Mama minorului refuză să primească bunurile care reprezintă obligația de întreținere în natură. Ce soluții am pentru rezolvarea problemei?

Exemplul cu fetiţa e real, din nefericire. Iar mama e penalizată în favoarea tatălui. Absurdul încă nu s-a produs, dar mai există probabilitatea, până la majoratul fetiţei.
Şi nu ştiu de ce în cazul prezentat, de decădere a mamei din drepturile părinteşti, acel copil nu mai are voie să-şi vadă mama ani de zile.Acel copil face excepţie de la necesitatea de a-şi vedea ambii părinţi? Sunt în ceaţă.
Am exemplul concret al mai multor părinţi care în mod real au încurajat plecarea în program de relaţii al copiilor lor şi totuşi, s-au ales cu plângeri penale şi cu o avalanşă de procese, cu reclamaţii la DGASPC. Chiar pe acest site sunt multe exemple. Tatăl cere la DGASPC consiliere parentală, mama acceptă, când tatăl află că mama este de acord, renunţă. Sau vine tata cu martor să ia copilul, vede copilul îmbrăcat gata de plecare şi îşi aduce brusc aminte că are o problemă urgentă de rezolvat şi nu ia copilul.Ce gesturi sunt acestea?
Nu e corect ca un părinte să refuze cadourile trimise copilului de celălalt părinte şi nici aportul în natură, dar, aşa cum am arătat în altă postare, contribuţia în natură este specifică locuinţei alternante, altfel, necesită o colaborare strânsă între cei doi părinţi care s-au despărţit...de ce oare?

When,
Orice ai face ca tata nu este bine. Daca platesti prea putin pe gustul mamei, esti un sarac caruia nu-i pasa de copil. Daca platesti mult, vrei sa cumperi dragostea copilului cu bani. Daca ceri un program in prezenta mamei, esti obsedat de ea si te tavalesti pe jos de dragul ei. Daca ceri fara prezenta ei, vrei esti un nenorocit care vrea sa smulga copilul de langa mama si mediul lui. Daca vii la programul de vizita, nu esti tata adevarat ca nah, un copil nu creste cu programul de vizitare. Daca atunci incerci sa vezi copilul si in afara programului, iar esti obsedat si suferi pentru relatia cu mama si nu ii respecti dreptul la viata privata. Daca vii la copil si mama impiedica programul (are motivele ei) si indraznesti sa te adresezi organelor competente, e nasol rau si i se spune copilului ca tati vrea sa o pedepseasca pe mami. Daca renunti o i se spuna copilului daca ii pasa de tine ar fi cerut in instant sa te vada, ar fi apelat la autoritati daca eu as fi fost nebuna si nu l-as fi lasat, dar nu i-a pasat. Daca vrei sa ii aduci haine si alimente copilului, ti se spune ca nu are nevoie, ca poti trimite bani. Daca trimiti bani, o sa ti se zica ca nu esti in stare nici haine si alimente sa cumperi. Lista poate continua la nesfarsit.
Nu stiu daca exista solutie la astfel de spete sau happy end, dar in mod cert un copil creste fara un parinte pentru ca asa vrea celalalt, incapabil sa-si asume ca responsabilitatea cresterii si educarii unui copil se transpune si in capacitatea ta de a-l lasa pe fostul partener in viata copilului, cu bune si rele.

Nou ipostaza a "barbatului" roman e carpa plangacioasa! Saracul de el. Ce proasta aia ca a lasat o minunatie de sot, fara greseala, de pus la rana."Incapabil sa-si asume" spun victimele de serviciu despre mame. Pai ce sa-si asume mai mult acele mame decat cresterea efectiva a copilului, in vreme ce pseudo barbatul, isi plimba vaicarelile de la o usa alta si se bucura cand e chemat la politie, parchet sau instante ca in sfarsit il baga si pe el in seama cineva si are ce face cand se trezeste in acea dimineata, a vietii sale fara scop si fara nicio asteptare. Unii chiar incaruntesc, in ipostaza de justitiabili fara alta tinta in viata decat lustruirea clantelor la autoritati. Sa vezi ca incaruntesti si ca n-ai fost in stare de nimic pe lumea asta, ca n-ai facut nimic si ca esti o nulitate si un zero profesional, trebuie sa fie un sentiment inaltator dublat de maximul tupeului din discursul despre "asumare". Faci umbra pamantului degeaba dar ai tupeul de a vorbi despre ce asuma sau nu altii, cand tu, nici propriul trai n-ai fost capabil sa-l asumi.

Ce proasta aia ca a lasat o minunatie de sot, fara greseala, de pus la rana.

De regula sunt lasate. Un om care alieneaza e o persoana complexata care nu a depasit sfarsitul unei relatii.
Si nu stiu cum se face ca desi noua ipostaza

a "barbatului" roman e carpa plangacioasa!

totusi duduile independente sunt prinse spionand si se compara mereu cu fostul. Ca uite ce potenta sunt eu in comparatie cu el.
Un om implinit nu striga peste tot ca e implinit, pentru ca o stie.
O femeie independenta nu striga peste tot ca e independenta si ca ea poate asigura orice copilului, pentru ca din nou, o stie. Un om care face afirmatii despre el cu ce as face eu daca.....e cel care face cel mai putine, insa incearca sa se convinga singur ca poate realitatea ar fi diferita.
Degeaba ne spargem capetele aici. legislatia actuala nu e in nici un caz sa ajute sau sa salveze minorii de nici un fel de abuz.
Ai un parinte cu probleme la cap, rezident sau nerezident oricum nu intervine nimeni. Primesti mareata sansa sa deschizi procese si sa cotizezi la avocati, atat. Altfel, nu isi bate nimeni capul.

Vai PS, citind mereu cum scrieti si cum vorbiti de unii altii imi dau seama ce viata trista trebuie sa aveti ca sa vorbiti mereu asa. De unde stiti ca viata cuiva are sau nu scop sau asteptare? De unde stiti ca e o nulitate? De unde stiti ca este zero profesional? De unde stiti ca face umbra pamantului degeaba? Credeti ca toata lumea e ca dvs, sa simta nevoia sa se laude cu sine sau cu cei apropiati? You know shit ca sa zic asa, oricum nimeni nu se mai oboseste sa va faca cate un update, nici macar cei apropiati. Felul in care vorbiti de altii oglindeste cel mai bine caracterul dvs.