Dacă organele de urmărire penală nu au fost deja sesizate cu privire la infracțiunea de cumpărare de influență și X denunță această infracțiune, atunci X nu va fi pedepsit pentru infracțiune. Articolul 292 alin. (2) din Codul penal prevede că „făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta." Așadar, pentru ca X să nu fie pedepsit pentru cumpărare de influență, el trebuie să denunțe infracțiunea de cumpărare de influență înainte ca poliția/procurorul să fi fost sesizate cu privire la această infracțiune.
Dacă Y a inventat că Z ar avea o influență asupra funcționarului, apreciez că Y a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, mai ales că a declarat că persoana este inventată tocmai pentru a obține în mod injust bani de la X. În această situație, nu se mai îndeplinesc condițiile pentru ca X să fie acuzat de infracțiunea de cumpărare de influență, fiind victima infracțiunii de înșelăciune.
~ final discuție ~