Bună ziua
Am încheiat un antecontract de vânzare cumpărare imobil împreună cu soțul pentru vânzarea unui apartament pt care amandoi suntem proprietari
De la notar mi s-a dat lista cu următoarele documente de care avem nevoie la data încheierii contractului:
-acte de dobândire a imobilului
-certificat fiscal de la primărie
-adeverință gaz și electrica că nu sunt datorii pentru acest imobil care dorim să-l vindem
-adeverință de la asociația de locatari că nu sunt datorii pentru acest imobil care dorim să-l vindem
-certificat energetic al acestui imobil care dorim să-l vindem
Această de mai sus este lista completă de documente cerută de notar.
Nu avem experiență în vânzarea cumpărarea imobilelor
Pe internet mai apar și alte documente care ar fi necesare pentru vânzare cumpărare imobil. Nu cumva mai e nevoie și de alte documente precum cadastru, intabulare , asigurare ?
În cazul în care imobilul care vrem să-l vindem nu are asigurare, în momentul încheierii contractului la notar putem primi amendă sau altfel de penalizare?
Nu am vrea sa ajungem la data finala a incheierii contractului si sa nu o putem face datorita lipsei documentelor necesare si sa fim nevoiti sa restituim dublul arvunei
De asemenea în momentul întocmirii antecontractului pe copia care ni s-a dat ni s-a spus să nu semnăm deoarece: "este valabil așa, fără semnătură". Nu exista nici semnătura părții cumparatoare. Pe toate paginile există ștampila notarului. Pe ultimele două e o singura ștampila, jumătate de stampila pe o pagina și cealaltă jumătate pe următoarea pagină. Așa ne amintim că am semnat antecontractul, dar probabil a fost o alta copie ..
Cum poate un antecontract să fie valabil fără semnătură părților ?
raluk0207
Utilizator 6din 6 utilizatori consideră acest răspuns util
Din 2013 nu mai circula actele notariale semnate de părți.
Actul se întocmește intr-un singur original semnat, care rămâne în arhiva biroului notarial.
Părților li se eliberează duplicate, care au aceeași valoare și aceeași forța probanta cu originalul.
Duplicatele nu se semnează și nu se scrie nimic pe ele! Altfel, își pierd valabilitatea.
Rațiunea este aceea că astfel se evită falsificarea semnăturilor părților.
Și da, pentru vânzare, în afara de ce ați scris deja, musai trebuie sa aveți și documentație cadastrala + intabulare și poliță de asigurare PAD.
Polița de asigurare își începe valabilitatea în 5 zile de la data emiterii, deci atenție, că trebuie să fie valabila la data încheierii contractului de vânzare.
De asemenea, mai trebuie actele dvs de identitate și certificatul de căsătorie.
S-ar putea să mai aveți nevoie și de adeverințe de la primărie că imobilul nu face obiectul niciunei notificări formulate potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv că nu face obiectul unor litigii. Mai ales dacă cumpărătorul va veni cu credit de la bancă, băncile cer și astfel de verificări.
Antecontract
NagyCsZs
Traiesc in strainatate, dar m-am nascut in Romania. Cu surorile mele am mostenit un imobil nediviziat, si avem cote ideale separate pe care am vrut sa vandem ... (vezi toată discuția)