Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Articolul 24
(2) Daca la prima convocare nu este intrunit cvorumul necesar de jumatate plus unu, adunarea generala va fi suspendata si reconvocata in termen de maximum 10 zile de la data primei convocari.
(3) La adunarea generala reconvocata, daca exista dovada ca toti membrii asociatiei de proprietari au fost convocati, hotararile pot fi adoptate, indiferent de numarul membrilor prezenti, prin votul majoritatii acestora.
am intrebat de presedinte si casiera, am facut referire si la cenzor si membru in comitetul executiv, acest aspect este legal?
Art. 33. - (1) Cenzorul sau comisia de cenzori a asociaţiei de proprietari are, în principal, următoarele atribuţii:
a) verifică legalitatea actelor şi documentelor, a hotărârilor, deciziilor, regulilor şi regulamentelor;
b) verifică execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli;
c) verifică gestiunea financiar-contabilă;
d) cel puţin o dată pe an, întocmeşte şi prezintă adunării generale rapoarte asupra activităţii sale şi asupra gestiunii asociaţiei de proprietari, propunând măsuri.
(2) Cenzorul sau cenzorii aleşi ai asociaţiei de proprietari pot fi remuneraţi pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a proprietarilor, la data adoptării bugetului anual de venituri şi cheltuieli.
(3) Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, cenzorul sau cenzorii asociaţiei de proprietari răspund personal sau în solidar, în faţa legii şi a proprietarilor, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.