nu pare să fie util. Pentru a reprezenta o personă, această trebuie să fie (cel puţin potrivit amintirilor mele) decedată, dar totul este supus schimbării, chiar şi regelementările succesiunilor.

În reglementările succesiunii s-a inclus şi dreptul de moştenire a soţului supravieţuitor, un lucru, ce se pare cât se poate de firesc, mai ales cu privire la semnificaţia socială acestor reglementări, iar aspectele cu privire la adopţia cu efecte restrânse a dispărut din noul Cod Civil, aşa cum această metodă de adopţie a dispărut din sistemul român de drept cu mult timp în urmă, simplificând astfel procedurile aferente.

Articolul 994 introduce posibilitatea substituţiei fideicomisare (care, cel puţin în amintirile mele par să fi fost interzise cu desăvârşire în actualele regelementări) pentru o singură dispoziţie de această natură, adică dispunătorul poate institui obligaţia de a transmite unei anumite persoane bunul dat cu titlu de legat sau donaţie, dar substituitul nu poate fi supus obligaţiei de conservare şi transmitere a bunurilor, cum enunţă alineatul 3 din articolul 996.

Noul Cod Civil mai regelementează şi darul manual cu conceptele preluate din doctrina juridică şi instituie şi un registru a donaţiilor – din moment ce toate donaţiile, cu excepţia amintitelor dări manuale se face prin act autentic, pare să fie format un mechanism asemănător registrelor de succesiuni.

Definiţia legală a testamentului pune nişte întrebări suplimentare cu privire la conţinutul acestuia, el fiind definit ca un act de dispoziţie, o definiţie ce pare să fie incompletă, deoarece nu suntem de părăre, că recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei poate fi numit o dispoziţie, iar eventuale mesaje lui de cujus către moştenitorii săi nici nu ajung în apropierea conceptului de dispoziţie. Instituirea registrului testamentelor însă pare o idee excelentă pentru a preveni abuzurile, iar restricţia de informare (adică se pot da informaţii persoanelor interesate numai după decesul lui de cujus) dă dovadă unei protecţii eficiente a drepturilor personale.

Aşa cum a dispărut pedeapsa capitală din sistemul penal român acum aproape 20 de ani, a dispărut, în sfârşit, şi acuzaţia calomnioasă capitală din lista cauzelor de ingratitudine cu privire la donaţiile – acuzaţia capitală, calomnioasă sau nu, nemaifiind posibil din punct de vedere legal.

Cu privire la reducţiunea liberalităţilor excesive, alineatul 3 din articolul 1091 exceptează darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi sumele cheltuite pentru întreţinere şi formare profesională, dar numai în măsura în care aceste sume nu sunt excesive, omiţând menţionarea unui criteriu pentru a decide dacă sumele respective sunt excesive sau nu. Alinatul 4 din acelaşi articol este o încercare destul de bună pentru a pune capăt abuzului de contractul de întreţinere pentru a eluda regulile cu privre la rezerva succesorală, dar prevede şi posibilitatea, că contractul respectiv de întreţinere (sau celălalte acte juridice menţionate) nu sunt donaţii, obligaţia de a dovedi acest fapt revening moştenitorului care a profitat de actul juridic respectiv.

Termenul de opţiune succesorală a fost prelungit de la şase luni la un an şi s-a instituit prezumţia, că cei care nu-şi exprim opţiunea cu privire la succesiunea respectivă în termenul prevăzut de un an, au renunţat la moştenire (renunţarea însă nu se presupune nici în noul Cod Civil). O altă surpriză plăcută este, că cei care au acceptat succesiunea de bună voie, nu răspund de datoriile succesiunii, decât în limita activelor din succesiunea respectivă (conceptul de acceptare sub beneficiu de inventar nu se mai regăseşte astfel în noul Cod Civil). Răspunderea moştenitorului şi cu bunurile sale private pentru datoriile succesiunii persistă doar în cazul acceptării forţate, care are caracter de sancţiune şi este reglementată în articolul 1114.

În cărţile amintite în titlu am găsit prima greşeală de tipar, la litera f, alineatul 1 a articolului 1080, greşeală, care însă nu afectează cu nimic inteligibilitatea reglementării respective.

Schimbările cu privire la succesiunile sunt impresionante atât pe plan calitativ, cât şi pe plan cantitativ şi – cu toate neajunsurile semnalate – formează s-a născut o regelementare modernă atât cu privire la bunuri, cât şi cu privire la moştenirile şi liberalităţi.