Cadrele militare pot fi mutate în altă unitate a MAI, aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate sau schimbate din funcţie, în următoarele situaţii:
a) în interesul serviciului;
b) la cerere.
Mutarea cadrelor militare, respectiv schimbarea din funcţie, se face pe funcţii vacante, cu respectarea condiţiilor de ocupare a acestora prevăzute în fişa postului.
Cadrele militare în activitate din MAI, la cerere, pot fi mutate în altă unitate a MAI sau schimbate din funcţie, cu respectarea prevederilor legale.
Mutarea la cerere în altă unitate a MAI se solicită de către cadrul militar prin raport scris adresat şefului unităţii în care solicită mutarea, denumită în continuare unitate cesionară.
Mutarea se realizează cu respectarea următoarei proceduri:
a) raportul scris al cadrului militar care solicită mutarea se depune şi se înregistrează la unitatea
cesionară;
b) unitatea cesionară poate solicita unităţii în care cadrul militar îşi desfăşoară activitatea, unitate cedentă, în vederea fundamentării deciziei privind mutarea, transmiterea, în termen de 5 zile, a dosarului cadrului militar;
c) şeful unităţii cesionare analizează documentele primite şi, în termen de 10 zile, comunică unităţii cedente, în scris, acordul de principiu sau lipsa acestuia şi solicită, dacă apreciază că este necesar, prezentarea cadrului militar în termen de 5 zile, pentru realizarea unui interviu de cunoaştere;
d) în funcţie de rezultatul interviului de cunoaştere, în termen de 3 zile sau odată cu transmiterea informării asupra acordului prevăzut la lit. c), şeful unităţii cesionare remite raportul demutare la unitatea cedentă. În situaţia în care şeful unităţii cedente nu este de acord cu mutarea cadrului militar, comunică acest aspect unităţii cesionare, precum şi motivele care au stat la baza refuzului;
e) unitatea cedentă, în termen de 3 zile, de la primirea raportului de mutare în condiţiile lit. d), îl remite şefului abilitat, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, să emită ordinul de mutare.