Initiativa acestui program a apartinut domnului profesor universitar doctor Barsan, judecator la CEDO si domnului Razvan Horatiu Radu, Agent Guvernamental la CEDO.
Discutiile purtate intre membrii delegatiei si reprezentantii Curtii au fost cu privire la rolul detinut de CEDO, organizarea si functionarea sa, statutul celor 47 de judecatori, raporturile cu statele care au ratificat Conventia pentru apararea drepturilor omului si ale libertatilor fundamentale, raporturile cu instantele nationale si alte instante internationale.
Romania-locul al treilea la numarul plangerilor depuse la CEDO
Delegatiei i-au fost oferite o serie de statistici privind activitatea Curtii, numarul plangerilor admise si provenienta lor.
In anul 2007 au existat 8640 de plangeri referitoare la statul roman aflate pe rolul Curtii. Condmnarea Romaniei a intervenit doar in 34 de cauze. Motivele pentru care statului roman i se cere raspundere sunt redate de neexecutarea hotararilor judecatoresti, protectia proprietatii (in special existenta a doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun si faptul ca Fondul ”Proprietatea” nu asigura o reparatie efectiva), pensiile personalului militar, arstarea preventiva (competenta organului care dispune aceasta masura), recursul in anulare, durata procedurilor, dreptul de acces la instanta (cuantumul ridicat al taxei de timbru), conditiile de detentie in penitenciare, practica neunitara.
Revizuirea procedurilor judiciare-o necesitate pentru statul roman
In una din cauzele impotriva Romaniei, s-a spus pentru prima data ca judecatorii romani au lasat neaplicata o prevedere din dreptul national incompatibila cu CEDO.
Majoritatea statelor au adoptat reglementari specifice in ce priveste durata procedurilor, dar aceste prevederi nu se gasesc si in legislatia romana. Domnul profesor universitar doctor a subliniat importanta modificarii legislatiei interne si a revizuirii procedurilor astfel incat Inalta Curte de Casatie si Justitie sa isi poata indeplini rolul de interpretare si aplicare unitara a legii.
De altfel, si CEDO isi va imbunatati procedurile odata cu intrarea in vigoare a Protocolului nr. 14,o serie de reglementari care isi impun sa asigure eficacitatea pe termen lung a deciziilor Curtii.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
CEDO: 8640 de plangeri la adresa statului roman
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
O delegatie romana formata din membrii Consiliului Superior al Magistraturii a efectuat in perioada 25-27 februarie 2008 o vizita de studiu la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (1)