Deși pe termen scurt statutul de neplătitor de TVA pare avantajos pentru că permite firmelor să își deconteze cheltuiala cu această taxă prin intermediul programului (lucru care nu e valabil și pentru plătitorii de TVA), în perspectivă, lipsa codului de TVA s-ar putea dovedi problematică pentru o afacere. Antreprenorii ar trebui, deci, să analizeze mai multe criterii înainte de a opta pentru una dintre cele două variante: de la valoarea investiției inițiale până la specificul activității pe care urmează să o desfășoare sau structura partenerilor de afaceri. Citește articolul
Începând din data de 15 iunie, antreprenorii pot solicita un sprijin financiar nerambursabil de până la 200.000 de lei, respectiv 44.000 de euro, pentru înființarea unor activități economice noi, în domenii precum producția, realizarea de software la comandă, industrii creative, servicii comerț și alte activități. În cadrul sesiunii de evaluare, activitatea desfășurată va fi principalul criteriu de departajare al afacerilor, însă sunt importante, de asemenea, aspecte precum numărul de locuri de muncă nou-create, structura investiției și gradul de inovare al proiectului. Ordinea depunerii proiectelor este ultimul factor luat în seamă și se va aplica doar în cazul în care se va păstra o egalitate deplină a celorlalte criterii de departajare. Citește articolul
În cele mai multe situații, proprietarii unor afaceri mici nu acordă suficientă importanță aspectelor ce țin de contabilitate, de înregistrarea documentelor sau de depunerea declarațiilor fiscale. Fie că nu au cunoștințe în domeniul contabil sau nu au timpul necesar îndeplinirii acestor atribuții, un antreprenor ar trebui să dețină câteva noțiuni minime de contabilitate pe baza cărora să își fundamenteze deciziile. Totodată, este recomandat ca evidența contabilă să fie lasată în sarcina unui specialist, iar antreprenorul să se preocupe de bunul mers al afacerii sale. Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) verifică în permanență respectarea obligațiilor legale ale companiilor din România, pentru a reduce evaziunea fiscală. În cele ce urmează vă prezentăm lista documentelor verificate de ANAF în timpul controalelor efectuate la firmele care distribuie produse direct către populație. Citește articolul
Potrivit legislației fiscale, orice modificare a datelor declarate inițial prin intermediul formularului 010 trebuie declarate Fiscului în termen de 15 zile. Astfel, odată cu ocazia declarării de mențiuni trebuie transmise și informații referitoare la persoanele care conduc contabilitatea firmelor, obligație introdusă în urmă cu o lună. Iar cum azi este ultima zi în care poate fi depusă declarația 010 de către persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care vor să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, contribuabilii vizați trebuie să aibă în vedere și declararea datelor amintite anterior. Citește articolul
În derularea activității economice tot mai multe societăți, mai ales cele care activează în segmentul comerțului cu bunuri, au nevoie de spații de depozitare sau servicii de depozitare, în România sau în afara României. Pentru a satisface această necesitate,aceste societăți încheie contracte cu furnizori interni sau externi. Astfel, societățile pot opta fie pentru închirierea unui spațiu sau depozit în vederea depozitării de bunuri, fie pentru servicii de depozitare, fiecare dintre situații având un regim de TVA distinct în ceea ce privește locul prestării. Citește articolul
Mai multe arii de interes major din fiscalitatea autohtonă vor fi modificate în perioada următoare, ca urmare a faptului că România devine de azi membru asociat în Proiectul BEPS (Erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor) - un program comun pentru zeci de state, prin care se încearcă, la nivel global, limitarea practicilor fiscale dăunătoare. Schimbările de reglementare vizează companiile cu activitate pe teritoriul mai multor țări și au scopul de a elimina situațiile în care mutinaționalele profită de lipsurile din legislație pentru a transfera profitul către state cu un nivel de impozitare mai scăzut sau inexistent. Odată cu aderarea României la acest forum internațional, în legislația noastră vor apărea modificări în ceea ce privește prețurile de transfer, convențiile de evitare a dublei impuneri sau schimbul de informații între autoritățile fiscale. Citește articolul
În Italia, ca în multe alte țări europene, există fenomenul muncii la negru, fenomen care îi afectează nu numai pe cetățenii italieni, ci și pe cetățenii proveniți din alte țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv pe români. În cazul în care o persoană descoperă un caz de muncă la negru sau este afectată direct de acest fenomen, ea poate depune o plângere la autoritățile italiene. Citește articolul
În contextul anunțurilor publicate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la planificarea multor inspecții fiscale, în special în rândul contribuabililor mari și mijlocii, dar și a plasării problematicii prețurilor de transfer în topul chestiunilor de interes în cadrul Programului de guvernare, atragem atenția asupra importanței pregătirii din timp a dosarului prețurilor de transfer. Citește articolul
Programul Start-up Nation, prezentat cu multe amănunte pe AvocatNet.ro, este accesibil în perioada 15 iunie - 15 iulie, după cum ne spun oficialii. Citește articolul