avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 253 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Discuţia la modă Nepãsare, incompetenþã sau ignorare ?
Discuție deschisă în Discuţia la modă

Nepãsare, incompetenþã sau ignorare ?

B-) Orice faptă antisocială a omului prezintă un grad de pericol social mai mare sau mai mic pentru valorile sociale, astfel infracţiunile prezintă cel mai mare grad de pericol social - pericol social penal, şi faptele ilegale din domenuul dreptului civil sau financiar, comercial prezintă un anumit grad de pericol social. Aceste domenii au reglementări ce permit o intervenţie energică din partea statului pentru restabilirea ordinii de drept, dar sunt o serie de relaţii sociale care deşi au reglementări de conduită şi de sancţiune, tot sunt lezate prin faptele negative ale oamenilor: mediu, traficul rutier, liniştea publică etc.
Sunt persoane care arună resturi menajere sau materiale de construcţii la marginea localităţilor pe spaţii verzi, persoane care lasă resturi alimentare sau ambalaje în locurile unde au mâncat - prin faptele lor se poluează mediul dar se aduce şi imagine inestetică a spaţiului verde, sancţiuni există dar organele însărcinate cu constatarea şi sancţionarea lor nu întreprind nicio măsură, sau iau măsuri ineficiente în aceste situaţii.
Există o lege care interzice fumatul în spaţiile publice, dar tot se fumează în aceste spaţii - tot la fel nu se sancţionaează promt.
Codul rutier prevede că trecerea străzii se face pe la spaţiile marcate sau colţ de stradă, unele persoane trec chira şi în diagonală strada chiar sub privirile poliţiştilor de circulaţie - fără sancţionare.
Seara târziu numeroase persoane tulbură liniştea publică prin diverse modalităţi: curse de maşini, muzică tare, scandaluri etc. - nu sunt sancţionate, sau sunt sancţionate în mod simbolic de exemplu, un avertisment.
În unele oraşe mari astfel de fapte se mai sancţionează datorită, în mare parte televiziunilor publice sau pivate, dar în sate şi comune astfel de fapte se săvârşesc fără vreo jenă.
Ce motive ar putea fi invocate ? - Faptele nu sunt grave - Nu !
- Faptele nu sunt constatate sau nu sunt reclamate - Nu!
Care ar fi explicaţia ? - Nepăsarea autorităţilor - Da !
- Slaba cunoaştere a legilor de către cei care trebuie să le aplice - Da !
- Superficialitatea cu care organele centrale şi locale tratează aceste situaţii - Da ! B-)
Cel mai recent răspuns: durusoctavia , utilizator 13:59, 2 Februarie 2007
eu zic ca problema ar fi cam cum spui tu insa sa mai punem si o doza buna de coruptie .... dragele organe de ordine nu prea fac nimic daca le cunoaste cel care e vinovat sau daca cel care le sesizeaza nu sare cu dreptul..... de ce zic asa ceva? pai am si eu cam ca 90% din populatie vecini foarte manelisti si nu prea asculta pt ei.... bun am incercat cu vorba buna....va rog dati muzica mai incet, am incercat cu moneda lor dar se pare ca au boxe audio mult mai performante...:), si in final am ajuns vecinii sa chemama politia undeva dupa miezul noptii, au si venit bineinteles dimineata..... dar au spus ca nu au probe ca sa amendeze....B-), adica ei personal nu au auzit galagia deaorece au venit cu cca 5 ore mai tarziu decat au fost chemati dar nu conta nici faptul ca o scara intreaga semna acelasi lucru......
dar am aflat secretul..... ceva mai tarztiu e adevarat..... din familia vecinului cineva lucreza in strinatate si are ceva mai multi bani decat noi.....deranjatii.:(
B-) Este adevărat că o cauză ar fi nivelul înalt al corupţiei (şi celei mici şi a celei mari), dar o vină au şi cei care adoptă o stare de pasivitae, dacă pasivitaea ar fii din partea altora decât a celor vătămaţi problema nu ar fii chiar aşa de mare - cu unele excepţii: când eşti martor al unei infracţiuni şi nu intervi pentru a prinde pe infractor sau pentru a preîntâmpina săvârşirea faptei - complicitatea prin inacţiune; dar când pasivitatea este chiar din partea persoanei vătămate această stare devine de neînţeles. Să înţeleg că românii sunt un popor de suferinzi din plăcere ?
Majoritatea românilor se mulţumesc cu "lasă-l mă că-l bate Dumnezeu". Această dorinţă de recurs la instanţa divină, în România nu mai are de mult scopul urmărit - de autocritică a vinovatului.
Românii se minunează când sar alţii cu "dreptul" (banii), dar nu îşi aduc aminte de adevăratul DREPT (legea). Ei se mulţumesc să vadă că un simplu agent de poliţie a venit la faţa locului şi a constatat, chiar şi superficial o contravenţie, dar nu sunt dornici şi de rezolvarea dreaptă a situaţiei - dacă are bănuiala, sau e convins că acesta nu şi-a făcut treaba cu profesionalism - vine târziu de la ora sesizării - poate depune o plângere către organele erarhice acestuia. Poate că soluţia pare bizară pentru o simplă contravenţie, dar nu este aşa: este un drept al tău pe care legea ţi-l conferă şi te poţi prevala de el.
Nu văd problema că o rudă a cuiva lucrează în străinătate şi are mai mulţi bani. Românii şi-au făcut un prost obicei de a gândi că au pierdut o cauză sau că nu au dreptate într-un conflict cu o altă persoană, rezolvat de un terţ (instanţă etc.), deoarece partea adversă a plătit (mituit) ianstituţia, autoritatea. Pe simple bănuieli nu e bine să se facă afirmaţii periculoase. De ce sunt periculoase? Exista în Codul penal infracţiunea de calomnie - tiparul ideal pentru astfel de situaţii. Chiar dacă a fost dezincriminată ca infracţiune, tot prezintă un grad de pericol social şi este prevăzută de o altă lege, vezi cum, chiart şi atunci când ai dreptate poţi fii bun de plată.
Concluzie: Românii trebuie să fie mai exigenţi cu ei însăşi în ceea ce înseamă drepturile lor dar şi cu obligaţiile altora.
Situaţia asta de anormalitate se poate shimba doar printr-o luptă îndelungată de readucere aminte a valorilor sociale apărate de lege şi a mijloacelor de apărare a acestora. B-)
Indraznesc si eu sa adaug coruptia sau/si prostia sau si/indiferenta.
Exemple sunt multiple, printre care:
Evacuare pe cale de ordonanta presedentiala a sotului violent care a durat un an de zile. Ordonanta a fost data in favoarea sotiei, sotul a inaintat recurs, tardiv, peste termen, nu s-a prezentat, iar hotararea a fost data in favoarea lui.
Paralel, divort cu evacuare, intre aceleasi persoane, durata: peste un an de zile, toate probele sunt in favoarea sotiei, procese verbale de la politie, adeverinte prin care se arata ca doi copiii, unul de 8 ani si unul de 5 urmeaza, la aceasta varsta alarmanta, sedinte la psiholog pentru ca nu se mai pot integra la scoala respectiv gradinita si in nici un colectiv, dispozitii ale martorilor atat ai ei cat si ai lui care spun ca este violent nu mai contribuie cu nici un ban in casa, consuma e cumpara mama pentru copii, nu s-a ingrijit niciodata de necesitatile acestora, si................... stupoare instanta nu dispune evacuarea si nu dispune plata pensiei alimentare din momentul introducerii actriuni asa cum s-a cerut, dispune divortul din vina ambelor parti:O
Sotia face recurs, se obtine declaratia sotului ca nu contribuie cu nimic in casa de mult timp, se mai obtin niste procese verbale de la politie mai noi, si................... se respinge recursul sotiei cum ca nu sunt motive de evacuare si nici de plata a pensiei alimentare:O
Cum s-au aministrat probele???
Sotul care e un fost gardian public, momentan nu se stie daca mai lucreaza, acum face parte dintr-o banda de hoti care se pare ca se ocupa si de droguri.
Judecatorii nu au stiut sa administreze probele sau au inchis ochii??
Daca drogurile sunt ale judecatorului? Cine ar putea sa ceara socoteala unui judecator? Legea a fost data tocmai cu scopul acesta, ca judecatorii sa faca ce vor ei si nu ce trebuie. Ce foloase ar avea de la o femeie oarecare cei implicati in lantzul deciziilor?
In Romania nepasarea, incompetenta si ignoranta merg mana in mana. Si parca astea nu ar fi destule mai avem de a face si cu tampenia, corputia si furtul la nivel inalt. Asa ca...sa traim....daca mai putem!!!!X-(

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Acuzatii false...proceduri...18 ind. 1 x_troni_k x_troni_k Buna ziua,ma numesc Daniel ,am 21 de ani ,si in vara anului curent am lucrat intr`o spalatorie auto...ca spalator de masini. Intr`o (blestemata) zi de sambata ... (vezi toată discuția)
Contestatie / plangere impotriva unei amenzi administrative DehRadu DehRadu In speta am fost chemat la DIICOT ca martor intr-un dosar de trafic de droguri. In acel dosar cunosteam o singura persoana iar ea este acuzata de trafic. Am ... (vezi toată discuția)
Care articol defineste " pericolul social"? edelweis08 edelweis08 As dori sa stiu care articol , din care lege, defineste \" pericolul social\" (vezi toată discuția)