În acest an au apărut mai multe noutăți legate de circulația rutieră. Printre altele, au devenit aplicabile regulile circulației cu trotinetele electrice, a apărut posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, ca șoferii să afle, la cerere, tot istoricul sancțiunilor primite de-a lungul timpului și s-au mai parcurs o serie de pași pentru operaționalizarea contului unic destinat plății amenzilor rutiere. Citește articolul
Cei care, la sfârșitul anului 2020, dețineau în proprietate mașini, clădiri sau terenuri datorează statului, în 2021, impozit pentru fiecare dintre proprietățile amintite. Aceste impozite locale se pot achita în două tranșe egale, termenele legale fiind 31 martie și 30 septembrie. Astfel, cei care nu au plătit, pentru tot anul, până la primul termen trebuie să achite cea de-a doua tranșă până la cel de-al doilea termen, adică până azi. În caz contrar, riscă majorări de întârziere de 1% pe lună, până la achitarea integrală a impozitelor aferente anului 2021. Citește articolul
Persoanele care dețin vehicule istorice definite conform prevederilor legale în vigoare, cele care dețin autovehicule acționate electric, persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum și cele încadrate în gradul I de invaliditate sunt doar câteva dintre persoanele care beneficiază, conform legii, de scutire de la plata impozitului auto. Aceste categorii de persoane fizice au obligația de a depune o cerere de scutire de la plata acestui impozit, precum și documentele justificative care atestă că se află într-unul dintre cazurile de scutiri menționate în legislație. Scutirea se acordă începând cu anul următor depunerii documentelor, cu excepția cazului persoanelor cu handicap, care beneficiază de această scutire de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii însoțite de toate actele necesare. Citește articolul
Cei care erau proprietari pe mijloace de transport, clădiri sau terenuri la sfârșitul lui 2020 trebuie să plătească în acest an impozit pentru fiecare dintre proprietățile amintite. Impozitele se pot achita în două tranșe, dar cei care plătesc pentru tot anul până la primul termen (31 martie) beneficiază de o reducere a acestora. Citește articolul
Al doilea termen de plată a impozitelor pe proprietate se împlinește miercuri. Concret, este vorba despre impozitul pe care trebuie să-l plătească cei care, la sfârșitul anului trecut, dețineau în proprietate un vehicul, o clădire sau un teren. În contextul epidemiei de coronavirus, Guvernul a prelungit primul termen de plată a impozitelor, din martie până la finele lui iunie, însă nu și pe cel de-al doilea. Citește articolul
Proprietarii de mașini datorează prima tranșă din impozitul auto pe 2020 până la sfârșitul lunii martie, iar asta chiar dacă au vândut între timp mașina. Potrivit Codului fiscal, cei care erau proprietari pe mijloace de transport pe 31 decembrie sunt datori cu impozitul pe tot anul 2020 pentru acestea. Cât despre cei care cumpără anul acesta mașini, ei nu sunt obligați să plătească nimic în 2020. Există în legislație și unele scutiri și reduceri de la plata acestui tip de impozit local. Citește articolul