avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1082 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Recuperări de creanţe, datorii, ... Rate credit
Discuție deschisă în Recuperări de creanţe, datorii, Probleme cu băncile

Rate credit

Bună ziua ! Am un credit în desfășurare cu o vechime de aproximativ 7 luni și nu îmi mai permit să achit ratele respective (aproximativ
1000 ron) acum o lună în urmă am depus solicitare către bancă pentru restructurarea acestuia (prelungire pe încă 2 ani și micșorarea ratelor >> undeva la 500 ron <<), pe motiv că mi s-a mai diminuat salariul pe fondul pandemiei de covid 19. De atunci nu am primit niciun răspuns în clar din partea băncii (doar că solicitarea mea a fost trimisă mai departe către departamentul de specialitate și că sunt foarte multe solicitări de genul și durează ceva timp până primesc un răspuns. Menționez că ultima rată (cea din februarie) e plătită parțial, iar ieri am fost sunat de către cei de KRUK pentru a se interesa de situația mea. Menționez că NU sunt proprietar asupra nici unui bun, stau în chirie și salariul meu este undeva la 2000 ron. În situația mea se poate evita procedura de executare silită, mi se poate bloca contul de salariu, ce alternative aș avea deoarece nu aș dori să ajung prin tribunal? Mulțumesc anticipat pentru răspuns.
Ultima modificare: Miercuri, 10 Martie 2021
SOULS, utilizator
Cel mai recent răspuns: SOULS , utilizator 23:31, 12 Martie 2021
legal, cand vrea dupa scadenta, insa mi se pare ciudat de repede.
Intrebati in ce calitate va intreaba ei cand dvs sunteti clientul bancii, nu al lor.
Ultima modificare: Miercuri, 10 Martie 2021
gi-jane2, moderator

SOULS a scris:

Legal în cât timp poate apela banca la o firmă de recuperare creanțe (KRUK) ?



Poate apela dupa ce creditul a fost declarat neperformant, in trecut dupa 90 de zile se facea asta. Daca inca e creditul activ si rata din februarie a fost partial platita, kruk nici n-ar trebui sa existe in peisaj. Executarea silita se face de catre un BEJ, nu de kruk si asta doar dupa ce creanta e declarata certa, lichida si exigibila.
Nu mai stiu care sunt procedurile acum, dar inainte, in cazul imprumuturilor la banci, tot imprumutul era declarat neperformant si se incerca intai recuperarea de catre banca (notificare la angajator cu poprire a 1/3 din salariu), iar daca nu se reusea, creanta era vanduta unei firme de recuperari (kruk in cazul asta).
E intr-adevar foarte ciudat cum a ajuns kruk sa intre in scenariul asta. Banca trebuia sa va notifice cu privire la cedarea creantei catre kruk.
Ultima modificare: Joi, 11 Martie 2021
savysb, utilizator
Azi am fost sunat de cei de la Alior bank pentru a îmi propune o ofertă pentru un credit de economii în niciun caz ca să îmi răspundă la solicitarea mea de restructurare a creditului, depusă aproximativ acum o lună în urmă. Cei de la Alior bank ori sunt nesimțiți și nu își respectă clienții ori fac pe proștii ca să treacă cele 90 de zile. Interlocutoarea mea de astăzi a zis că mai face o solicitare către departamentul care se ocupă de restructurarea creditului ca să mă sune dar bineînțeles că nu am fost sunat.
Azi am mai întrebat de ce m-au sunat cei de la KRUK și dacă creditul meu a fost pasat la ei, deoarece nu am nici o notificare în privința asta, dar bineînțeles că mi s-a răspuns că nu știe nimic deoarece ea este din alt departament. Deci e mai rău ca în triunghiul Bermudelor la Alior bank.
Ultima modificare: Vineri, 12 Martie 2021
SOULS, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Banca nu mi-a acceptat scaderea ratei lunare, ce pot face??? catalinion84 catalinion84 Buna ziua, Am un credit la banca obtinut acum aproximativ 3 ani cu o rata lunara de 500 RON. Am fost dat in somaj si m-am dus la banca pentru a anunta si a ... (vezi toată discuția)
Ce fac daca nu mai pot achita rata?? catalinion84 catalinion84 Buna ziua, Am un credit la banca obtinut acum aproximativ 3 ani cu o rata lunara de 500 RON. Am fost dat in somaj si m-am dus la banca pentru a anunta si a ... (vezi toată discuția)
Credit prima casa - pierd avansul din cauza bancii catalin182 catalin182 Buna ziua, In urma cu 2 luni am inceput sa depun actele pentru a obtine un credit prima casa la bank. In urma analizei preliminare rezulta ca ma incadrez fara ... (vezi toată discuția)