Situație:
Un membru în consiliul local al unei localități (să-l numim "Solicitantul"), dorește să organizeze un festival cu profil cultural care să poarte numele unei personalități locale.
Legat de folosirea numelui și formularea titlului, Solicitantul nu se consultă cu membrii familiei acestuia. Mai mult, Solicitantul depune la primăria locală un "proiect" și primește o aprobare cu o sumă alocată, precum și introducerea evenimentului în agenda culturală 2025 a localității.
Pentru a stabili măcar perioada de desfășurare cu acordul aparținătorilor, Solicitantul îi contactează.
Aparținătorii, evident surprinși, cer documentele în baza cărora s-a luat decizia, respectiv proiectul de festival, structură, cheltuieli estimate, invitați etc.
Solicitantul le trimite HCL, proiectul de hotârâre și un referat de aprobare, care fuseseră toate înregistrate la primărie fără știrea lor.
Referatul de aprobare este nimic altceva decât o biografie a celui celebrat de festival. Aparținătorii cer din nou proiectul și li se răspunde că în afară de cele trimise, nu există nimic.
Sumarizat: există o hotârâre cu o sumă alocată pentru un eveniment, solicitantul e persoană fizică, nu juridică. Nu există nicio documentație care să stea la baza hotărârii. Nici un cont oficial în care să fie trimise sumele.
Întrebări:
Ce spune legislația referitor la acest tip de situație? Se poate da un HCL fără să fie depus un proiect al evenimentului?
Poate o persoană fizică să facă acest demers? Cum își justifică banii primiți?
Ce argumente juridice pot aduce aparținătorii?
radumititean
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Va trebui s puneti intrebarea intr-o sectiune de forum dedicata domeniului finantelor publice, ca nu are nici o legatura cu tema acestei sectiuni care este dedicaa ONG=urilor si legislatiei specifice ONG