Termenul de trei ani pentru a amenda o persoană care n-are autorizație de construire curge de la momentul terminării în fapt a construcției, a stabilit, printr-o decizie publicată luni în Monitorul Oficial, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Concret, este vorba de un recurs în interesul legii - o soluție general-valabilă care vine ca urmare a practicii neunitare a instanțelor judecătorești. Citește articolul
O lege ce vizează modificarea Legii autorizațiilor de construire a fost oficializată miercuri și prevede scoaterea de sub incidență penală a unor fapte din această lege. Ele vor fi sancționate contravențional însă. Citește articolul
De astăzi, atunci când e vorba de creșterea securității unei locuințe sau a calității vieții locatarilor, documentația necesară pentru efectuarea lucrărilor de închidere a balcoanelor sau logiilor de la parterul unui bloc trebuie să conțină un acord primit din partea asociației de proprietari, nu a vecinilor, așa cum se întâmpla până acum. Schimbările aduse legislației privind autorizarea executării lucrărilor de construcții se regăsesc într-o lege ce a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul
79 de proiecte și propuneri legislative au trecut tacit de Senat pentru că ar fi trebuit să fie votate în martie sau aprilie și nu au mai ajuns să fie dezbătute în plen. Așadar, merg mai departe, pentru discuții și vot final, la Camera Deputaților. Am selectat 13 din aceste proiecte ce conțin măsuri importante pentru persoanele fizice și pentru firme deopotrivă: Citește articolul
Cei ce vor să construiască locuințe individuale și care, din cauza inexistenței unor planuri urbanistice zonale (PUZ), nu pot obține autorizații de construire ar putea obține aceste documente și în baza planului urbanistic general (PUG), prevede o propunere legislativă ce va ajunge curând la votul senatorilor, cu propunere de adoptare. Citește articolul
Actele normative ce stabilesc cadrul legal al calității în construcții și cel privind autorizarea lucrărilor de construcție au suferit azi o serie de modificări. Majoritatea dintre acestea vizează obligații ale investitorilor sau ale proprietarilor de construcții în zona branșamentelor, dar și o nouă posibilitate de a intra în legalitate pentru cei ce au construit fără autorizație. Modificările sunt aduse de Legea 7/2020. Citește articolul
Lucrările realizate fără autorizație de construire atunci când există obligația de a obține una înseamnă lucrări realizate cu încălcarea legislației. Consecințele sunt pe trei paliere principale: sancțiunea contravențională, imposibilitatea de a obține înscrierea construcției într-un registru care să permită apoi atributul dispoziției asupra acesteia, precum și eventualitatea unor conflicte cu vecinii, traduse, desigur, în instanță. O decizie a curții supreme de anul trecut a eliminat o modalitate prin care cei care au construit fără autorizație intrau în legalitate, iar o modificare legislativă recentă vine să atenueze cât de cât situația creată de decizia curții de anul trecut. Citește articolul
Modificarea Legii privind autorizările lucrărilor de construcție, în sensul prevederii exprese a unei posibilități suplimentare în care cei care au construit fără autorizare de construire vor putea intra în legalitate, a fost oficializată recent. Acest lucru este important, întrucât cei care au edificat construcții fără o autorizație nu pot să-și înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară, în special după ce o hotărâre recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a clarificat că nu există nicio posibilitate de a eluda o astfel de interdicție. Citește articolul
Printr-o lege publicată recent în Monitorul Oficial, sunt aduse mai multe modificări la legislația calității în construcții și la cea privind autorizațiile de construire. Multe dintre acestea vizează obligații în zona branșamentelor la utilități, pe care investitorii și proprietarii construcțiilor vor trebui să le respecte astfel încât să predea beneficiarilor și cumpărătorilor construcții cu branșamentele făcute conform legii și să suporte costurile aferente. Citește articolul
Subiectul autorizațiilor de construire a fost unul recurent anul acesta: de la o importantă decizie a Înaltei Curți, la modificări numeroase care au trecut de Parlament, altele puse în dezbatere și care s-ar putea oficializa anul viitor. Un lucru este cert însă: preocuparea parlamentară pentru aceste autorizații este constantă - cel mai recent proiect cu modificări a primit votul decisiv în Parlament chiar în ultimele săptămâni din an. Citește articolul