La mai puțin de două luni de când se aplică măsura, deputații au votat ca prefecții să nu mai aibă posibilitatea de a anula autorizațiile de construire sau de desființare emise ilegal. După ce a primit votul decisiv în Parlament, proiectul ce conține măsura se îndreaptă acum spre promulgare. Citește articolul
Începând de sâmbătă, autorizațiile de construire sau de desființare vor putea fi anulate și de prefecți, nu doar de către instanțele de contencios administrativ, așa cum se întâmplă în prezent. Măsura apare într-un act normativ oficializat recent și care vizează modificarea legislației privind construcțiile. Citește articolul
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede cadrul general în care o persoană vizată de un act administrativ poate să îl atace în instanță, cerând anularea lui și, eventual, despăgubiri. Legea permite însă și persoanelor care nu sunt vizate direct de un astfel de act să recurgă la procedura în fața instanței de contencios administrativ. Citește articolul
Persoanele care obțin hotărâri favorabile în contencios administrativ sunt interesate de modalitatea în care obțin punerea în aplicare a hotărârii instanței. Astfel, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabilește o serie de măsuri care să garanteze, efectiv, executarea hotărârilor instanțelor de contencios administrativ. Citește articolul
Persoanele care au atacat un act administrativ în instanță și sunt nemulțumite de soluția instanței de fond mai au câteva opțiuni limitate de a obține ceea ce au cerut. Mai exact, una din ele se referă la atacarea soluției instanței de fond cu recurs, însă există niște condiții pentru a se putea declara recurs. Oricum, astfel cum se va vedea, recursul este, în principiu, limitat la atacarea hotărârii pentru motive procedurale. Citește articolul
Pot exista cazuri când o persoană reușește să obțină, în contencios administrativ, o hotărâre de anulare a unui act administrativ, însă fără să obțină despăgubiri, din cauză că nu a cerut. Într-o astfel de situație, persoana respectivă poate, teoretic, să obțină despăgubiri, prin acțiune separată. Citește articolul
Dacă o persoană se consideră vătămată de un act administrativ, simpla cerere de revocare a acestuia, urmată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea actului, s-ar putea să nu fie suficiente. De multe ori, paguba poate fi produsă mult mai rapid decât ar apuca o instanță să dea o soluție. De aceea, există posibilitatea suspendării actului administrativ. Citește articolul
Chiar dacă poate părea normal ca în contencios administrativ să ataci doar acte administrative care te afectează direct (care, de regulă, sunt locale), ai posibilitatea să ataci până și ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe - care e posibil să te afecteze doar indirect. În acest caz, nu vei cere anularea ordonanței respective, de către instanța de contencios administrativ, ci sesizarea Curții Constituționale, pentru a se pronunța asupra unei excepții de neconstituționalitate. Citește articolul
Dincolo de caracterul specific al procedurilor de contencios administrativ (precum necesitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile sau faptul că litigiile se desfășoară împotriva administrației publice), există anumite caracterstici specifice și în ceea ce privește instanțele competente și modalitatea cum acestora le sunt alocate cauzele. Citește articolul
Persoanele care se simt nedreptățite din cauza unui act administrativ (putând fi vorba de acte precum o autorizație de construire în favoarea altcuiva sau de un act administrativ prin care se stabilesc anumite limite de circulație într-un oraș) pot să ceară anularea acestuia în instanță. Însă, cât timp au astfel de persoane la dispoziție și unde trebuie să introducă cererea respectivă? Citește articolul