LIVE, ACUM Reges-Online: Operațiuni esențiale și situații speciale. Ghid practic pentru o gestionare corectă și eficientă a registrului Accesează live evenimentul
Bună ziua,
Am cumpărat o garsonieră in 2006, in 2016 am primit prin donatie un apartament.
In 2022 m am căsătorit, soțul are 2 copii din prima căsătorie eu nu am copii.
In 2025 am vândut apartamentul, fără să am vreo convenție sau separare de bunuri.
As dori ca banii din vânzarea apartamentului sa fie bun propriu deoarece l am primit înainte de căsătorie. Am înțeles că ar fi bun comun.
In timpul căsătoriei nu am cumpărat nimic împreună, el a achiziționat un apartament în 2018 din banii lui. Nu doresc nimic din ce are el, poate lăsa tot ce e al lui copiilor. Dar vreau să mă pun la adăpost, metaforic vorbind, pentru bătrânețe, doar cu ce am eu.
Cum trebuie sa procedez să păstrez ce am avut înainte de căsătorie?
Mulțumesc pentru eventualele răspunsuri.
raluk0207
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Art.340 Cod civil
Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
Așadar ceea ce veți cumpăra cu banii obținuți din vânzarea apartamentului, va fi tot bun propriu. Important e ca notarul la care veți încheia contractul de vânzare sa fie informat și sa consemneze acest aspect în cuprinsul actului.
În privința celorlalte bunuri pe care le aveți dinaintea căsătoriei, nu trebuie sa faceți nimic. Ele sunt și rămân bunuri proprii ale dvs. În caz de divorț, nu vor fi incluse la partaj.
Însă, în caz că decedati dvs prima, soțul va avea dreptul la moștenire și va moșteni o cotă parte din bunurile proprii, împreună cu rudele dvs (parinti, frati/surori, nepoți de la frati/surori, bunici, unchi/mătușii, veri primari etc.)