Acu opt luni de zile, am vrut să fac o depunere la bancomat, cu cardul soțului care este bolnav, împreună cu fiul meu. Chiar inainte de a introduce banii în bancomat, am vrut să îi număr din nou, așa că m-am retras 2 m în dreapta bancomatului împreună cu fiul meu pentru a renumăra banii. Dar se pare că am făcut-o prea în grabă și nu s-a încheiat sesiunea la bancomat astfel încât următorul client a retras de pe contul meu aproximativ 1500 RON . Bineînțeles că nu mi-am dat seama in acel moment deoarece număram banii. Apoi am revenit la bancomat după renumararea banilor și de data aceasta am depus banii.
Mi-am dat seama că lipseau banii de pe cont doar în drum spre casă când am vazut suma rămasă pe tichetul primit de la bancomat și făcând niște calcule rapide.
Am sunat în acea seară la bancă și mi-au confirmat că cu un minut înainte de depunerea mea, a fost o retragere de aprox 1500 RON.
Am depus plângere la poliție la sfatul celor de la bancă. După mai mult de o lună am fost chemati să dăm declarația la poliție legat de cum s-a întâmplat. Apoi am sunat-o la telefon pe doamna care se ocupă de caz, dar de fiecare dată mi-a zis că încă nu s-a rezolvat. La un moment dat mi-a zis inclusiv să nu mai sun pentru că mă va contacta ea când va fi cazul. În toată această perioadă mă pregăteam în același timp să merg in audienta și la inspectorul sef pentru a încerca să grăbesc investigația. Dar nu m-am putut abține să nu mai sun încă o dată la doamna care se ocupa de caz. Mi-a răspuns colega ei din același birou și mi-a spus că doamna care se ocupa de cazul nostru este in concediu de maternitate și ca trebuie să așteptăm până revine din concediu și apoi să așteptăm continuarea investigației.5n
Că a fost și greșeala mea lăsând sesiunea deschisă la bancomat, am înțeles. Dar totuși sunt banii mei, e corect sa revină la mine, și pt noi nu e o sumă mică
Vom merge în audiență la inspectorul șef.
Din punct de vedere legal, în afară de a cere transferul cazului nostru către un alt investigator, ce altceva pot să îi spun inspectorului șef pentru a-l motiva serios si determina să grăbească investigația cazului nostru ?
Mentionez ca acest post l-am incadrat in "Contencios administrativ .." , deci nu inteleg de ce a fost reincadrat la "Drept penal - probleme serioase cu dreptul" . E doar o plangere la politie , a carei rezolvare vreau s-o grabesc deoarece avem mare nevoie de bani