avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1276 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Orice detaliu important va rog
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Orice detaliu important va rog

Buna ziua! Stau cu soacra, și fiul ei fiindu mi iubitul meu de 2 ani, într-un apartament cu 2 camere. Apartamentul este evident pe numele ei,al soacrei.
Ideea e că de asta vara ne acuză, la 1 luna două, că îi intrăm în camera și furam bani, noi suntem 2 oameni cu frica lui Dumnezeu, salariați, cu salarii ok, și nu am pus mâna pe nimic de al ei cu atât mai mult, suntem separat cu totul... Plus de asta îi dăm 1500 pe lună ei, că sa și plătească apartamentul in care stăm și noi. O sumă cam mare, pe lângă alte cheltuieli...m am saturat sa fiu acuzată, și să ne acuze că furam bani, ceea ce nu e adevărat. Spune-ți mi ce pași pot face, pentru că nu mai rabd așa ceva ! Având în vedere că sunt un om care îi face curățenie toată casa( mai puțin în camera ei!! Ceea ce e mai bine) și ea nu face nimic și sta cu "c***ul" in sus. Și are pretenția că noi s o servim mereu, pt orice chiar și din timpul nostru personal. Vreau sa fac ceva în privința aceasta! Am mesajele și tot in ce m a acuzat . Va rog. Trebuie sa fac ceva pentru că nu mai rezist.
Cel mai recent răspuns: florinm. , utilizator 18:42, 19 Ianuarie 2022
6 din 6 utilizatori consideră
acest răspuns util
Solutia este sa va mutati cu sau fara ........iubit. Ca sa nu cazi cu avionul trebuie sa nu te sui in el.
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Singura solutie e sa va mutati. Cei 1500 lei pe care ii dati lunar sunt bani pierduti si in mod sigur gasiti o chirie foarte ok in care sa aveti liniste. Zic ca trebuie fortata nota cu mutatul, asa-s unii barbati :))
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Cred ca , oricum ati da-o , iese prost : daca nu faceti nimic , ramaneti asa , cum se spune in popor , “ sluga la darloaga “ . Daca ati actiona cum v-ati gandit ( in justitie ) , probabil in secunda doi mama v-ar da pe usa afara din casa ei , ca doar nu va fi de acord sa mergeti de brat la tribunal . Cam cum credeti ca va reactiona iubitul dvs. in acest caz ? ma indoiesc profund ca va fi de partea dvs. si nu a mamei sale . Daca nu va intelege frustrarea ( si faptul ca sunteti nefericita ) si nu accepta ca orice om , la un moment-dat trebuie sa zboare din cuib si sa-si formeze propria familie , inseamna ca nu e inca pregatit pentru asta . Si atunci , trebuie sa actionati in consecinta : ori - ori . PS . Personal , nu as fi acceptat sa-mi slugaresc soacra nici daca fiul ei era poleit cu aur ... Ori ma vrea pe mine alaturi , ori pe mama lui , el alege ... De barbati e plina lumea ...
Ultima modificare: Miercuri, 19 Ianuarie 2022
CHKa, utilizator
Nu trebuie să fiți așa dură , dacă soțul este la fel de înțelegător și cu dvs , e de apreciat. Poate are motive să se comporte astfel .Intre a fi " mămos " și a avea alte defecte , eu aș alege prima , sigur cu condiția sa fie la fel de întelegator si cu dvs .
Ar trebui sa fie "un om bun și milos" si sa tina cont si de parerea dvs. Soacra pare in putere daca va sicaneaza. Mutati-va si lasati-o singura sau mutati-va dvs. si lasatii singuri. Acest gen de comportament din partea sotului este semn clar ca nu s-a maturizat afectiv si nu stie ce vrea, de fapt. Viata cere hotarare si buna judecata, cu atitudinea lui "mamoasa" veti avea mereu de pierdut (si nu numai in fata soacrei !). Puneti "piciorul in prag" si explicatii sotului: ori mama, ori dvs.

Alte discuții în legătură

Pot dovedi legii k e nebuna?? mikiank mikiank buna seara!eu locuiesc impreuna cu soacra mea care sufera de depresii si ia pastile pentru asa ceva .la un moment dat incepe sa ne minta sa inventeze tot felu ... (vezi toată discuția)
Posibil divort,...soacra?? tundyuta tundyuta Sunt casatorita de 18 ani,am un sot bun,dar usor influentabil.Mama lui de cate ori vine la noi ,are o influenta negativa asupra lui.Se baga in viata noastra ... (vezi toată discuția)
Insultata si hartuita alice-tik alice-tik Buna ziua.Am o problema cu mama pretenului meu.Stam impreuna la el de 1 an si 9 luni de cand avem un copil si am o situatie foarte grea pentru ca aproape in ... (vezi toată discuția)