Care sunt pasii judiciari si FIRESTI pentru intentare divort cu 2 minori?

Daca lucrati intr-un colectiv, intr-un birou, cum v-ati simti ca sotul/sotia sa va sune din ora in ora, sa tipe ca nu mai poate si ca da foc la casa si sa injure ca mergeti la birou sa va relaxati, sa stati picior peste picioar si sa va "hliziti" cu super-colegele? Iar daca nu raspundeti la telefon o data, sa sune de 10 ori, sa primiti apeluri pe whatsup, facebook, mesaje peste tot, mailuri si sms-uri, bineinteles cu acel continut adecvat, toate astea 25min. timp in care erati intr-o mica sedinta si telefonul la incarcat la dvs pe birou? Normal ca ati fi cautat si alte variante prin care sa generati venituri, chiar si Uber, numai va dati naibii demisia de la biroul ala si sa puteti sa fiti mai aproape de copilul vostru care asista si era martor la toate aceste apeluri violenta si in plina criza.

Este ceva...dar nu stiu ce... ce a schimbat-o atat de tare... greutatea unei casnicii si responsabilitatiile de parinte...? Nu stiu.... probabil ca nu e un singur motiv, ci 1.000 adunate... Credeti-ma pe cuvant... scriu... sterg, scriu...sterg... nici nu ma gandesc "sa ma apar" in fata cuiva, ci pur si simplu este prima data cand incerc sa vorbesc cu cineva despre problemele mele din familie... probleme pe care le apreciez ca fiind foarte grave... poate ca de aici, exprimarea incompleta sau necoerenta pe alocuri.

"Ajutorul" din partea mea? Sunt 100% ca a contribuit la starea ei. Sunt constient si recunosc ca nu numai noi 2, ci majoritatea daca stau 24/24 impreuna aproape ca o iau complet razna si se ajunge la chestii urate. Aici chiar nu este o chestiune personala, ba chiar statistic vorbind, un alt efect negativ al Pandemiei este numarul mare neobisnuit de divorturi. Dar acum va intreb pe dvs, trebuie sa alegeti din doua rele, pe care o alegeti? Pe aia mai putin rea, corect?

Nici nu stiu de ce n-am spus asta de la inceput, referitor la job... dar daca ii spun ca ma angajez o sa ma trimita la parintii mei ca nah, pandemie si ea trebuie sa-si protejeze copiii! Stau cu oameni, vorbesc cu ei, poate c-o sa lucrez intr-un colectiv, poate uber sau curier?! Ce conteaza? Este imposibil sa nu ai contact cu zeci chiar sute de oameni zilnic in aproape orice job la care ma gandesc. Eu ma pot angaja in 2 zile, la pregatirea si conexiunile pe care le am. E suficient sa intru pe Linkedin. Hai sa vedem ce se intampla daca ii zic ca ma angajez? Vreti?

Ea e atat de panicata ca n-a mai fost la un mega image, la o farmacie, la o ceva, din Decembrie 2019.

Toata lumea i-a spus de psihiatru, psiholog, orice, pana ca si parintii ei i-au zis ori la doctor ori inapoi la servici, ca a luat-o razna complet (deci nu sunt eu singurul care judeca astfel).

Am iubit-o mult, dar decizia mea cu privire la divort este finala din 3 motive:
1) Bineinteles, copiii. Indiferent ca vor fi la mine, la ea, cate zile, ore, etc... sper ca ei sa accepte schimbarea si sa fie mai linistiti cu noi asa, separati.
2) Daca nu mai sunt respectat, ma ridic de la masa si plec. Nu trebuie sa traiesc in batjocora nimanui, nimeni nu trebuie.
3) Nu ma mai bat cu morile de vant. Daca poti sa ajuti un om, ajuta-l, dar daca acel om nu vrea sa fie ajutat, nu-ti mai pierde timpul si mergi mai departe.

gi-jane2 a scris:

Avem 2 baieti mititei, unul de 3 ani jumate si altul de 1 an jumate.

Nu lucrez de 1 an jumate

La job am renuntat la 2-3 luni dupa ce s-a nascut cel mic, pentru a sta cu ea acasa s-o AJUT!

Nu era asa acum 2 ani, punct

Acum 2 ani puteam sa ies afara cu baiatul meu, singur, la plimbare si la joaca.

sa vedeti ce se intampla daca ii spun ca vreau sa ies afara cu el / sau cu ei (pe scurt: urlete salbatice

ce s-a intamplat oare cu ea in anii astia? de ce schimbarea asta si cum?

Am mai spus ce-mi doresc in postarile precedente: sa divortez, sa ne separam civilizat, sa stea copiii la mine 1-2-3 luni (max, zic eu) pana merge cateva sesiuni la un psiholog sa...isi mai revina... (app, de 2 ani ii zic sa mearga la psiholog, s-o ajute). Apoi, copiii pot sa stea la ea, nu am nicio problema atata timp cat 2-3 zile vor putea sa stea si la mine.

pe de-o parte ziceti ca nu era asa acum 2 ani, pe de alta, ziceti ca o trimiteti la psiholog de aproapte 2 ani.
Ma intreb de unde schimbarea asta, de ce si ce a facut-o ca "ieri " sa va lase cu copilul si azi sa nu va mai lase?
cu ea ati vorbit ?
Poate si " ajutorul " asta din partea dvs o fi contribuit la schimbarea comportamentului ei..
poate e ceva in neregula cu ea - o depresie, o ceva de gen.. si fara ajutor, nu trece.
Poate o convingeti sa mearga la psihiatru poate faceti si terapie in familie.. poate va mai ganditi daca e cazul sa renuntati.
Poate vorbiti si cu maica-sa.
Nu cred ca ati facut bine lasand jobul si ramanand acasa, multe frustrari si crize, apar si cand e lipsa de bani.

Deci nici nu mai iese din casa?
Sa știți ca pare o depresie post-partum ca la carte. Și nu, nimeni nu vrea la psiholog în aceste condiții și se poate ușor prelungi pana la 2 ani ai copilului și fără terapie chiar mai mult.
Ar fi variante sa vorbiți cu socrii și sa o internați? Pare ceva drastic și urat însă câteva zile pot face diferența, sa i se facă analize, sa fie evaluata și sa primească ajutor.
Nu, nu o amenințați cu asa ceva pentru ca poate ajunge la gesturi extreme.
Ca să creionez puțin din ce povestiți, doamna nu a mai ieșit din casa din decembrie 2019? Cu copii iese afara?
Cum mănâncă și cum doarme?
Știți, pana nu ajunge la psiholog sau psihiatru nu o sa știți sigur ce se întâmpla și ce puteți recupera. Poate soția dumneavoastră, cea pe care o iubiți sa nu fie pierduta ci rătăcită pe undeva.

De toate cumparaturile ma ocup eu, de fapt, eu sunt cu banii, cumparaturile, partea administrativa, planificare, facturi, am absolut toate sarcinile cu exceptia copiiilor. Acolo daca ma bag, ori nu sunt luat in seama ori iese scandal.

In Decembrie 2019 stateam in chirie in apart. in Buc, iar pana in Martie 2020 (a fost si frig afara) daca iesea o data de doua ori pe saptamana afara, gen maxim 1 ora.

In Martie 2020 am plecat la parintii ei la casa, la curte, ca a venit Pandemia iar un petic de pamant a fost sfant.

La sfarsitul lunii Mai, ne-am intors in Bucuresti, tot in chirie dar la casa (nu la apart) unde... e altceva... e mai comod sa stai la aer decat la bloc, etajul 4 din 4.

Acum iese afara cu ei, mai sunt si alti copii pe aici, iar din punctul asta de vedere al "resedintei" nici ca se putea mai bine intr-o astfel de perioada...

De mancat... mananca cu copiii, dar la modul ca nici nu-si mai pune in farfurie... ciugule ca o pasarica... in rest, dulciuri, carbohidrati in exagerare, la fel ca si mie, probabil ca asta-i pe fond nervos...

De dormit... am dormit toti 3, am dormit apoi toti 4, ne-am chinuit si bineinteles ca in perioada in care am stat la socrii, am ajuns sa dorm singur. Conditia ca sa ne mutam, IARA, in chirie, a fost sa dorm cu baiatul cel mare si ea cu cel mic... stiu ca e dificil dpdv al casniciei sot/sotie, dar inca il alapteaza pe al' mic si asa l-a invatat, in pat. Bineinteles, ca am ramas cu promisiunea...ea doarme cu amandoi, eu singur...

Ah, si daca conteaza... de cca 6 luni nu am mai intretinut relatii intime. Insistenta mea, farmecul meu, n-au mai fost de-ajuns....

Eu sunt sigur ca este o depresie groaznica la mijloc dar nu pot sa-mi dau seama daca acest comportament "animalic" poate surveni dintr-o astfel de boala, ca sa zic asa. Eu de ce ziceam am vrut sa merg cu ea in repetate randuri la psiholog? NU ca sa obtin vreun document in caz de divort, ci bine pentru binele ei si al copiiilor. Imi imaginez ca unii vin aici pe forum sa stoarca informatii de la specialisti, chiar daca trebuie sa minta si sa inventeze un scenariu fictiv diferit de realitate, dar... eu nu ma incadrez in acea categorie.

Dupa repetate incercari in care i-am zis de doctor, am si inregistrat-o in ultima discutie pe tema asta, in care i-am dat ultimatumul, daca nu mergem la terapie de cuplu, la psiholog, daca nu vorbim cu cineva, eu divortez iar ea? "Da, da, sigur... du-te tu". I-am dat in scris treaba asta, dar nimic.

O fi pierduta definitiv sau s-o fi abatut de la drum, dar daca ea nu vrea sa mearga nici cu divortul in fata ei... asta e... ce sa-i faci?!

Nasul mi-a zis ca vrea sa ne vedem cu totii acu 2 zile, sa vina pe la noi etc.. nici acum nu i-am raspuns... ca doamna nu doreste, ii e frica ca poate au Corona si luam si noi. Nu ca daca nu ar fi exista pandemia, ar fi fost de acord din prima...

2013: Sociabila? 10+
2020: Sociabila? -1.

P.S. Pentru toata lumea: Nu am exagerat cu nimic in nicio postare.

When a scris:

Deci nici nu mai iese din casa?
Sa știți ca pare o depresie post-partum ca la carte. Și nu, nimeni nu vrea la psiholog în aceste condiții și se poate ușor prelungi pana la 2 ani ai copilului și fără terapie chiar mai mult.
Ar fi variante sa vorbiți cu socrii și sa o internați? Pare ceva drastic și urat însă câteva zile pot face diferența, sa i se facă analize, sa fie evaluata și sa primească ajutor.
Nu, nu o amenințați cu asa ceva pentru ca poate ajunge la gesturi extreme.
Ca să creionez puțin din ce povestiți, doamna nu a mai ieșit din casa din decembrie 2019? Cu copii iese afara?
Cum mănâncă și cum doarme?
Știți, pana nu ajunge la psiholog sau psihiatru nu o sa știți sigur ce se întâmpla și ce puteți recupera. Poate soția dumneavoastră, cea pe care o iubiți sa nu fie pierduta ci rătăcită pe undeva.

Da, depresia da astfel de manifestări și chiar mult, mult mai rele. Toți se așteaptă ca depresia de după naștere sa survin imediat însă sunt multe cazurile în care apare brusc la un an de la naștere și se prelungește. Oboseala, schimbările hormonale nu ajuta și doamna are și doua sarcini una după cealaltă, 2 copii mici.
Nu ar fi o idee rea sa mergeți dumneavoastră la psiholog. Puteți învață cum să gestionați situația și cum sa o ajutați. Secretul este sa faceți pași foarte mărunți dar siguri.
Din ce povestiți, divorțul nu ar ajuta decât poate pe dumneavoastră, cu siguranță copiilor le-ar face mai mult rău. In primul rand s_ar putea sa se opună sa ii vedeți și în al doilea rand pentru ca i-ar afecta foarte tare sa fie lăsați singuri cu o persoana care s-a pierdut.
Mergeți deci la un psiholog și după ce persoana respectiva va avea toate detaliile o sa va poată îndruma mult mai eficient.
Însă, ca o veste buna sa știți ca dacă are ajutorul potrivit și dacă e vorba de depresie atunci o sa va puteți recupera soția. Nu mai așteptați și înainte sa vorbiți cu un avocat mai acordați o șansă relației.
Și ca ultim sfat, nu mai dați ultimatumuri. Mergi la psiholog sau divorțez este complet greșit. Încercați pe moment, cu calm sa o faceți sa se simtă bine cu ea. Luați flori, ii spuneți ca se descurca bine, ca e o mama bună. Încercați să o lăsați sa se ocupe ea și de cumpărături chiar dacă protestează. Uneori, ajutorul asta poate fi interpretat ca o lipsa de încredere din partea celuilalt chiar dacă la modul inconștient.
Nu disperați. Aveți copii sănătoși, nu va luptați cu boli în stadii terminale, va aflați în fata unei situații care are rezolvare. Nu disperați.

sotia dvs este un om bolnav din pacate. Tot din pacate, instanta nu va va cauta in coarne , da copiii sa stea cu mama si la revedere.. o sa va vedeti copiii la gard, cum se zice.
Divortul nu e o solutie pt dvs in acest moment, copiii nu raman langa o mama sanatoasa, iar dvs nu cred ca ii veti obtine , in sensul de a locui cu ei. riscati f mult. Riscati si sa nu ii obtineti, riscati si sa ii obtineti si mama sa recurga la un gest necugetat.
nu stiu cat o sa o convinga nasul sa se interneze sau sa mearga la un control, e de incercat, poate faceti si un consiliu de familie si cu parintii ei.
mai aveti varianta ca atunci cand face crize violente.. urla fara masura, va loveste etc, sa chemati politia, acestia sa cheme ambulanta si sa o interneze in regim de urgenta.
Daca apuca ceva tratament, altfel veti gestiona lucrurile, comportamentul si starile ei se
vor schimba si veti discuta altfel cu ea.

"Ajutorul" din partea mea? Sunt 100% ca a contribuit la starea ei. Sunt constient si recunosc ca nu numai noi 2, ci majoritatea daca stau 24/24 impreuna aproape ca o iau complet razna si se ajunge la chestii urate.

exact la asta m-am referit, de multe ori, lucrurile nu sunt bune cand stati nas in nas toata ziua ocupandu-va de copii. Eu va inteleg si ca ati renuntat la job ca va tot suna.. Lucrurile nu sunt usoare, dar ganditi-va ca nu ati luat-o asa, ceva a afectat-o si neglijand problema, lucrurile s-au agravat si au degenerat.
inteleg si ca v-ati pierdut rabdarea, dar ganditi-va ca nu e singura in relatia asta si impreuna ati ajuns aici, dati-i un imbold sa isi doresca sa dreaga lucrurile, poate o ajuta un psihiatru, apoi sa faceti terapie de cuplu la un psiholog.

Poate asa e ea, poate nu are nicio problema medicala si s-a afurisit. Nu e nimic in neregula sa vreti sa divortati, numai ca trebuie sa fiti sigur, sa va luati cate masuri puteti ca sa va asigurati ca celor mici le va fi bine si dupa divort.