Veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare de către dezvoltatorii imobiliari persoane fizice au trebuit declarate corect până duminică, potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). De azi începând, contribuabilii vizați pot fi supuși unor inspecții fiscale, controale în urma cărora aceștia vor putea fi obligați să achite impozite mult mai mari decât au făcut-o până acum (16% în loc de maximum 3%), ca urmare a reîncadrării veniturilor obținute din vânzarea apartamentelor sau caselor în categoria veniturilor din activități independente. Citește articolul
Pentru a reflecta modificările apărute în legislație de la începutul lui 2017, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat, printr-un act normativ apărut marți în Monitorul Oficial, formularele 208 și 209, folosite în administrarea impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare. Ca regulă, obligaţia depunerii declaraţiilor amintite revine persoanelor care obţin venituri din transferul proprietăţilor imobiliare şi a terenurilor aferente acestora, dar şi notarilor publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din astfel de tranzacţii. Citește articolul
Două dintre formularele folosite în administrarea impozitului pe venit au fost actualizate recent de Fisc, prin intermediul unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Concret, obligaţia depunerii declaraţiilor revine persoanelor care obţin venituri din transferul proprietăţilor imobiliare şi a terenurilor aferente acestora, dar şi notarilor publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din astfel de tranzacţii. Citește articolul
Impozitul datorat de contribuabili pentru veniturile din transferul proprietatilor imobiliare, realizat in baza unor hotarari judecatoresti, va trebui platit intr-o anumita perioada de timp. Termenul a fost stabilit printr-un act normativ care va modifica din 1 iunie Codul fiscal. Citește articolul