Admitere Barou 2010

barou străin la vremea respectivă, dar nu a primit nici un răspuns. Abia în februarie 2004 UAR şi Baroul Bucureşti au hotărât să examineze cererea reclamantului şi să îl repună în drepturi ca avocat.
98. În lumina circumstanţelor cauzei, Curtea constată că anularea înscrierii reclamantului în Baroul Constanţa şi concluzia instanţelor naţionale că acesta ar fi putut să formuleze o nouă cerere la UAR pentru a fi readmis în Barou ca avocat român nu reprezintă o măsură proporţională în conformitate cu cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, având în vedere că respectivul organism a anulat înscrierea sa ca avocat cu o întârziere de 5 ani şi de atunci a refuzat în mod constant să îi rezolve situaţia. Prin urmare, a existat o încălcare a prevederii respective.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
99. Art. 41 din Convenţie prevede:
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
1. Prejudiciul material
a) Susţinerile părţilor
100. Reclamantul a susţinut că, dată fiind imposibilitatea de a se înscrie în Baroul Bucureşti datorită Deciziei UAR din 27 iunie 1996, a pierdut contracte substanţiale şi nu a putut să îşi dezvolte afacerea existentă şi nici să îşi extindă reţeaua de contacte deja stabilite, rezultatul fiind pierderea unor oportunităţi de afaceri. Totodată, a argumentat că, nefiind înscris ca avocat român, a fost privat de un venit care s-ar fi majorat dacă i s-ar fi permis să practice avocatura. Reclamantul a oferit exemple de solicitări de asistenţă juridică pe care a trebuit să le refuze şi de clienţi care au decis să renunţe la contractele încheiate cu acesta, din motivul respectiv, în iulie 1995, iunie 1998, octombrie 2000 sau februarie 2002.
Reclamantul a susţinut că ar fi o abordare mult prea formală să se facă o distincţie între el şi societatea sa, al cărei unic asociat şi proprietar este, în ceea ce priveşte activitatea existentă şi a arătat că şi-a desfăşurat activitatea prin intermediul propriilor societăţi datorită faptului că nu avea dreptul să se prezinte ca avocat.
101. În replică la argumentele Guvernului, reclamantul a declarat că în anul 1996 a hotărât să practice avocatura în Bucureşti, fiindcă numai Legea nr. 51/1995 a recunoscut dreptul membrilor barourilor străine să practice legal în România, astfel invalidând în mod expres afirmaţia preşedintelui UAR, aşa cum a fost exprimată în scrisoarea din data de 5 noiembrie 1990.
102. Reclamantul a arătat că deciziile UAR şi ale Baroului Bucureşti din februarie 2004, prin care a fost repus în drepturi ca avocat, vor produce efecte numai după ce îi vor fi comunicate şi a susţinut că nici UAR, nici Guvernul nu i-au oferit nici o explicaţie pentru întârzierea în luarea respectivelor decizii.
Reclamantul a declarat în final că nu poate să cuantifice pierderea materială suferită şi a invitat Curtea să acorde o sumă pe baze echitabile.
103. Guvernul a arătat că reclamantul se referă de fapt la clientela societăţii sale şi că, având în vedere că nu a profesat efectiv ca avocat anterior Deciziei UAR din 27 iunie 1996, clientela sa, în acea calitate, era una potenţială, pe care ar fi putut să o extindă. În aceste circumstanţe, Guvernul a considerat că existenţa şi extinderea clientelei reclamantului erau extrem de nesigure şi că pierderea clienţilor după 1996 nu a fost dovedită. Prezentând un raport de expertiză contabilă, acesta a susţinut că societatea reclamantului nu a suferit pierderi financiare ca rezultat al faptului că reclamantul şi-a pierdut calitatea de avocat.
Guvernul a concluzionat că, în orice caz, la evaluarea prejudiciului suferit de reclamant ar trebui luate în considerare deciziile UAR şi ale Baroului Bucureşti din februarie 2004, după comunicarea cărora reclamantul va putea practica în calitate de avocat înscris în Baroul Bucureşti.
b) Aprecierea Curţii
104. Cu privire la pretenţiile reclamantului referitoare la pierderea materială, jurisprudenţa Curţii stabileşte că trebuie să existe o legătură clară de cauzalitate între despăgubirile pretinse de reclamant şi încălcarea Convenţiei şi că acestea pot, dacă este cazul, să includă despăgubiri pentru pierderea de câştiguri [a se vedea, printre alte autorităţi, Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei (art. 50), Hotărârea din 13 iunie 1994, Seria A nr. 285-C, pag. 57-58, paragrafele 16-20, şi Stretch împotriva Marii Britanii, citată mai sus, paragraful 47)].
105. Un calcul exact al sumelor necesare pentru o reparare integrală (restitutio in integrum) cu privire la pierderile materiale suferite de reclamant poate fi împiedicat de caracterul incert inerent al prejudiciului care decurge din încălcare [a se vedea Young, James şi Webster împotriva Marii Britanii (art. 50), Hotărârea din 18 octombrie 1982, Seria A nr. 55, pag. 7, paragraful 11)]. O anumită sumă poate fi totuşi acordată, în pofida numărului mare de aspecte necuantificabile implicate în evaluarea pierderilor viitoare, deşi cu cât perioada de timp implicată este mai mare, cu atât mai incertă devine legătura dintre încălcare şi prejudiciu. Chestiunea care trebuie soluţionată în astfel de cazuri este nivelul reparaţiei echitabile, cu privire la prejudiciul material trecut şi viitor, care trebuie acordată fiecărui reclamant, chestiune aflată la aprecierea Curţii, ţinând cont şi de ceea ce este echitabil [a se vedea Hotărârea Lustig-Prean şi Beckett împotriva Marii Britanii din 25 iulie 2000 (reparaţie echitabilă), cererile nr. 31.417/96 şi 32.377/96, paragrafele 22-23, şi Stretch împotriva Marii Britanii, citată mai sus, paragrafele 47-48)].
106. Curtea a constatat mai sus că, în circumstanţele prezentei cauze, a existat o ingerinţă nejustificată în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale, datorată consecinţelor disproporţionate ale invalidării calităţii sale de avocat prin Decizia UAR din 27 iunie 1996. Cu privire la deciziile UAR şi ale Baroului Bucureşti din februarie 2004, Curtea observă că, în conformitate cu afirmaţiile reclamantului, care nu au fost contestate de Guvern, decizia Baroului Bucureşti nu a fost încă notificată reclamantului, ca acesta să se poată înregistra ca avocat în acel barou.
107. Referindu-se la concluzia sa privind existenţa unei ingerinţe (a se vedea paragraful 88 de mai sus), Curtea consideră că reclamantul a suferit un oarecare prejudiciu material datorită pierderii calităţii sale de avocat, dar consideră dificilă determinarea impactului precis al acestui aspect asupra reputaţiei reclamantului, având în vedere faptul că a continuat să furnizeze anumite tipuri de servicii juridice clientelei societăţii sale.
Prin urmare, luând în considerare numărul de aspecte imposibil de cuantificat implicate în evaluarea pierderii reclamantului, Curtea hotărăşte, pe o bază echitabilă, să îi acorde suma de 7.000 euro pentru prejudiciul material.
2. Prejudiciul moral
a) Susţinerile părţilor
108. Reclamantul a susţinut că a avut stări de supărare, angoasă şi frustrare din cauza imposibilităţii exercitării profesiei de avocat şi din cauza a ceea ce a considerat ca fiind victimizarea sa continuă datorată faptului că a luat atitudine împotriva autorităţilor comuniste în 1981. Acesta s-a referit în special la retragerea secretă a statutului de membru al Baroului, la faptul că UAR nu a răspuns solicitărilor sale şi la faptul că instanţele naţionale nu au soluţionat corespunzător cererile, declarând că a trăit un sentiment de neajutorare din cauza negării manifeste, prin toate mijloacele, a dreptului său de exercitare a profesiei.
109. Guvernul a contestat faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza pierderii statutului său de avocat român, în principal pe temeiul faptului că acesta a continuat să fie membru în Baroul New York.
b) Aprecierea Curţii
110. Curtea constată că reclamantul a trăit stări de supărare şi frustrare în legătură cu procedurile privind Decizia UAR din 27 iunie 1996 şi cu pierderea calităţii sale de avocat român, care nu sunt suficient compensate prin constatarea încălcării Convenţiei. Prin urmare, pe o bază echitabilă, Curtea îi acordă 5.000 euro pentru prejudiciul moral.
B. Costuri şi cheltuieli
1. Susţinerile părţilor
111. Cu privire la procedura internă, pe care o consideră în legătură directă cu încălcările drepturilor sale garantate de Convenţie, reclamantul a solicitat iniţial 11.966 dolari S.U.A. pentru onorariile percepute de avocatul său, S.L., corespunzătoare, inter alia, timpului alocat analizării problemelor, documentării, redactării şi depunerii acţiunii şi recursurilor şi participării la şedinţele de judecată în faţa instanţelor naţionale. În plus, reclamantul a cerut suma de 20.063 euro pentru onorariile pe care el le-ar fi perceput pentru procedurile naţionale, corespunzând numărului de 80,15 ore de lucru la un tarif de 250 euro pe oră, presupunând conferinţe şi conferinţe telefonice cu avocatul său, S.L., analizarea problemelor, documentare şi redactarea acţiunilor şi recursurilor.
112. Cu privire la procedura în faţa Curţii, reclamantul a solicitat 22.120 lire sterline pentru activitatea de 91,5 ore prestată de avocatul său, partener al unei firme de avocatură din Londra, prezentând Curţii o factură şi o descriere detaliată a costurilor. Tarifele pe oră percepute de biroul avocatului său au fost de 200 lire sterline pentru un partener, crescând la 220 lire în 2002 şi la 250 lire în 2004, şi de 80 lire pentru un avocat stagiar, crescând apoi la 90 lire în 2002. În conformitate cu tabelul detaliat, biroul avocatului său a alocat aproximativ 42 de ore pentru pregătirea şi redactarea cererii sale către Curte, aproximativ 33 de ore pentru pregătirea observaţiilor şi a observaţiilor complementare privind admisibilitatea şi fondul cauzei şi aproximativ 15 ore pentru redactarea observaţiilor cu privire la art. 41 din Convenţie. În plus, reclamantul a solicitat suma de 27.375 euro pentru onorariile sale, calculate la un tarif orar de 250 euro, pentru 189,5 ore pe care el însuşi le-a alocat pregătirii cererii sale către Curte şi observaţiilor subsecvente. Pretinzând că a suportat costuri suplimentare în procesul de pregătire a răspunsului său la observaţiile Guvernului privind fondul cauzei, reclamantul a prezentat totodată Curţii o copie a unei facturi pentru suma de 800 dolari S.U.A., percepută de avocatul român S.L. pentru procedura desfăşurată în faţa Curţii.
113. Cu privire la procedurile interne, Guvernul a subliniat că onorariile pretinse de reclamant pentru munca sa şi a avocatului său sunt exorbitante, nerezonabile şi nejustificate pentru proceduri care nu au fost extrem de complexe. În plus, acesta a considerat că suma pretinsă de reclamant pentru propria sa muncă ar putea fi luată în considerare cu titlu de prejudiciu material.
Cu privire la procedura desfăşurată în faţa Curţii, Guvernul a fost de acord cu rambursarea costurilor şi cheltuielilor suportate în fapt de către reclamant şi care au fost necesare, cu condiţia ca acestea să fie însoţite de probe şi să aibă un cuantum rezonabil, dar a contestat, fără să ofere vreun detaliu, faptul că pretenţiile reclamantului cu acest titlu au respectat cerinţele de mai sus.
2. Aprecierea Curţii
114. Curtea reiterează că numai costurile şi cheltuielile suportate efectiv şi care erau necesare în legătură cu încălcarea sau încălcările constatate şi care au un cuantum rezonabil pot fi solicitate în baza art. 41 din Convenţie (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Marii Camere în Cauza ªahin împotriva Germaniei, Cererea nr. 30.943/96, paragraful 105, CEDO 2003-VIII). Rezultă că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, Curtea nu poate acorda o sumă cu acest titlu privind orele pe care însuşi reclamantul le-a petrecut lucrând pentru cauza sa, având în vedere că acest timp nu reprezintă costuri monetare suportate efectiv de acesta (a se vedea Robins împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 23 septembrie 1997, Rapoarte 1997-V, pag. 1.812, paragraful 44, şi Narinen împotriva Finlandei, Cererea nr. 45.027/98, paragraful 50, Hotărârea din 1 iunie 2004). Curtea constată că circumstanţele specifice ale prezentei cauze, respectiv calitatea de avocat a reclamantului, nu schimbă această abordare.
115. Cu privire la procedurile interne, Curtea este de acord cu Guvernul că pretenţiile reclamantului privind onorariile lui S.L. sunt excesive şi nejustificate, având în vedere faptul că factura primită în legătură cu respectivul avocat priveşte procedura desfăşurată în faţa Curţii şi nu a fost prezentată nici o dovadă a participării avocatului său la şedinţele de judecată ale instanţelor naţionale sau a volumului muncii sale, cu excepţia unei copii a concluziilor sale scrise, prezentate în faţa Curţii Supreme de Justiţie şi semnate de acesta. Considerând totuşi că reclamantul a suportat unele costuri şi cheltuieli în legătură cu apărarea sa în cadrul procedurilor naţionale, după cum rezultă din consideraţiile menţionate mai sus, şi că acele proceduri au fost relevante pentru plângerile care au determinat-o să constate existenţa unei încălcări, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului, pe o bază echitabilă, suma de 300 euro cu acest titlu.
116. Cu privire la costurile procedurii desfăşurate în faţa Curţii, aceasta observă că Guvernul nu a explicat de ce consideră că aceste costuri nu au fost suportate efectiv de reclamant şi nu au fost necesare, având în vedere copia facturii, chitanţa şi tabelul detaliat al costurilor prezentate de avocaţii reclamantului. Cu toate acestea, Curtea, luând în considerare complexitatea prezentei cauze şi probele aflate în posesia sa, consideră că afirmaţiile Guvernului nu sunt lipsite de orice merit şi că nu toate costurile şi cheltuielile judiciare a căror rambursare a fost pretinsă de reclamant pot fi considerate necesare sau rezonabile în ceea ce priveşte cuantumul. În aceste circumstanţe şi luând o hotărâre pe o bază echitabilă, Curtea acordă reclamantului suma de 11.700 euro pentru costurile şi cheltuielile judiciare suportate în legătură cu procedurile Convenţiei.
117. Per ansamblu, o sumă totală de 12.000 euro este acordată cu titlu de costuri şi cheltuieli, la care se adaugă orice taxă care poate fi percepută pentru suma respectivă.
C. Dobânda de întârziere
118. Curtea consideră că dobânda de întârziere trebuie calculată pornind de la rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care trebuie adăugate trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, C U R T E A
1. hotărăşte că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie cu privire la caracterul echitabil al procedurii privind Decizia UAR din 27 iunie 1996;
2. hotărăşte că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, următoarele sume:
(i) 7.000 euro (şapte mii euro) cu titlu de daune materiale, sumă care va fi convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
(ii) 5.000 euro (cinci mii euro) cu titlu de daune morale, sumă care va fi convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
(iii) 12.000 euro (douăsprezece mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(iv) orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;
b) că de la expirarea celor 3 luni menţionate mai sus şi până la data plăţii, pentru perioada de întârziere la sumele de mai sus, va fi plătibilă o dobândă simplă, la o rată egală cu rata marginală de împrumut practicată de Banca Centrală Europeană, la care se adaugă trei puncte procentuale.
4. respinge celelalte pretenţii ale reclamantului privind reparaţia echitabilă.

Cred ca trebuie sa dam dovada de solidaritate si sa luam atitudine.Asa ceva este inadmisibil.Cei de la UNBR profita de haosul din tara asta si isi bat joc de noi.Dupa ce ca au taxele de examinare cele mai mari si scot o groaza de bani dupa urma acestui examen isi mai bat si joc de noi cu asemenea bibliografie..si cu siguranta vor continua sa faca asta si la examen.

OEPACauza Pompiliu BOTA împotriva României

A. Circumstanţele speţei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de reclamant, se pot rezuma astfel :Printr-un act de constituire din 29 iulie 2002, reclamantul şi alţi doi terţi au decis de a pune împreună o sumă echivalentă cu o sută de euro pentru crearea, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, o asociaţie de caritate numită „Bonis Potra”, având printre obiectivele sale statutare, pe lângă ajutorarea orfanilor, a copiilor în dificultate şi ajutorarea spitalelor judeţene, constituirea unei unităţi economice, a unui studio de înregistrări, de ziare, canale de radio şi de televiziune, barouri, saune, saloane de cosmetică şi de masaj.Reclamantul a fost desemnat preşedinte şi reprezentantul asociaţiei, în vederea demersurilor pentru obţinerea statutului juridic. Cererea de înscriere a asociaţiei în registrul departamental al asociaţiilor a fost înregistrată sub nr. 42/2002 pe rolul judecătoriei din Deva.Prin şedinţa din 5 august 2002, judecătoria i-a primit cererea şi i-a acordat statutul juridic.Prima decizie a asociaţiei, luată la 10 septembrie 2002, a fost constituirea „Baroului constituţional român”.
1. Dizolvarea asociaţiei „Bonis Potra”
La 4 octombrie 2002, baroul judeţean din Hunedoara, membru al Uniunii Naţionale a Avocaţilor (de acum înainte „Uniunea”), a cerut judecătoriei din Deva dizolvarea asociaţiei „Bonis Petra” şi radierea sa din registrul asociaţiilor, pe motivul obiectivului şi activităţii sale, şi anume, crearea de barouri. S-a arătat că legea nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat prevede exercitarea profesiei într-un cadru naţional unic şi sub controlul Uniunii şi doar din neglijenţă judecătoria din Deva a acordat statutul juridic asociaţiei în discuţie. S-a tras concluzia că aşa cum reiese din activitatea asociaţiei, singurul său scop a fost exercitarea profesiei de avocat, ceea ce constituie o activitate ilicită şi contrară ordinii publice instaurate de legea nr. 51/1995.
În timpul audierilor din 28 octombrie 2002, reclamantul a prezentat la tribunal un contract de asistenţă juridică prin care asociaţia îl desemna ca „avocat” şi a cerut instanţei să ia act. Prin decizie prealabilă rostirii dreptului, tribunalul nu s-a pronunţat asupra legalităţii contractului în discuţie, dar l-a informat pe reclamant că, în conformitate cu statutul asociaţiei, era valabil ca el să-i reprezinte. Tribunalul a cerut, de asemenea, parchetului local să îi furnizeze dosarul nr. 42/2002 de la judecătoria din Deva, care privea înregistrarea asociaţiei.
În cursul audierilor din 6 ianuarie 2003, reclamantul a cerut anularea acţiunii baroului local pentru viciu de procedură şi, în subsidiar, pentru lipsă de calitate procesuală. Printr-o decizie prealabilă rostirii dreptului, tribunalul a respins excepţiile reclamantului şi a decis să adauge la procedură dosarul nr. 42/2002 şi a fixat un nou termen la data de 3 februarie 2003.
În şedinţa din 3 februarie 2003, tribunalul a admis acţiunea baroului judeţean şi în virtutea articolului 56 §§ 1 a) şi e) raportat la articolul 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, a ordonat dizolvarea asociaţiei, pe motiv că obiectul său statuar era ilicit şi contrar ordinii publice instituite de legea nr. 51/1995.
Tribunalul a observat că, prevalându-se de calitatea sa de membru al „Baroului constituţional român”, reclamantul a încheiat cu diverse persoane contracte de asistenţă juridică în virtutea cărora şi-a arogat apoi dreptul de a le reprezenta ca avocat în faţa instanţelor. Ori, condiţiile de exercitare a profesiei de avocat erau expres definite în legea nr. 51/1995, în special în articolele 2 §§ 1 şi 9, conform cărora profesia de avocat nu putea fi exercitată decât de membrii barourilor reunite în Uniunea Avocaţilor din România. Bazându-se pe mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, tribunalul a considerat că în baza rolului de drept al avocatului în îndeplinirea actului de justiţie, era absolut necesar ca accesul la profesie să fie supus unui examen riguros în ceea ce priveşte cunoştiinţele şi aptitudinile candidaţilor, iar practica, şi ea, de asemenea, să fie supusă unei supravegheri.
În aceste condiţii, tribunalul a hotărât că activitatea asociaţiei se plasa în afara cadrului legal de exercitare a profesiei şi era, prin consecinţă, în afara legii. A decis dizolvarea asociaţiei şi, în virtutea articolului 61 § 1 din Ordonanţa nr. 26/2000 a deschis împotriva ei o procedură de lichidare judiciară.
Tribunalul a respins totodată cererea de radiere a asociaţiei din registrul departamental al asociaţiilor pe motiv că radierea nu putea să aibă loc decât după închiderea procedurii de lichidare judiciară.
Asociaţia „Bonis Potra” a înaintat apel, arătând că activitatea sa era legală din momentul în care a fost autorizată de judecătoria din Deva, şi a cerut respingerea acţiunii.
În cursul audierilor din 13 mai 2003, Tribunalul judeţean din Hunedoara a tratat apelul asociaţiei ca un recurs. Reclamantul a ridicat, de asemenea, o excepţie de neconstituţionalitate a articolelor 56 § 1 a) şi 60 § 4 a Ordonanţei nr. 26/2000, arătând că posibilitatea pentru orice persoană interesată de a cere dizolvarea unei asociaţii, cât şi reglementările care privesc bunurile unei asociaţii dizolvate, contraveneau principiilor de respectare a prezumpţiei de nevinovăţie şi a bunurilor. Tribunalul a suspendat examinarea dosarului şi l-a trimis Curţii Constituţionale.
Prin decizia din 14 octombrie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia. Ea a considerat că dizolvarea unei asociaţii, al cărui obiect statuar sau activitate erau ilicite, reprezenta o sancţiune civilă şi transferul către alte persoane juridice a bunurilor care rămâneau în patrimoniul asociaţiei dizolvate nu era decât consecinţa acestei sancţiuni.
La 24 noiembrie 2003, în ajunul unei audieri fixate pentru a doua zi, reclamantul a depus la grefa tribunalului judeţean o scrisoare prin care îl informa că, din cauza lichidării judiciare, asociaţia nu mai avea sediu social şi a cerut ca aceasta să fie citată la o adresă personală. El nu s-a prezentat la audierea fixată.
În cursul şedinţei din 25 noiembrie 2003, tribunalul a constatat că asociaţia a fost citată şi ea şi procedând la analizarea motivelor de recurs a confirmat decizia prealabilă rostirii dreptului a primei instanţe. Tribunalul a subliniat că prin statutul său, ca şi prin activitatea sa, asociaţia „Bonis Potra” s-a plasat în afara cadrului legal de exercitare a profesiei de avocat şi activitatea sa era ilicită. Printre altele, tribunalul a estimat că obiectivul umanitar şi caritabil menţionat iniţial în statutul asociaţiei i-a devenit total străin, căci activitatea sa era de natură comercială şi avea ca scop obţinerea de profituri.
2. Recursul în anulare împotriva deciziei din 5 august 2002 a judecătoriei din Deva
La o dată neprecizată, în cursul lunii noiembrie 2002, procurorul general a introdus în faţa Curţii Supreme de Justiţie un recurs în anulare împotriva deciziei din 5 august 2002 a judecătoriei din Deva.
Trebuie arătat că statutul asociaţiei „Bonis Potra” avea mai multe vicii de formă şi că şi-a fixat un obiectiv ilicit, ceea ce judecătoria din Deva ar fi trebuit să sancţioneze, refuzându-i personalitatea juridică. Dosarul a fost retrimis spre examinare la 14 martie 2003 şi apoi la 10 octombrie 2003.
Reclamantul nu a furnizat informaţii asupra acestei proceduri. El a considerat că, oricum, ea a devenit fără obiect ca urmare a confirmării deciziei din 25 noiembrie 2003 a tribunalului judeţean din Hunedoara, privin dizolvarea asociaţiei.
B. Dreptul intern pertinent Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile
Articolul 4„Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei convenţii, pun în comun, de manieră permanentă, contribuţia lor materială, cunoştinţele lor, sau activitatea lor în scopul de a purta activităţi de interes general, comunitar, sau, în funcţie de caz, în propriul interes, altul decât cel patrimonial.”
Articolul 7 § 2„Cererea de înscriere în registrul asociaţiilor sau a fundaţiilor este însoţită de următoarele documente: a) act constitutiv; b) statutul asociaţiei; c) actul ce atestă sediul social şi patrimoniul intiţial.”
Articolul 8 §§ 1 şi 2„Asociaţia obţine statutul de persoană juridică din momentul înscrierii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Într-un termen de trei zile socotit din momentul datei depunerii cererii de înscriere şi a documentelor menţionate la articolul 7 § 2, judecătorul desemnat de preşedintele de tribunal verifică legalitatea acestora şi decide (...) în privinţa înscrierii asociaţiei în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.”
Articolul 14 „Dacă, prin natura sa, sau din cauza obiectului său, asociaţia prevede activităţi, care, după lege, sunt supuse autorizaţiilor administrative prealabile, ea nu va putea să se angajeze în aceastea, sub pedeapsa de divolzare judiciară, înainte de obţinerea autorizaţiilor necesare”
Articolul 56 § 1 „La cererea oricărei persoane intresate, tribunalul pronunţă dizolvarea asociaţiei dacă: a) obiectul sau activitatea sa au devenit ilicite sau contrarii ordinii publice; b) realizarea obiectului său este urmărită prin mijloace ilegale, sau contrarii ordinii publice; c) urmăreşte un alt obiect decât cel declarat în momentul constituirii sale; d) devine insolvabilă; e) încalcă dispoziţiile articolul 14.”
Articolul 60 § 4„În cazul divolzării judiciare a unei asociaţii sau fundaţii pentru motivele prevăzute la articolul 56 § 1 a)-c), bunurile care îi rămân după lichidarea judiciară sunt încredinţate Statului sau (...) autorităţilor locale.”
2. Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
Articolul 1 § 2„Profesia de avocat nu poate fi exersată decât de către membrii de barouri.”
Articolul 16 § 1„Dreptul de acces la profesie este supus unui examen, organizat după dispoziţiile prezentei legi şi statului profesiei.”
Articolul 48 §§ 1 şi 2 „Baroul este constituit de toţi avocaţii unui judeţ şi de oraşul Bucureşti.Baroul se bucură de personalitate juridică, de patrimoniu şi buget proprii.”
Articolul 57 §§ 1, 2 şi 3„Uniunea Avocaţiilor din România este constituită de toţi avocaţii înscrişi în barouri (...)Uniunea se bucură de personalitate juridică, de patrimoniu şi buget proprii.”Nici un barou nu poate funcţiona în afara Uniunii.”
Articolul 68 §§ 1, 2 şi 3„Baroul asigură asistenţa juridică în toate cazurile în care aceasta este obligatorie, cât şi la cererea tribunalelor, parchetelor, sau a autorităţilor adminstraţiei locale, dacă se consideră că o persoană nu dispune de mijloace pentru a se achita de cheltuiala pentru avocat.
Prin derogare de la paragraful precedent, decanul baroului poate acorda asistenţa juridică gratuită, dacă o întârziere este susceptibilă să aducă prejudiciu la interesele persoanei lipsite de mijloace.
În fiecare judeţ, baroul organizează serviciile de asistenţă juridică de pe lângă fiecare tribunal şi a serviciilor locale de poliţie şi ale ministerului public (...)”
PLÂNGERI
1. Invocând articolul 11 al Convenţiei, reclamantul invocă, pe de o parte, că dizolvarea asociaţiei „Bonis Potra” nu a cunoscut dreptul său la libertatea de asociere şi, pe de altă parte, că obligaţia de a fi membră a Uniunii Avocaţilor din România pentru a-şi putea exersa profesia de avocat face obstacol la libertatea sa negativă de asociere, care implică dreptul de a nu se asocia.
2. Reclamantul susţine că eventualul transfer, după lichidarea judiciară, către alte persoane juridice, a bunurilor asociaţiei „Bonis Potra” presupune încălcarea articolul 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei.
3. Reclamantul se plânge de asemenea de caracterul pretins echitabil al procedurilor în faţa judecătoriei din Deva, tribunalul judeţean Hunedoara şi Curtea Constituţională. Invocă articolul 6 § 1 al Convenţiei.
În ceea ce priveşte procedura în faţa judecătoriei Deva, trebuie subliniat mai ales:
- că pe parcursul audienţiei din 28 octombrie 2002, asociaţia „Bonis Potra” şi-a văzut refuzat dreptul de a fi reprezentată de un avocat;
- că între 30 septembrie şi 28 noiembrie 2002, asociaţia nu a avut acces la dosarul nr. 42/2002 al judecătoriei din Deva privind înscrierea sa în registrul de asociaţii, căci ar fi fost trimis la parchet în vederea introducerii recursului în anulare împotriva judecăţii din 5 august 2002.
Cât despre procedura în faţa tribunalului judeţean Hunedoara, el se plânge:
- de faptul că decizia din 25 noiembrie 2003 a fost pronunţată în absenţa unui reprezentant al asociaţiei „Bonis Potra”;
- de lipsă de imparţialitate a unui judecător din completul care a pronunţat decizia din 25 noiembrie 2003, căci fiul său ar fi fost de asemenea avocat şi membru al Uniunii.
Fiind vorba despre procedura în faţa Curţii Constituţionale, el invocă o pretinsă lipsă de imparţialitate a unui judecător care ar fi fost de asemenea avocat şi membru al Uniunii.
În sfârşit, reclamantul se plânge de o pretinsă lipsă de imparţialitate a procurorului general care a introdus recursul în anulare împotriva unei judecăţi din 5 august 2002, căci el ar fi fost, de asemenea, avocat şi membru al Uniunii.

ÎN DREPT
1. Reclamantul invocă, pe de o parte, că dizolvarea asociaţiei „Bonis Potra” a suferit un prejudiciu în dreptul său la libertatea de asociere şi, pe de altă parte, că obligaţia de a fi membru al Uniunii Avocaţilor din România face obstacol la libertatea sa negativă de asociere. El invocă articolul 11 al Convenţiei care se citeşte astfel:
„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de reuniune pacifică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a fonda cu ceilalţi sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru a-şi apăra interesele.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricţii decât cele care, prevăzute prin lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea crimei, protejarea sănătăţii sau moralei, sau protejarea drepturilor şi libertăţile celuilalt. Prezentul articol nu interzice ca restricţii legitime să fie impuse în exercitarea acestor drepturi de către membrii forţelor armate, poliţiei sau administraţiei de Stat.”
Curtea face notă că această plângere comportă două secţiuni distinse, pe care le va examina succesiv.
a) Curtea consideră că dizolvarea asociaţiei „Bonis Potra” constituie, fără contestare, o ingerinţă în exercitarea dreptului membrilor săi la libertatea de asociere.
O astfel de ingerinţă încalcă articolul 11 al Convenţiei, cu excepţia cazului când ea ar fi „prevăzută prin lege”, îndreptată către scopuri legitime cu privire la paragraful 2 al acestei dispoziţii şi „necesară, într-o societate democratică”, pentru a le atinge.
Curtea notează că ingerinţa era prevăzută de lege, dizolvarea judiciară a asociaţiei rezultând mai ales din aplicarea articolul 56 § 1 al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000.
Cât despre legitimitatea scopului urmărit, Curtea observă că judecătoria din Deva şi-a fondat judecata din 3 februarie 2003 pe importanţa rolului ce revine avocatului în organizarea sistemului judiciar şi prin necesitatea de a prezerva calitatea asistenţei judiciare.
Din acel moment, Curtea consideră că ingerinţa litigioasă poate fi considerată ca vizând un scop legitim, adică apărarea ordinii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor celuilalt, mai ales a celor care fac apel la avocaţi pentru apărarea intereselor lor.
Fiind vorba despre necesitatea măsurilor într-o societate democratică, Curtea aminteşte că Statele dispun de un drept de a judeca conformitatea scopului şi a activităţilor unei asociaţii cu regulile fixate de legislaţie, dar ele trebuie să se folosească de acesta într-o manieră conciliabilă cu obligaţiile lor din Convenţie şi sub rezerva controlului organelor acesteia.
În consecinţă, excepţiile vizate la articolul 11 cheamă la o interpretare strictă, numai motive convingătoare şi imperative putând să justifice restricţiile la libertatea de asociere. Pentru a judeca într-un astfel de caz existenţa unei necesităţi în sensul articolului 11 § 2, Statele nu dispun decât de o marjă de apreciere redusă, care se dublează printr-un control european riguros, ce se referă în acelaşi timp la lege şi la deciziile care îl aplică, inclusiv cele ale unei jurisdicţii independente.
Atunci când îşi exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a se substitui jurisdicţiilor interne competente, ci de a verifica din unghiul articolului 11 deciziile pe care le-au pronunţat în virtutea puterii lor de apreciere. În această privinţă, trebuie considerat că ingerinţa litigioasă, ţinându-se cont de conţinutul cauzei, pentru a determina dacă ea era “proporţionată scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de autorităţile internaţionale pentru a o justifica, apar ca “pertinente şi necesare” (Sidiropoulos şi alţii c. Greciei, hotărârea din 10 iulie 1998, Culegerea de hotărâri şi decizii 1998-
În speţă, Curtea notează că, printre obligaţiile statutare ale asociaţiei “Bonis Potra”, figura “crearea de barouri”, ceea ce contravenea dispoziţiilor legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaţilor din România.
Curtea ia în consideraţie mai ales, după cum o fac şi jurisdicţiile interne, faptul că membrii asociaţiei s-au dedat la acte concrete, precum crearea unui barou, şi că şi-au arogat prerogative care erau de competenţa exclusivă a Uniunii Avocaţilor din România (a contrario, Partidul socialist din Turcia şi alţii c. Turciei, nr. 26482/95, § 48, hotărârea din 12 noiembrie 2003; Sidiropoulos şi alţii, citată anterior, § 46).
Din acel moment, ţinându-se cont de marja de apreciere de care beneficiază Statele în materie, Curtea consideră că dizolvarea asocoaţiei “Bonis Potra” pare proporţionată cu scopul vizat şi că motivele invocate de jurisdicţiile interne se dovedesc pertinente şi suficiente.
De aici, Curtea conchide că ingerinţa era “necesară într-o societate democratică”.
Concluzia este că această primă secţiune a plângerii este în mod manifest fără temei şi trebuie respinsă în aplicarea articolul 35 3 şi 4 al Convenţiei.
b) Fiind vorba despre pretinsa încălcare a libertăţii negative de asociere a reclamantului, Curtea aminteşte întâi că, după jurisprudenţa sa constantă, ordinile profesiunilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi urmând scourile de interes general. Ele scapă astfel de sub incidenţa articolului 11 al Convenţiei (Le compte, Van Leuven şi De Meyere c. Belgiei, hotărârea din 23 iunie 1981, seria A nr. 43, §§ 64-65; Popov şi alţii c. Bulgariei, (decizie), 48047/99, 6 noiembrie 2003).
În speţă, Curtea revelă că Uniunea a fost instituită prin legea nr. 51/1995 şi că ea urmează un scop de interes general, adică promovarea unei asistenţe juridice adecvate şi, implicit, promovarea justiţiei însăşi (mutatis mutandis, A. şi alţii c. Spaniei, nr. 13750/88, decizia Comisiei din 2 iulie 1990, Decizii şi rapoarte nr. 66, p. 188). Din acel moment, Uniunea nu ar putea să se analizeze ca o asociaţie în sensul articolului 11 al Convenţiei.
În plus, Curtea consideră că această a doua secţiune a plângerii este incompatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei şi trebuie respinsă conform articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
2. Reclamantul se plânge de eventualul transfer către alte persoane juridice a bunurilor asociaţiei, după lichidarea sa judiciară. El invocă articolul 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei în termenii cărora:
“Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectul bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de porprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi în principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc prejudiciu dreptului pe care îl au Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa usajul bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau a amenzilor”.
Curtea aminteşte că o măsură de confiscare a lucrurilor a căror folosire a fost în mod regulat considerată ca ilicită de către jurisdicţiile interne nu constituie o încălcare a articolul 1 al Protocolului nr. 1 (Handyside c. Marii Britanii, hotărârea din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, § 63; Muller şi alţii c. Elveţiei, hotărârea din 24 mai 1998, seria A nr. 133,
În orice caz, Curtea revelă că măsura de care se plânge reclamantul nu este decât un efect secundar al dizolvării asociaţiei “Bonis Potra” care, aşa cum a constat Curtea (v. mai sus punct 1 a), nu încalcă articolul 11 al Convenţiei.
Din acel moment, Curtea consideră că nu este cazul ca această plângere să fie examinată separat (mutatis mutandis, Refah Partisi şi alţii c. Turciei [GC], nr. 41340/98, §§ 138, 139, Culegere 2003-II).
3. Curtea a examinat plângerile reclamantului bazate pe caracterul pretins inechitabil al procedurilor în faţa judecătoriei din Deva, tribunalul judeţean Hunedoara şi Curtea Constituţională, cât şi despre lipsa de imparţialitate invocată de procurorul general. Ţinându-se cont de ansamblul elementelor avute în posesie şi în măsura în care ea este competentă în a cunoaşte acuzaţiile formulate, Curtea nu a relevat nici o aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie sau de Protocoalele sale. Ca urmare, această parte a cererii este în mod manifest fără temei şi trebuie respinsă în aplicarea articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadminsibilă.

Florin nu cred ca mai avem timp sa luam atitudine. Zic sa incepem cu pregatirea. Mai e putin timp. Poate dupa examenul din noiembrie se va organiza un nou examen de primire in profesie ;), exact ca si cel din februarie-martie

Angela,multumim pentru promptitudine! :vishenka:

Sper sa va ajute acest link:
[ link extern ]
:)

Se profita de haosul din tara asta,de faptul ca societatea se confrunta cu probleme existentiale.Imaginea justitiei din Romania este pe buna dreptate dezastruasa si acest examen este relevant.Cred ca am putea incepe prin sesizarea presei internationale pt ca acest examen sa fie urmarit cat mai indeaproape..