Buna ziua! In urma cu 1 saptamana am primit notificare de la o firma de recuperari cu privire la o datorie avuta la banca, a tatalui meu decedat in octombrie 2009. Tatal meu avea un card de salariu cu un overdraft de 6000 RON, insa a fost acoperit prin polita de asigurare atasata acelui card inca din 2009 (am facut dovada cu certificatul de deces in scurt timp). Am luat legatura cu un reprezentant al bancii si mi-a comunicat ca tatal meu nu apare ca fiind decedat in sistemul lor, desi acea polita a fost activata si ca nu imi pot spune ce reprezinta datoria (de 170 RON initial si de 410 RON cu penalitati) pentru ca au vandut dosarul catre firma de recuperari in 2011(la 2 ani dupa deces). In acest timp (aproape 8 ani), nu am primit nicio notificare nici de la banca, nici de la firma de recuperari, prima fiind saptamana trecuta. Cum pot rezolva fara sa achit? Multumesc!
Din pacate, daca ați recunoscut în fața firmei de recuperări datoria, sunteți buna de plata. Așa cum spune și German Alex.
Cu prescripția extinctivă au dreptate colegii doar pe jumătate. Aceasta de prescrie daca timp de 3 ani creditorul nu face absolut nimic. În schimb, daca acesta il notifica pe debitorul care recunoaste creanta, din acel moment incepe sa curga un nou termen de 3 ani.
Atentie, nu trebuie sa recunosteti toata suma, doar ca sunteti dator, este de ajuns. Aici este pacaleala.
Ulterior firmele de recuperari merg in instanta, si va executa silit.
In schimb, daca in momentul in care cineva va solicita o datorie pe care nu stiati, si in privinta careia in ultimi 3 ani nu vi s-a adus la cunostiinta nimic, nu recunoasteti datoria, ea fiind prescrisa.
Exact acest lucru spune si German Alex, nu recunoasteti si nu dati nimic nimanui. Dv, ati luat bani de la banca si nu de la firma de recuperari.
Nu mai negociati cu ei nimic, ca sunteti buni de plata altfel.
Buna ziua! Va multumesc pentru raspunsuri. In momentul discutiei avute cu firma de recuperari le-am zis ca nu pot achita o "datorie" care nu stiu ce reprezinta si de care nu am fost niciodata notificati, mai ales dupa 8 ani. Mama mea a apucat sa trimita o copie a certificatului de deces, insa ulterior nu am mai discutat cu ei. Am vorbit insa cu reprezentantii bancii si s-a "descoperit" ca a existat un schimb de emailuri intre doi angajati de unde reiese ca polita atasata cardului nu a acoperit anumite comisioane / dobanzi si a ramas suma de 170 RON neachitata. Insa nu mi s-a comunicat de ce niciodata nu au trimis o instiintare si de ce tatal meu nu figureaza ca fiind decedat la ei, desi au primit actele doveditoare inca din 2009.
Buna seara! Banca a retras dosarul vandut firmei de recuperari si mi-a trimis notificare scrisa ca orice datorie avuta de tatal meu a fost eliminata. Va multumesc tuturor pentru sfaturi!
Card de credit
Dany7590
Buna ziua, prin anul 2006 ( nici nu mai stiu cu precizie ), lucram la o firma de transport local, incasam salariile prin BRD. Am obtinut un card de credit in ... (vezi toată discuția)