avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1123 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale Certificate de semnătura electronică din Cartea ...
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

Certificate de semnătura electronică din Cartea Electronică de Identitate

Așa cum probabil știți, începând cu aceasta vară, Ministerul Afacerilor Interne a început să emită Cartea Electronică de Identitate (CEI) care, printre altele, include și un certificat pentru semnătură electronică avansată (Legea 214/2024).

In conformitate cu Articolul 3 din Legea 9/2023: "Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să accepte documentele eliberate de către persoanele juridice de drept public sau de drept privat în format electronic, care au o semnătură electronică calificată sau avansată, definite potrivit prevederilor art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014, în scopul furnizării serviciilor publice către beneficiar."

Certificatele pentru semnături electronice sunt de două tipuri, avansate și calificate. Certificatele calificate se pot obține numai contra cost (200-300 RON), și au valabilitate limitată, trebuie înnoite anual.

Am solicitat la ONRC să folosesc semnătura avansată cu CEI și mi-au răspuns că ei nu acceptă decât semnătură electronică calificată.

ONRC: "Potrivit art. 3 alin.(1) lit. o) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului, cu modificările și completările ulterioare, în sensul legii anterior menționate, semnătura electronică calificată semnifică semnătură electronică, în sensul art. 3 pct. 12 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014, care se bazează pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere calificat din România sau din alt stat membru al Uniunii Europene, inclus în lista publicată de Comisia Europeană în conformitate cu art. 9 din acelaşi regulament, şi care se utilizează în procedura de constituire online, precum şi de înregistrare prin mijloace electronice şi de furnizare de informaţii sau
documente din registrul comerţului sau din alte registre ţinute de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În acest sens, vă comunicăm faptul că la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, precum și la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pot fi depuse cereri/documente în format electronic, semnate cu semnătură electronică calificată."

Imi puteți spune dacă ONRC are temei legal să se prevaleze numai de prevederile legii 265/2022 și să ignore prevederile legii 9/2023?
Ultima modificare: Marți, 21 Octombrie 2025
ilg, utilizator

Alte discuții în legătură

Am depus la onrc un dosar si acesta a fost amanat. ... sab10 sab10 Buna ziua! Am depus la ONRC un dosar si acesta a fost amanat. Motivul: Conform art. 83 din Legea 265 / 2022 pentru înregistrarea în registrul comerţului ... (vezi toată discuția)
Depunere cerere onrc MihaelaaC73 MihaelaaC73 Buna ziua, Cererea de modificare a obiectului principal de activitate precum si documentele in sustinerea acesteia pot fi depuse la oricare dintre oficiile ... (vezi toată discuția)
Actualizare date la registrul comertului în urma căsătoriei? ginacristea96@yahoo.com ginacristea96@yahoo.com Buna ziua! Am o societate SRL unde suntem 2 asociati cu parti egale in urma casatoriei si schimbarii buletinului ce acte trebuie sa depun la Registrul ... (vezi toată discuția)