Începând cu acest an, cei care vor să crească eficiența energetică a propriei locuințe vor putea cere de la stat aproximativ 15.000 de euro, printr-un nou program de finanțare, pentru a-și dota casa cu sisteme de încălzire, izolație ori sisteme de iluminat mai economice. Pentru a putea obține fondurile nerambursabile, cei interesați vor trebui să îndeplinească o serie de condiții și să depună mai multe acte, înscrierile în program începând chiar azi, după cum a anunțat, la început de august, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Citește articolul
Anul acesta debutează pentru prima dată un program pentru modernizarea locuințelor, denumit Casa Eficientă Energetic, ale cărui înscrieri încep de săptămâna viitoare. Practic, statul decontează investițiile făcute de cei care vor să-și eficientizeze energetic locuințele prin reabilitare termică, sisteme de încălzire a camerelor și a apei, ventilare mecanică, sisteme de iluminare și de umbrire exterioară. Citește articolul
Cei care doresc să-și îmbunătățească locuințele din punct de vedere energetic vor putea primi până spre 70.000 de lei din partea statului, printr-un nou program concretizat de Ministerul Mediului, „Programul privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice”. În Monitorul Oficial din 30 iulie a apărut și ghidul de finanțare. Acești bani ar putea fi folosiți pentru achiziționarea de panouri solare termice, cazane cu condensare, pompe de căldură, ferestre izolante ori surse de iluminat cu LED.
Citește articolulProgramul Casa Verde pentru persoane fizice reincepe de astazi, subventiile acordate in cadrul programului pentru instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire ridicandu-se la 8.000 de lei Citește articolul
Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) a publicat, joi, ghidul de finantare a programului Casa verde pentru 2011. Si pentru acest an, vor fi acordate subventii de pana la 8.000 de lei pentru instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire. Citește articolul