Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Cat despre confiscarea pe procedura fiscala, legiuitorul nu face distinctie (ca in cazul confiscarii speciale din penal) daca mijlocul de transport utilizat in savarsirea contraventiei este sau nu a contravenientului:
Art.220 alin (2) lit.b prevede "confiscarea cisternelor, recipientelor si a mijloacelor de transport utilizate in transportul alcoolului etilic si al distilatelor, in cazul prev. de alin (1) lit.k (nu poarta sigiliile supraveghetorului fiscal).
Petenta a fost citata legal in cadrul judecarii plangerii (a depus plangere impreuna cu contravenientul, prin avocat), dar judecata a fost suspendata, apoi constatata perimarea.
Procesul verbal de predare - primire a mijl. de transport prin executor mentioneaza faptul ca masina se restituie doar pe durata solutionarii definitive a plangerii.
:hm:
Nici nu era nevoie sa faca o asemenea distinctie.De confiscat se confisca tot numai bunurile contravenientului.
Am inteles acum. Nu are sanse pentru ca nu mai poate face plangere iar masura confiscarii o putea contesta numai prin plangere. Imi pare rau dar asta este. :console: