Mama minorului refuză să primească bunurile care reprezintă obligația de întreținere în natură. Ce soluții am pentru rezolvarea problemei?

Dragi mei, nu denumirea programului e problema, ci imensa inadecvare a multora dintre dvs ca parinti. Credeti ca o dregeti cu plangeri si dosare in instanta? Eu nu ma aflu in situatia acelor nefericite, dar daca as fi, va asigur ca pentru fiecare dosar sau plangere v-ar fi un pic, macar, mai rau. Si as incepe cu exercitiul de sinceritate propus de asaofi: i-as spune copilului ca din pacate situatia sta asa, pentru ca eu nu l-am obligat sa plece cu ta-su.

Legislatia in vigoare este absurda din toate punctele de vedere si cei care sunt pusi sa o puna in practica (instante, autoritatea tutelara, DGASPC-uri etc.) sunt, de cele mai multe ori, cel putin rau intentionati si fara nici cea mai mica intentie de a respecta regulile morale.
Din toate aceste motive au de suferit doar copiii, care nu gandesc si nu se comporta dupa cum procedeaza adultii si sunt prinsi la mijloc.
Am mai scris ca ar trebui modificata cat mai urgent legislatia in materie, dar si impunerea respectarii cu strictete de catre instantele de judecata si nu numai a respectivei legislatii.
A propos, a se tine cont de termeni ca autoritate parinteasca exercitata in comun (ceea ce nu cred in conditiile legislative actuale si cand exista un parinte rezident si unul nerezident), program de vizita, pensie de intretinere, stabilirea domiciliului la unul dintre parinti (prezumtia instantelor de judecata de a stabili domiciliul copiilor la mama, desi se incalca Noul Cod Civil si Constitutia Romaniei), evacuarea unuia dintre parinti - "de preferinta" tatal - din locuinta, obligandu-l sa-si gaseasca o locuinta nu tocmai propice pentru a primi, nici macar in vizita, copiii de care a fost despartit (asta se intampla de fapt in urma divortului), sa se tina cont in mod deosebit de cauzele care au condus la despartirea dintre parinti (violenta, adulter - articol abrogat din CP (?!) -, sexualitate, alcool, drog s.a.). Poate exista si alte propuneri.

Probabil că am fi ajuns să ne dezvoltăm anumite puteri [parapsihologice] -ne folosim cel Mult 8% din capacitatea creierului-, dacă am fi conștientizat de la începuturi -pe lângă alte nevoi și dorințe- pe a unui copil - materializarea ego-ului părinților adică, Toate temerile Și aspirațiile sunt proiectate asupra progeniturii, sperând ca măcar aceasta să scape cu viață.
Și ce să mai dezbat despre principiul similarității unde, deși se regăsește mai mult pe fluturaș, oameni care n-au în comun ceva peste 25% îl încalcă, cu sau fără voința lor împărtășită, sfidând, mai presus de tot, orice normă de bun-simț? Cam ce ar spera c-ar fi rezultatul, din moment ce nu are cunoștințele necesare or ani de viață pentru a testa pe cineva? Iar dacă nu te ridici la un minim de 75%, ți-ar mai fi îngăduit să speri ceva?
Este o iluzie, din moment ce lumea a devenit patriarhală -lucru consfințit în Orice religie-, să crezi că au existat căsătorii fericite - femeile au luat dispoziții, iar bărbații s-au declarat satisfăcuți.
''Însoară-te în grabă și regretă pe îndelete''.
Cei nevinovați suferă, iar alții se-mbogățesc.

Este absurd exemplul cu fetita de mai sus. Este la fel de absurda intrebarea daca sa fim mereu transparenti cu copiii.
Copilului ii spui adevarul intr-un mod in care sa il inteleaga cf. dezvoltarii lui, fara sa il raneasca. Nu, nu ii spui ca trebuia sa educi copilul in sensul de a merge si la celalalt parinte si ai dat gres, nu chiar asa, ii spui lucrurile frumos, fara nervi, ca altfel incarci copilul cu toate astea.
Copilul trebuie sa isi vada parintii. Nu inteleg de ce doi oameni care s-au detestat ca soti nu pot colabora ca parinti. Vad mereu astfel de parinti, toti vin cu aceeasi idee ca nu se pot intelege cu celalalt.
Dupa ce scapa de povara relatiei esuate, toti inteleg ca noua lor relatie e altfel, de alta natura.
Cunosc si cateva exceptii, dar fac Familiei de 10 ani. Exceptiile sunt rare si, va spun sincer, in fiecare caz cealalta parte nu a avut loc de aceeasi incurajare in a colabora. Cred ca unii colegi ai mei incurajeaza spre stari conflictuale juridice care duc la stari confluctuale constante.
O relatie se deruleaza ciclic, daca incepi relatia cu certuri, asa o mentii, de regula.
Relatia post-divort incepe odata cu despartirea. Calmarea partilor, incercarea unei intelegeri chiar mai putin bune pentru adulti poate contribui imens la o relatie buna intre ei pe termen lung, la intelegeri reciproce.
Nu la transparente care ranesc copilul, la iaurturi care sunt mai important a fi fara zahar decat a accepta si parerea celuilalt parinte, obligatia la un program strict dar maleabilitatea la o pensie in natura... unul se poate razgandi si celalalt mai putin... nu. Echitate, copilul e ok daca mananca acel iaurt, daca ii spun brutal adevarul x sau daca eu lipsesc de la program azi? Asta e scopul lor de parinti, acolo trebuie orientate toate eforturile. Tu mori daca lasi azi de la tine? Nu. Copilului ii e bine? Ok atunci, ne axam pe asta.
In foarte multe situatii orgoliul celuilalt de a fi mereu contra s-a pierdut in neant cand mereu orgoliul lui nu a contat. Sau prima data cand nu a avut unde apela sa lase copilul sau... sau...
Nu excentricitati, nu conteaza un iaurt, n-a murit nimeni din asta. Nu conteaza o zi in plus, o tema ratata, conteaza copilul sa aiba elemente sanatoase de educatie, sa fie echilibrat in a-si accepta originile fie ca-i plac sau nu, fie ca ii plac mamei sau nu, ca-i plac tatalui sau nu.

Si as incepe cu exercitiul de sinceritate propus de asaofi: i-as spune copilului ca din pacate situatia sta asa, pentru ca eu nu l-am obligat sa plece cu ta-su.

Cred ca ar trebui sa continuati cu exercitiul de sinceritate si sa ii spuneti ca e tatal pe care dumneavoastra l-ati ales, pe care l-ati iubit, pe care l-ati considerat bun si demn pentru cel mai important eveniment din viata dumneavoastra si pentru a fi jumatate din copil. Apoi povestiti copilului cum tatal ( implicit parte din el, din copil) e rau, prost, nesimtit si ca desigur, dumneavoastra nu aveti nimic impotriva sa plece la hahalera.
Apoi puteti spune cu mana pe inima si linistita ca le incurajati relatia.

In cazul de fata rezidentul refuza sa primeasca lucrurile copilului. Cine apara drepturile acelui copil? Nimeni. Pentru ca realitatea este ca nu avem Protectia Copilului in Romania, doar niste angajati care frunzaresc niste dosare.
Ma uitam oripilat la cazul Dor Geta Popescu. Protectia Copilului a primit poze si a fost informata despre pericolul la care este expusa minora si doar a confirmat potentialul periculos si....gata. Acum tatal ei escaladeaza munti in continuare si nimeni nu este vinovat ca doi minori au fost dusi in mod intentionat in zona cu pericol clar de avalansa daca nu ma insel chiar fara casca. Oh, asa a fost destinul.
Pai sa va spun ceva, daca Protectia Copilului il chema pe domnul Popescu si pe sotie si ii ancheta si apoi ii informa ca data viitoare in care vor mai pune in pericol copii vor fi decazuti din drepturi, fetita aia nu-si mai lasa creierii pe munte. Cine a fost demis pentru impasibilitatea cu care s-a actionat?
Deci, ce sa ne mai miram ca nu se va intampla nimic doar pentru ca un copil are pensia alimentara aruncata. Nu se intampla nimic chiar daca il omori. Il duci iarna pe munte, il impingi si gata, te intorci fluierand si cu lacrimile siroi si ai scapat. Soarta. Daca nu a avut noroc?