Micii fermieri mai pot solicita cei 15.000 de euro acordați dezvoltării exploatațiilor agricole de dimensiuni reduse doar până la sfârșitul acestei luni. Ajutorul financiar se acordă în două tranșe, fără a fi necesară o contribuție proprie din partea solicitantului, iar pentru depunerea aplicației este necesară completarea planului de afaceri al investiției. Citește articolul
În această perioadă, antreprenorii au posibilitatea de a solicita fonduri europene pentru înființarea sau modernizarea unor unități de producție alimentară, în cadrul unui program special. În cadrul acestui program de finanțare sunt eligibile persoanele fizice autorizate, societățile comerciale, dar și grupurile de producători care pregătesc și depun un plan de afaceri până cel târziu în data de 30 septembrie 2017. Iată cinci idei de afaceri în domeniul procesării produselor alimentare pe care le poți avea în vedere pentru înscrierea în program. Citește articolul
AvocatNet.ro vă prezintă principalele subiecte apărute astăzi în presă: Citește articolul
Începând din data de 10 iulie, antreprenorii înregistrați ca persoane fizice autorizate, asociați în cadrul unor întreprinderi pot solicita sprijin financiar nerambursabil pentru înființarea sau modernizarea și extinderea unor unități de producție alimentară, precum fabrici de lactate, producția de sucuri naturale, carmangerii și abatoare, unități de procesare a mierii de albine. Înregistrarea proiectelor se face doar în sistem electronic, prin intermediul platformei existente pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). În cadrul acestui articol poți urmări modalitatea de completare a cererii de finanțare și poți descărca un formular completat pentru înființarea unei fabrici de produse lactate. Citește articolul
Înființarea unei fabrici de brichete din paie și alte resturi vegetale este o idee de afaceri ce poate fi pusă în practică în zonele rurale în care se găsesc exploatații agricole de dimensiuni medii sau mari, în cadrul cărorora paiele reprezintă un produs secundar lipsit de valoare economică. De asemenea, linia de producție a brichetelor și peleților poate fi amplasată și în vecinătatea exploatațiilor forestiere, rumegușul fiind de asemenea o materie primă importantă pentru această afacere. Citește articolul
Strategia de ieșire din societatea pe care ai înființat-o trebuie să reprezinte o parte componentă a strategiei generale de dezvoltare a afacerii pe termen mediu și lung. Indiferent care este motivul renunțării la afacere, orice antreprenor va urmări realizarea propriilor interese, însă acestea pot fi extrem de diferite: de la maximizarea profitului, în cazul unei vânzări controlate a afacerii, până la diminuarea pierderilor, în cazul în care intervine falimentul afacerii. Citește articolul
O nouă colecție de scaune ergonomice va fi produsă în cea mai nouă fabrică Antares de la Remetea. Investiția se ridică la aproximativ 1 milion de euro. Citește articolul
Potrivit unui act normativ în vigoare la acest moment, analiza de risc la securitate fizică devine obligatorie, începând de mâine, pentru toate firmele înființate înainte de iunie 2012, cât și pentru instituțiile de stat. Practic, asta înseamnă că orice cafenea, restaurant, magazin, farmacie, casă de pariuri sportive, hotel, casă de amanet sau chiar primărie are obligația să elaboreze o astfel de analiză. Totuși, termenul ar putea fi decalat din nou, cu încă un an, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), însă o astfel de măsură are nevoie de aprobarea Guvernului și publicarea în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica. Citește articolul
De la introducerea sa în anii `80, paintball-ul a devenit un fenomen din ce în ce mai răspândit și apreciat. Activitatea nu este una nouă în România, însă reprezintă o alternativă de petrecere a timpului liber tot mai căutată de către tineri și adulți în egală măsură. Practicarea acestui sport presupune, de asemenea, coordonare, urmărirea unor obiective comune, astfel că paintball-ul a devenit firesc un loc de team-building în care companiile își aduc angajații pentru dezvoltarea spiritului de echipă. Citește articolul
De-a lungul timpului, Avocatnet a prezentat diverse idei de afaceri pe care antreprenorii interesați le puteau demara cu fonduri nerambursabile sau resurse financiare proprii. În cazul în care ți-au scăpat, reluăm mai jos prezentarea a 11 afaceri cu potențial de creștere în perioada următoare. Află, pentru fiecare în parte, care este investiția minimă necesară, care sunt condițiile legale de funcționare, dar și care sunt cheltuielile pe care aceste afaceri le generează. Citește articolul