avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 580 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Ce inseamnă, concret, "sub influență"?
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Ce inseamnă, concret, "sub influență"?

Ce inseamnă, concret, "sub influență"?

Tocmai ce citisem Decizia nr. 365/RC/2020. Pe scurt, un șofer a fost prins, la un test de rutină, cu urme de cocaină în sânge. Acesta s-a apărat în instanță:
"nu prezenta urme ale influenței drogurilor, având toate funcţiile cognitive neafectate, elemente care fundamentează concluzia că acesta nu se afla sub influenţa drogului şi, prin urmare, capacitatea sa de a manevra vehicule nu era diminuată."
și
"de vreme ce norma de incriminare prevede expres că există infracţiune doar dacă conducătorul auto se află sub influenţa substanţei psihoactive (constând în diminuarea capacităţii de a manevra vehiculul pe drumurile publice în condiţii de siguranţă), iar nu şi în lipsa acestei influenţe, fapta reţinută în sarcina recurentului şi pentru care a fost condamnat definitiv nu este prevăzută de legea penală."

Mi se pare perfect acceptabil: individul nu era sub influența cocainei din moment ce cocaina nu îl influența. Logic, nu?

Cu toate acestea, Înalta Curte a decis că nivelul de intoxicație este irelevant, deci inculpatul încă era sub influență. Pe scurt, chiar dacă inculpatul consumase cocaină cu multe, multe zile înainte, și chiar dacă efectul cocainei ține numai în jur de o oră, și chiar dacă era clar oricui că individul era sobru/treaz, inculpatul era tot considerat sub influență.
Personal mi se pare absolut ridicol: este complet posibil să consumi o substanță azi, cu efect psihoactiv de, să zicem, câteva ore, și ajungi cu dosar penal peste o lună.

Pe lângă asta, se pare că Înalta Curte intră în contradicție cu dicționarul. Dacă nu ai nicio parte din comportament schimbat, niciun semn de intoxicare, nicio diferență între tine și cineva complet treaz și cu nimic în sânge, de ce ți se mai spune că ești "sub influență"? E destul de clar că nu ești sub influență în acest scenariu, chiar dacă în sânge ți-ar exista mici urme de substanțe psihoactive.

Voi ce păreri aveți?
Ultima modificare: Joi, 23 Februarie 2023
NzEwNWNjYT, utilizator
Cel mai recent răspuns: latka , utilizator 12:37, 1 Martie 2023
Daca dvs. ati fi in drept de a decide un prag pentru a stabili ca dincolo de el esti sub "influenta substantelor psihoactive", cum ati proceda ? Adica aidoma situatiei de "sub influenta alcoolului".

ICCJ a spus ca:
"De altfel, în același sens s-a statuat și în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, reflectată atât în Decizia nr. 101 din 28 februarie 2019, invocată în decizia recurată, cât și în Decizia nr. 138 din 14 martie 2017 (publicată în M. Of. nr. 537 din 10 iulie 2017), prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (2) C. pen. În considerentele acestei ultime decizii, instanța de contencios constituțional a reținut, printre altele, că „pentru constatarea consumului de substanțe psihoactive, ca și cerință esențială specifică acestei infracțiuni, este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existența acestor substanțe în corpul conducătorului vehiculului. (…) Având în vedere sfera largă a produselor susceptibile a avea efecte psihoactive, așa cum reiese aceasta din legislația specială mai sus menționată, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentrației de substanțe psihoactive ca și cerință esențială cu privire la elementul material al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive (…). Așa fiind, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanțe psihoactive (…).”
Extrem de nesatisfăcător - dacă folosesc dimineață cu apă de gură cu alcool în ea, ajung să am alcool în sânge. Evident că e un nivel așa de mic încât nu are niciun efect asupra mea. Stupid să fiu considerat sub influența alcoolului, zic eu.

Cât ține de întrebarea dvs. de cum aș proceda, destul de simplu: la fel cum se procedează în alte țări. Dacă nivelul prezent în sânge de substanța respectivă se recunoaște ca fiind destul de înalt a.î produce efecte vizibile și simțite asupra individului, atunci acesta poate fi clasificat drept ”sub influență”. Pe de altă parte, dacă individul a consumat substanța respectivă cu zile întregi înainte de test, deci nivelul este unul infim, evident că nu este ”sub influență”. Nu văd probleme în legătură cu acest fel de raționament, mi se pare logic.
Ultima modificare: Duminică, 26 Februarie 2023
NzEwNWNjYT, utilizator
Nu cred ca ati inteles, si in alte tari exista acel prag atunci cind e vorba de alcool. Daca esti peste se considera a fi sub influenta.

Stiti vreun astfel de prag stipulat in lege, in cazul substantelor psihoactive ? ca fiind stipulat in alte legislatii ?


latka a scris:


acel prag atunci cind e vorba de alcool. Daca esti peste se considera a fi sub influenta

Ce prag? Orice alcool in sange se pedepseste.


Stiti vreun astfel de prag stipulat in lege, in cazul substantelor psihoactive ? ca fiind stipulat in alte legislatii ?

USA/Canada: e ilegal a conduce sub influenta a orice, insa esti considerat "sub influenta" daca se poate dovedi ca ai fost, intr-adevar, sub influenta si nu doar cu nivele infime de substanta X in sange. Daca ajungi sa fii acuzat de condus sub influenta insa tu nu erai sub influenta, ci doar aveai mici urme de substante in sange, ceri un test mai concret. Pe langa asta, cel putin in Canada nici nu se mai utilizeaza testele rapide ce aduc un doar un raspuns de genul Pozitiv/Negativ, din moment ce rata lor de false pozitive este prea mare si, in general, sunt inexacte (cel putin o treime din toate pozitivele ajung sa fie dovedite, prin teste mai concrete, a fi false pozitive sau pozitive pentru o cantitate mult prea mica de substanta cutare)
Art. 336 cod penal
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Nu vedeti nici o diferenta ?
Ultima modificare: Luni, 27 Februarie 2023
latka, utilizator

Alte discuții în legătură

Permis suspendat condus sub influenta psihoactive? alexandru13cozzmin alexandru13cozzmin Permis suspendat condus sub influenta psihoactive? Am dat probe de sange Am inteles ca daca imi platesc analizele ajung in termen de 30/45 zile! Am sanse sa ... (vezi toată discuția)
Thc la volan: testul la salivă nu reflectă ce am consumat, care pot fi consecințele? dropz1337 dropz1337 Bună ziua. Sunt un nou membru al acestei comunitati datorita experientei mele de aseara, 12 octombrie. Si anume, eram cu un amic si prietena lui in mașina ... (vezi toată discuția)
Am fost oprit de politie, mi s-a facut testul de alcool si a iesit ... georges44 georges44 Am fost oprit de politie, mi sa facut testul de alcool si a iesit zero, apoi testul de substante psihoactive unde mi-a iesit consum de cocaina, Am fost dus de ... (vezi toată discuția)