Unul dintre cele mai cunoscute dar si contestate, experimente psihologice - atât din punct de vedere etic cât si tehnic -, este asa numitul experiment Milgram. Întrebarea la care dorea sa gaseasca un raspuns socio-psihologul Stanley Milgram în anii 60 se referea la disponibilitatea unor oameni perfect normali de a se înclina în fata unei autoritati si de a urma ordine evident „inumane“. Motivul care a stat la baza acestor experimente a fost cel de-al Doilea Razboi Mondial. De ce au existat pe timpul regimului hitlerist atâtia oameni care s-au pus de buna-voie în serviciul masinariei criminale a nazistilor? A existat oare o eroare principiala de caracter în cazul acestor oameni sau exista anumite situatii în care oricine ar putea ajunge sa tortureze si sa ucida alti oameni?
Conducatorul experimentului le-a explicat voluntarilor ca doreste sa vada ce efecte are pedeapsa asupra procesului de învatare. Participantii au fost împartiti, prin tragere la sorti, în elevi si profesori. Procedura a fost însa manipulata, pentru ca, în realitate, doar un voluntar trebuia sa ia parte la experiment. Acesta era “profesorul”. Cealalta persoana, “elevul”, era un student al Universitatii, fapt despre care voluntarul nu avea habar. Rolul de conducator al experimentului era jucat de un profesor de biologie de liceu, în vârsta de 31 de ani, iar “victima”,de un contabil de 47 de ani, instruit pentru a face fata rolului; acesta din urma era un american de provenienta irlandeza, cei mai multi observatori gasindu-l foarte placut si prietenos.
Conducatorul a început sa enunte cerintele experimentului. “Elevul” trebuia sa învete pe dinafara o lista de asocieri, partenerul sau, “profesorul”, urmând a-l verifica. Participantilor la experiment li s-a aratat un “generator de socuri electrice” dotat cu un panou de instrumente. Pe acest panou se aflau treizeci de butoane. Butoanele erau inscriptionate cu cifre de la 15 la 450 de volti. În plus, din patru în patru butoane aparea si o alta inscriptie, detaliind intensitatea socului: “soc usor”, “soc mediu”, “soc puternic”, “soc foarte puternic”, precum si “Pericol: soc extrem”, ultimile doua butoane fiind suplimentar dotate cu inscriptia “XXX”.
Sarcina “profesorului” era acum, ca de fiecare data când “elevul” dadea un raspuns gresit, sa se foloseasca de butonul ce declansa socuri electrice, de fiecare data un soc mai puternic. Dupa clarificarea situatiei, “profesorul”, împreuna cu “conducatorul experimentului” si “elevul” intra într-o încapere separata unde era montat un scaun electric. “Elevul” ia loc pe scaun si este legat de acesta. Îi sunt prinsi electrozii pe corp si este legat la generator. În acest punct al experimentului, “elevul” spune ca are probleme cu inima. “Conducatorul” îl linisteste spunându-i ca socurile pot fi foarte dureroase, dar ca nu duc la leziuni permanente ale tesuturilor.
Dupa cum am mai spus, “elevul” stie ca nu are de ce sa-si faca griji. El este asistentul conducatorului experimentului, iar alegerea “profesorului” si a “elevului” a fost manipulata din start. Fireste ca “elevul” nu este conectat în nici un fel la generatorul de curent, acesta fiind de altfel un element de recuzita. “Profesorul” - adevarata persoana supusa experimentului - nu stie nimic despre toate acestea. El este asadar convins cu tarie de faptul ca victima din camera alaturata va fi într-adevar “pedepsita” cu socuri electrice. El aude reactiile “elevului” de fiecare data când îl “pedepseste”, ca si când i-ar pricinui suferinte reale. Voluntarul nu are de unde sa stie ca aceste reactii sunt înregistrate pe banda si ca raspunsurile date de “elev” sunt de fapt raspunsuri-standard.
“Elevul” raspunde la început corect, cu doar câteva greseli. Fiecare greseala este penalizata de “profesor”, conform ordinelor, cu o apasare de buton, fiecare noua greseala fiind amendata cu o intensitate electrica mai mare. Ajuns la cel de-al cincilea buton (75 V), “elevul” începe sa se vaite. La 150 de volti, victima cere întreruperea experimentului, iar la 180 tipa de parca nu ar mai putea suporta nimic. În momentul în care experimentul se apropie de punctul în care “profesorul” ar trebui sa apese pe butonul “Pericol: Soc extrem”, îl aude pe “elev” batând cu pumnii în peretele despartitor. Victima îl implora pe “profesor” sa îl elibereze. “Conducatorul experimentului” îi explica voluntarului ca aceasta reactie este de fapt un raspuns gresit, rugându-l pe “profesor” sa apese pe butonul respectiv.
Milgram a numit acest fenomen “acord de supunere în fata unei autoritati”. Câtiva participanti nu au crezut ca victima era supusa cu adevarat unor socuri electrice, altii nu si-au asumat raspunderea, în timp ce unii dintre ei au cerut, într-un moment avansat al experimentului certificarea faptului ca nu pot fi trasi la raspundere pentru faptele lor. Alti voluntari au transferat raspunderea chiar asupra victimei, pe motivul ca aceasta s-ar fi oferit de buna voie sa participe la experiment.
Apropo de acest experiment controversat dpdv etic si extrapoland exemplul in sfera relatiilor de munca, va propun sa ne impartasim spete interesante in care prin manipularea inteligenta a angajatorului, angajatul ajunge sa poarte raspunderea exclusiva pentru fapta ilegala instigata de comitentul sau.
Daca aveti timp si rabdare va recomand sa cititi " Efectul Lucifer-de la experimentul concentrationar Stanford la Abu Ghraib " de Philip Zimbardo aparuta la Editura Nemira in 2008.
Sigur ca o sa va schimbati parerile unii dintre voi.................!!!
Lectura placuta:wave: