Contrafacerea şi falsificarea produselor alimentare, a băuturilor sau a medicamentelor ar putea fi pedepsite mult mai aspru decât se întâmplă în prezent, confom unui proiect de act normativ înregistrat în Parlament şi care ar urma să modifice prevederile regăsite în prezent în Codul penal. Citește articolul
În această dimineaţă, un tir încărcat cu butelii a luat foc pe Drumul Naţional 2, în zona localităţii buzoiene Mihăileşti, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). În urma accidentului, nu s-au înregistrat victime, însă procurorii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Citește articolul
Legislaţia autohtonă asigură respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, iar principalii responsabili de creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului sunt părinţii. Deoarece miercuri a fost Ziua copilului, AvocatNet.ro continuă campania informativă dedicată acestui eveniment cu o scurtă prezentare a celor mai importante drepturi pe care le au minorii. Citește articolul
Arestul la domiciliu este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate atunci când există probe sau indicii că o persoană a săvârşit o infracţiune, potrivit legislaţiei penale, scopul fiind, în esenţă, asigurarea unei bune desfăşurări a procesului. În condiţiile în care Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, compania implicată în scandalul dezinfectanţilor, a fost plasată recent în arest la domiciliu, AvocatNet.ro vă explică principalele reguli ce trebuie respectate pentru luarea unei asemenea măsuri. Citește articolul
Începând de astăzi, procurorii pot să ceară băncilor, fără a avea aprobarea judecătorului, informaţii despre situaţia financiară a unei persoane, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Citește articolul
Întreprinderea individuală (II) este o formă de activitate economică organizată de un întreprinzător persoană fizică, iar printre avantajele înfiinţării unei astfel de entităţi se numără costurile mai mici la constituire. Pe de altă parte, II este o extensie a activităţii titularului, astfel încât acesta poate răspunde cu propria avere pentru toate datoriile contractate de întreprindere. În materialul de faţă îţi prezentăm ce etape trebuie să parcurgi pentru a înfiinţa o astfel de formă de organizare, dar şi care este regimul fiscal al acesteia în 2016. Citește articolul
Deşi unele fapte nu par atât de grave la prima vedere, legislaţia penală prevede pedepse drastice pentru ele. Astfel, cei care au tendinţa de a fi agresivi cu persoanele din jurul lor, fie prin limbaj, fie prin comportament, pot ajunge la închisoare sau pot primi amenzi penale pentru fapte precum lovirea, ameninţarea sau hărţuirea. Citește articolul
Cei care tulbură ordinea şi liniştea publică prin violenţe, ameninţări sau atingeri grave ale demnităţii persoanelor riscă pedeapsa cu închisoarea sau amenda penală chiar dacă fapta lor vizează un singur individ. Aşa a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), printr-o decizie publicată astăzi în Monitorul Oficial, lămurind, practic, că existenţa acestei infracţiuni nu este condiţionată de săvârşirea ei împotriva mai multor persoane. Citește articolul
Într-o zi de 30 aprilie, în anul 1789, George Washington devenea primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Tot la această dată, dar în anul 1945, murea liderul nazist Adolf Hitler, care s-a sinucis atunci când a văzut că trupele sovietice puneau stăpânire pe Berlin. Citește articolul
AvocatNet.ro vă prezintă principalele subiecte apărute astăzi în presă: Citește articolul