Bună ziua a o întrebare. Mama are 2 surori și o nepoată și vor să facă succesiunea după moartea bunicii. Mama a avut acordul inițial de a sta in casa bunicii dar când sa pus problema succesiunii( toata lumea era de acord inițial să ii cedeze casa ei) s-au sucit. Intre timp mama a consolidat casa pt că era nevoie urgenta, dar nu a făcut o experiență inițială la valoarea casei, avem doar poze la cum arata casa atunci și cum arată acum. Am o nelămurire: poți face succesiunea pe anume bucăți din moștenire( gen imobil dar nu și terenuri intravilan/extravilan)? Care sunt obligațiile și drepturile moștenitorilor care nu stau in casa moștenită? Care sunt obligațiile și drepturile moștenitorului care sta in casa moștenită? Mulțumesc frumos.
Stați puțin, că eu știu ceva că înseamnă dezbaterea parțială și dv. vă referiți la altceva. Poate reveniți și îmi explicați cine ce dorește sau, și mai bine, merge mama la un avocat să vadă ce variante are.
Nu poți renunța la o parte din moștenire, legal, folosind acest termen, însă poți împărți moștenirea întreagă prin atribuire casei către mamă, a acțiunilor către sora ei și a pământurilor către cealaltă soră (am dat un exemplu).
În toate cazurile când accepți o moștenire, nu accepți o parte, însă nu înseamnă că primeși musai câte o bucățică din fiecare bun, ele se poa atribui și altfel, mai ales prin bună înțelegere.
raluk0207
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Se poate dezbate moștenirea parțial.
De exemplu: 2 frați pot dezbate moștenirea după părinți pentru un apartament si o mașină.
Fiecare dobândește cota de 1/2, conform certificatului de moștenitor.
Ulterior, fac partajul: un frate ia apartamentul, iar celălalt frate ia masina.
Restul bunurilor rămân asa, proprietatea părinților decedati.
Peste 1 an, mai fac o dezbatere pe 7 terenuri.
Iar trebuie sa vina amândoi la notariat si sa solicite un certificat de moștenitor suplimentar.
In certificatul de moștenitor suplimentar, tot amândoi vor fi mostenitori si tot in cote egale de 1/2 fiecare.
Apoi iar fac un partaj: un frate ia 3 terenuri, iar un frate ia 4 terenuri.
Peste 6 ani, iar mai fac o dezbatere, pentru un cont bancar si o casa+ teren.
Iar vin amândoi, iar obtin certificat de moștenitor suplimentar si tot in aceleași cote.
Si tot asa, la infinit.
Se pot face certificate de moștenitor suplimentare, fără număr.
Iar după dezbaterea moștenirii, se poate face partajul doar pe anumite bunuri, iar pentru restul, moștenitorii pot rămâne in continuare in indiviziune.