avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1054 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Exceptia de necompetenta teritoriala a instantei
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Exceptia de necompetenta teritoriala a instantei

Bună ziua.
Vă reţin atenţia cu următorea speţă:
Am fost angajatul unei bănci care m-a concediat în 2011.
În 2011, am dat banca în judecată, procesul fiind judecat la Iaşi.
După ce am câştigat la Tribunal, fiind reangajat şi plătindu-mi-se toate drepturile salariale aferente, am pierdut la Curtea de Apel.
După doi ani, în septembrie 2015, banca, cu sediul central în Bucureşti, introduce cerere de judecată la Tribunalul Iaşi, prin care cere înapoierea banilor, plus dobânzile aferente.
Într-un termen din această lună, Tribunalul Iaşi declină competenţa de teritorialitate a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
M-am uitat în Noul Cod de Procedură Civilă şi acolo scrie că, în general, aceste cauze se judecă la domiciliul pârâtului. Prin urmare, la Iaşi, domiciliul meu.
Ce părere aveţi? Unde ar trebui să se judece cauza?
Mulţumesc.
Cel mai recent răspuns: tushu , utilizator 13:57, 8 Martie 2016
Va multumesc foarte mult!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Competenţa de teritorialitate a judecării unei cauze civile tushu tushu Bună ziua. Vă reţin atenţia cu următorea speţă: Am fost angajatul unei bănci care m-a concediat în 2011. În 2011, am dat banca în judecată, ... (vezi toată discuția)
Analiza prescriptiei in procedura necontencioasa? Irina S. Irina S. S-a schimbat ceva in procedura civila, de vad tot mai des Incheieri prin care instanta de executare se pronunta asupra intervenirii prescriptiei executarii ... (vezi toată discuția)
Drepturi salariale prescrise sau nu ? fbogdan fbogdan Va rog ajutati-ma! Mi-am dat demisia incepand cu 26.02.2008. Decizia de desfacere a contr.de munca e in 28.02.2008. Nu mi-au platit salariul prin card iar la ... (vezi toată discuția)