avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 181 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Procedura angajare
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Procedura angajare

Buna ziua,

Urmeaza sa facem niste angajari de mecanici electricieni.Va rog sa-mi spuneti care este procedura ptr angajare? Am dat anunt numai la ziar.Trebuie facuta si anexa 1a la AJOFM? Cum e cu perioada de proba? Trebuie incheiat CIM , chiar daca dupa 2 zile ne dam seama ca nu corespunde profesional?
Cel mai recent răspuns: Florin Cioca , Consilier juridic 17:57, 4 Februarie 2016
A. Sunt multi mai multi pasi de efectuat :
1. informarea salariatului , potrivit art.17 alin.3 C.mun., cu privire la cel putin urmatoarele elemente:
a) identitatea partilor;
b) locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;
c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;
d) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din Romania sau altor acte normative, precum si fisa postului, cu specificarea atributiilor postului;
e) criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
f) riscurile specifice postului;
g) data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;
h) in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;
i) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;
j) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;
k) salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
l) durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana;
m) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;
n) durata perioadei de proba.

2. Daca partile cad de acord , atunci se va incheia c.i.m.

3. Anterior inceperii activitatii, contractul individual de munca se inregistreaza in registrul general de evidenta a salariatilor, care se transmite inspectoratului teritorial de munca (cel tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre salariatul in cauza).

4. Se completeaza si se transmite REVISAL-ul la ITM.
Transmiterea registrului general de evidenta a salariatilor in format electronic prin depunerea la sediul inspectoratului teritorial de munca se face pe suport CD, discheta 3,5 inch/1,44 MB sau medii de stocare USB cu sistem de fisiere FAT/FAT32.
Registrul general de evidenta a salariatilor in format electronic (REVISAL), insotit de o adresa de inaintare semnata si stampilata de catre reprezentantul legal, se depune la sediul inspectoratului teritorial de munca in a carui raza teritoriala persoanele fizice sau juridice isi au domiciliul, respectiv sediul.
Pentru prima depunere la sediul inspectoratului teritorial de munca a registrului general de evidenta a salariatilor in format electronic, adresa de inaintare este insotita de o copie a certificatului de inmatriculare - in cazul angajatorului persoana juridica, respectiv o copie a actului de identitate - in cazul angajatorului persoana fizica.

5. Obținerea parolei pentru transmiterea online a REVISAL-ului de către angajatori se face la sediul ITM în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, în baza prezentării următoarelor documente:
a) solicitarea scrisă pentru eliberarea parolei (model anexat);
b) împuternicire semnată şi ştampilată de angajator, în cazul în care persoana care solicită obținerea parolei este alta decât reprezentantul legal al angajatorului;
c) copia certificatului de înmatriculare al angajatorului;
d) copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

B. Art. 31 C.mun.
(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 120 de zile calendaristice pentru functiile de conducere.
(2) Verificarea aptitudinilor profesionale la incadrarea persoanelor cu handicap se realizeaza exclusiv prin modalitatea perioadei de proba de maximum 30 de zile calendaristice.
(3) Pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta exclusiv printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia.
(4) Pe durata perioadei de proba salariatul beneficiaza de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.
.....

C. Incadrarea in munca a unei persoane se realizeaza, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, numai prin incheierea unui contract individual de munca, in temeiul caruia persoana fizica, in calitate de salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.

D. Daca angajatorul apreciaza ca necorespunzatoare activitatea prestata de salariat, el poate proceda oricand la concedierea acestuia, pe parcursul perioadei de proba sau la sfarsitul acesteia, fara preaviz.
Silvia Dumitru a scris:

....Trebuie facuta si anexa 1a la AJOFM? .......


Conform art 10 alin 1 Lg 76/2002 va trebui sa comunicati AJOFM toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.
Conform art 10 alin 3 Lg 76/2002 va trebui sa comunicati AJOFM ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate potrivit alin. (1), în termen de o zi de la data ocupării acestora.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Unde trebuie sa ma duc pentru inregistrare salariat legian legian Buna. am nevoie de putin ajutor. Trebuie sa fac o angajare,( PRIMA PE CARE O FAC)...iar oricat m-am interesat...mai mult m-am bulversat. Imi puteti spune exact ... (vezi toată discuția)
Angajare persoana cu handicap ataela1 ataela1 Am o Intreprindere individuala ,Coafor-Manichiura si doresc ca pe postul de manichiurist sa angajez o persoana cu handicap locomotor,se deplaseaza in scaun cu ... (vezi toată discuția)