Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Autoritățile au stabilit recent nivelul de trai rezonabil al familiilor din țara noastră. Astfel, potrivit unui document publicat recent în Monitorul Oficial, familiile cu doi copii ar putea trăi la oraș cu 2.600 de lei pe lună și în mediul rural cu 2.100 de lei. De fapt, aceste valori reprezintă sumele de bani ce nu pot fi oprite, în cazul insolvenței personale, pentru plata datoriilor, deoarece persoana aflată în insolvență are nevoie de acești bani pentru a asigura traiul zilnic atât pentru sine, cât și pentru familia sa. Citește articolul
Primul caz de intrare în insolvenţă a persoanei fizice a fost soluţionat recent de o instanţă judecătorească de la noi. Acest lucru reprezintă o premieră în România, legea care reglementează falimentul personal fiind în vigoare din ianuarie 2018. Mai exact, este vorba de un român care a început o afacere pe cont propriu și care n-a putut să reziste, acumulând datorii pe care nu le mai putea acoperi. Judecătorul a considerat că situația financiară a românului e compromisă și a dispus deschiderea procedurii insolvenței prin lichidarea activelor sale. Citește articolul
După mai multe amânări, Legea falimentului personal a intrat la 1 ianuarie în vigoare, dar nu se aplică și nu e de folos niciunui datornic care o aștepta plin de speranță. Am stat de vorbă cu un specialist în proceduri de insolvență să ne lămurească unde se află problema. Am aflat că mai avem de așteptat, că lucrurile se mișcă greu din partea unor instituții-cheie și știm exact care sunt acelea. Cum vor afla românii că pot apela la mecanismul falimentului personal? Iată răspunsul. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul