Durata de munca

1. Orice salariat are dreptul de a muncii, la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea (art. 35 alin. (1) din Codul muncii ).
Fac exceptie de la aceste prevederi situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii.

Codul muncii nu face distinctia intre diferitele tipuri de contracte de munca care pot fi incheiate de o singura persoana si nici nu limiteaza numarul contractelor de munca incheiate de o singura persoana, astfel incat acestea pot fi, dupa caz, cu norma intreaga sau cu timp partial, pe perioada nedeterminata sau pe perioada determina, la angajatori diferiti sau la acelasi angajator.


2. Dispozitiile art. 35 din Codul muncii consacra posibilitatea salariatului de a cumula mai multe functii in baza unor contracte individual de munca, fie la angajatori diferiti, fie la acelasi angajator.

Textul nu ne prevede insa cum sa se coreleze aceasta situatie cu dispozitiile legale care instituie durata maxima a timpului de munca.

Din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 112 alin. (1) C. muncii, cu dispozitiile art. 35, art. 113, art. 118 din acelasi cod, deducem ca durata normala a timpului de munca, de 40 de ore pe saptamana, se refera la un singur contract de munca. (Ion Traian Stefanescu, Tratat teoretic si practic de dreptul muncii, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 525)

Durata normala a timpului de munca, de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana, se raporteaza la un singur contract de munca, intrucat, in caz contrar, s-ar goli de continut dispozitiile art. 35 din Codul muncii ce permit salariatului sa cumuleze mai multe contracte individuale de munca. (Alexandru Athanasiu, Luminita Dima, Regimul juridic al raporturilor de munca in reglementarea noului cod al muncii, in Pandectele romane nr. 1/2004, p. 269, Alexandru Athanasiu, Luminita Dima, Dreptul muncii, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 165).