Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Valabilitatea autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu e condiționată acum prin lege de obținerea vizei anuale, nemaiexistând ideea de autorizație valabilă mai mulți ani. Practic, titularii trebuie să dovedească anual că mai îndeplinesc condițiile de la acordarea autorizației, să depună un dosar pentru avizare și să plătească pentru asta - totul, potrivit unei proceduri oficializate joi și care se va aplica din iulie 2020. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Chiar dacă nu ştiu când se va deschide sezonul estival şi cât va dura vacanţa de vară, hotelierii şi administratorii cluburilor de pe litoral au început pregătirile. Citește articolul
Comisia Europeană a aprobat, astăzi, un pachet de investiții în valoare de peste 1,4 miliarde de euro din fonduri UE în 14 proiecte mari de infrastructură din 7 state membre, și anume Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România și Spania. Citește articolul
Sunt foarte multe firme de contabilitate care se ocupă inclusiv de întocmirea declarațiilor de mediu pentru clienții din portofoliu. În curând, aceste formulare către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) se vor depune doar online, sub semnătură electronică, motiv pentru care firmele de contabilitate trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de obligațiile către AFM, mai ales că, până în 2021, ţara noastră trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe noi privind raportarea implementării mai multor norme ale Uniunii Europene în domeniul deşeurilor. Citește articolul
România este unul dintre micii poluatori ai Europei și una dintre campioanele reducerii de Emisii de Gaze de Seră (GES). Angajamentul Uniunii Europene pentru anul 2020 a fost de reducere a emisiilor GES cu 20% până în anul 2020, comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1990 și realizase deja, în 2017, o scădere cu 21,7%, față de 1990. Citește articolul
În ultima vreme, au intervenit mai multe noutăți relevante pentru firme. Dacă unele vizează relația contribuabililor cu autoritățile, altele vizează modificarea legislației sau punerea în aplicare a unor proiecte îndelung așteptate. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul