Legislația voluntariatului trasează reguli simple privind formula în care se pot desfășura aceste activități, cine poate încheia cu cine contractele de voluntariat, dar și faptul că voluntariatul nu ar trebui să fie un paravan pentru o muncă (nedeclarată) răsplătită financiar - fix opusul ideii de voluntariat, care presupune zero contraprestație. Ar putea inspectorii muncii să vadă în astfel de contracte unele probleme? Citește articolul
Poate să fie asistența medicală oferită de un medic, chiar și cu drept de practică și fără probleme în exercitarea profesiei sale, în baza unui contract de voluntariat încheiat (direct) cu spitalul? Atunci când voluntariatul se face cu încălcarea legislației specifice, ne-ar putea duce cumva cu gândul la un raport de muncă mascat? Am întrebat un specialist dacă legislația se opune "medicilor voluntari" și iată ce ne-a explicat. Citește articolul
Tinerii care se implică activ în comunitate încă de când sunt mici au o performanță mai ridicată la locul de muncă, participă la vot, sunt atenți la propria dezvoltare personală și au o preocupare ridicată pentru generația următoare, arată un studiu realizat de Fundația Noi Orizonturi în rândul tinerilor. Citește articolul
Paza bunurilor, a persoanelor și a obiectivelor din localitățile fără poliție locală ar putea fi asigurată de voluntari. Măsura înființării unui sistem de pază civilă comunală sau locală este cuprinsă într-un proiect legislativ ce se află în dezbaterea senatorilor. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Ultima zi de gradiniță pentru cei care au avut copiii la stat este prima de mare derută pentru părinţii care nu au bunici, bone şi nici bani să plătească două luni la privat. Citește articolul
Un primar din Botoşani pare să fi găsit soluţia pentru a reduce numărul celor care aşteaptă bani de la stat. Citește articolul
Luna iunie este, în mod cert, o lună specială! O știu toți copiii și o știm și noi, cei mari. Și cum poti să petreci mai frumos prima săptămână din altfel decât aducând bucurii copiilor care au mai mare nevoie!? Drept urmare, eu, Alina și Alexandra ne-am luat bocelcuța în spinare și am plecat la drum. Dar nu oriunde, ci înspre secția de oncologie pediatrică de la Marie Curie. Citește articolul
După trei săptămâni de la prima vizită la copiii de la Marie Curie, am revenit în spital cu nerăbdarea și entuziasmul de a-i învăța cum să facă un scurt filmuleț de animație, în cadrul unor ateliere precum cele organizate de mine la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), în programul de educație cinematografică pentru copii - EducaTIFF. Citește articolul