Un coleg a depus o Cerere de demisie,
conform art.81 alin.7 din Codul Muncii, republicat,
Managerul instituției este în concediu de odihnă,
iar prin Decizia de delegare,
directorul are următoarele atribuții:
- în perioada cât managerul instituției va fi în concediu de odihnă,
atribuţiile postului vor fi preluate de către domnul director adjunct al instituţiei,
care va asigura managementul,
îndeplinind toate atribuţiile managerului
( va coordona activitatea compartimentelor funcţionale ale instituţiei,
va semna toate documentele ce provin de la acestea,
va pune viza „Bun de plată”, etc.),
cu următoarele excepţii:
organizare concursuri şi angajare personal,
încheiere de noi contracte şi protocoale,
să angajeze noi plăţi neprevăzute în cheltuielile stabilite,
realizare de activităţi noi care nu sunt înscrise
în Programul minimal ce constituie anexă la contractul de management,
semnare documente în situaţii de incompatibilitate
sau conflict de interese prevăzute de lege.
Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm frumos să ne ajutați cu un răspuns:
- directorul adjunct poate semna Decizia de încetare a Contractului de muncă
prin demisie ? sau nu ?