Cauza Strungariu impotriva Romaniei

Hotararea
din 29 septembrie 2005
in Cauza Strungariu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 23.878/02)
Strasbourg
In Cauza Strungariu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupanèiè,
presedinte, J. Hedigan, L. Caflisch, C. Birsan, doamna M. Tsatsa-Nikolovska, domnul V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan,
judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 8 septembrie 2005, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA 


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 23.878/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Dan Strungariu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 31 mai 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de domnul B. Aurescu, agent guvernamental, apoi de doamna R. Rizoiu, care l-a inlocuit in functie.
3. La data de 24 octombrie 2003 Curtea (Sectia a doua) a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, el a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.
4. La data de 1 noiembrie 2004 Curtea a modificat componenta sectiilor sale (art. 25 § 1 din Regulament).
Prezenta cauza a fost atribuita Sectiei a treia astfel remaniata (art. 52 § 1).

In fapt
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1957 si locuieste la Timisoara.
6. Reclamantul lucra, in calitate de inginer expert in privatizare, la filiala din Timisoara a Autoritatii pentru Privatizarea
si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), institutie publica aflata in subordinea directa a Gvernului.
7. Prin decizia din 23 aprilie 2001, APAPS l-a concediat pe reclamant din cauza unei reduceri de posturi, in urma reorganizarii APAPS. Dupa concediere, pentru a-si obtine carnetul de munca, la data de 30 aprilie 2001, reclamantul a fost obligat sa semneze un angajament care ii impunea sa pastreze, dupa concedierea sa, confidentialitatea asupra informatiilor obtinute in timp ce a lucrat la APAPS.
1. Actiunea in anularea deciziei de concediere
8. La data de 22 mai 2001 reclamantul a introdus o actiune pentru a obtine anularea deciziei din 23 aprilie 2001. Prin sentinta din 31 octombrie 2001, Tribunalul Timis i-a admis actiunea si a dispus anularea deciziei respective, reincadrarea reclamantului in postul sau si plata salariilor datorate pentru perioada 24 aprilie 2001 — 10 octombrie 2001.
9. Conform legii romane, aceasta sentinta nu putea forma obiectul unui apel, singura cale deschisa pentru contestarea sa fiind recursul. Prin urmare, APAPS a facut recurs impotriva sentintei. Prin decizia definitiva din 7 februarie 2002, Curtea de Apel Timisoara a confirmat solutia adoptata de Tribunalul Timis la data de 10 octombrie 2001.
2. Cererile in vederea executarii sentintei din 31 octombrie 2001
a) Plata sumelor dispuse
10. La data de 29 noiembrie 2001 reclamantul a trimis la APAPS, prin intermediul unui executor judecatoresc, o scrisoare prin care a solicitat reincadrarea sa in post, plata sumei dispuse de instanta prin sentinta ce trebuia executata, precum si plata despagubirii de 16.074.000 lei romanesti (ROL) pe luna, adica salariul sau incepand cu data de 11 octombrie 2001 si pana la reincadrarea sa efectiva in post.
11. La data de 15 mai 2002 APAPS a virat in contul reclamantului, executand sentinta din 31 octombrie 2001, suma
de 108.336.636 lei (ROL).
b) Reincadrarea reclamantului
12. In urma unei adrese trimise de reclamant la data de 5 aprilie 2002 Comisiei parlamentare de ancheta a abuzurilor, APAPS a informat comisia despre imposibilitatea de a-l reincadra pe reclamant din cauza lipsei de posturi vacante, insa a precizat ca situatia sa speciala va fi luata in considerare imediat ce vor aparea posturi noi.
13. La data de 9 decembrie 2002 reclamantul a primit o invitatie telefonica din partea APAPS Bucuresti. A doua zi el s-a prezentat la APAPS si i s-a oferit un post nou-creat la Bucuresti.
14. Reclamantul a respins oferta din cauza distantei dintre Timisoara si Bucuresti, reamintindu-le reprezentantilor APAPS obligatia pe care o aveau conform sentintei din data de 31 octombrie 2001 de a-l reincadra in vechiul sau post din Timisoara, si nu la Bucuresti. Reprezentantii APAPS i-au cerut
apoi sa renunte la plangerea penala impotriva lui V.O. (paragraful 23 de mai jos) si la prezenta cerere in fata Curtii, ca o conditie prealabila pentru reincadrarea sa in post.
Reclamantul i-a informat ca retragerea plangerilor sale nu va fi posibila decat dupa o solutionare amiabila intre parti.
Prin urmare, reclamantul a depus la APAPS, in aceeasi zi, o noua cerere de reincadrare in postul pe care il ocupa la data concedierii sale.
15. La data de 20 ianuarie 2003 reclamantul a fost reincadrat intr-un post similar cu cel pe care il ocupase inainte de concediere. Asa cum reiese din extrasul de cont al reclamantului, la data de 4 aprilie 2003, APAPS i-a virat o suma suplimentara in valoare de 73.894.793 lei (ROL), reprezentand salariile datorate pentru perioada 24 aprilie 2001 — 19 ianuarie 2003, mai putin suma deja platita la data de 15 mai 2002.
16. Cu toate acestea, la data de 28 februarie 2003 reclamantul a depus la APAPS o noua cerere de reincadrare in post, in temeiul sentintei din 31 octombrie 2001. Astfel, el a solicitat plata salariului datorat pentru perioada 10 octombrie 2001 — 20 ianuarie 2003.
17. Prin adresa din data de 3 decembrie 2003, APAPS a informat agentul guvernamental ca reclamantul confirmase atat reincadrarea sa in post, cat si platile din 15 mai 2002 si 4 aprilie 2003. La data de 9 inuarie 2004, APAPS a informat Guvernul ca a platit la bugetul de stat toate impozitele si contributiile
sociale aferente salariilor achitate reclamantului prin cele doua plati.
18. La data de 8 ianuarie 2004 reclamantul a fost concediat in baza deciziei APAPS din 8 decembrie 2003. El a fost din nou obligat sa semneze un angajament de confidentialitate.
19. Reclamantul a contestat aceasta noua concediere, considerand ca nu respecta legislatia in vigoare. Prin sentinta din 22 ianuarie 2004, Tribunalul Timis a admis contestatia si a apreciat ca angajatorul nu luase in calcul statutul reclamantului de erou al Revolutiei din decembrie 1989, motiv pentru care, conform Legii nr. 42/1990, concedierea sa era ilegala. Prin urmare, instanta a dispus reincadrarea reclamantului si plata
unei despagubiri reprezentand salariile datorate si actualizate pentru perioada scursa de la concedierea sa si pana la reincadrare.
20. La data de 13 februarie 2004 reclamantul a somat APAPS sa execute sentinta din 22 ianuarie 2004.
21. Din informatiile furnizate de parti nu reiese daca aceasta sentinta a ramas definitiva sau daca a fost executata de APAPS.
3.Plangerile penale ca urmare a neexecutarii sentintei din 31 octombrie 2001
22. La data de 26 martie 2002 reclamantul a formulat o plangere penala, fara a se constitui parte civila, impotriva reprezentantilor Trezoreriei, pentru faptul ca nu i-au raspuns in cel mai scurt termen la cererea de blocare a conturilor APAPS.
Reclamantul nu a fost niciodata informat despre evolutia anchetei.
23. La data de 2 aprilie 2002 el a depus la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara o plangere penala impotriva lui V.O., directorul filialei din Timisoara a APAPS, pentru neexecutarea unei hotarari definitive, infractiune pedepsita de art. 83 din Legea nr. 168/1999. El s-a constituit parte civila si a solicitat o despagubire de 1.000.000 lei (ROL) pe zi de intarziere pana la executarea sentintei definitive.
La data de 18 noiembrie 2002 procurorul l-a informat ca a pronuntat o rezolutie de neincepere a urmaririi penale in privinta lui V.O.
#PAGEBREAK#

II. Dreptul intern pertinent

24. Legislatia interna relevanta, si anume extrasele din Codul civil, Codul de procedura civila si din Codul muncii (cel vechi si cel nou), precum si din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, este descrisa in Hotararea Roman si Hogea impotriva Romaniei [(dec.) nr. 62.959/00, 31 august 2004].
25. Codul de procedura civila, in forma sa ulterioara datei de 2 mai 2001, prevede urmatoarele:
ARTICOLUL 374 § 1
„Nicio hotarare nu se va putea executa daca nu este investita cu formula executorie (...)”
ARTICOLUL 376 § 1
„Se investesc cu formula executorie hotararile care au ramas definitive (...)”
ARTICOLUL 377 § 1
„Sunt hotarari definitive:
1) hotararile date fara drept de apel.”
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 415/3.VI.2008
11
I. Despre pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie
26. Invocand dreptul la o protectie judiciara efectiva, reclamantul se plange de imposibilitatea de a obtine executarea sentintei din data de 31 octombrie 2001, care obliga angajatorul sa il reincadreze in post si sa ii plateasca salariile datorate. De asemenea, el considera ca executarea sentintei respective a depasit termenul rezonabil. El invoca art. 6 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
„Orice persoana are dreptul la judecarea (...) intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu character civil (...)”
A. Asupra admisibilitatii
a) Asupra exceptiei de neepuizare a cailor de atac interne, invocata de Guvern
27. Guvernul reaminteste ca executarea obligatiei in speta necesita interventia personala a debitorului si arata ca nu exista mijloace de executare silita in natura a unei astfel de obligatii. In opinia sa, reclamantul ar fi trebuit sa utilizeze mijloace indirecte pentru a-l obliga pe debitor sa isi execute obligatia. Astfel, el ar
fi trebuit sa ceara obligarea angajatorului la plata unei despagubiri calculate pe baza salariului lunar al reclamantului din ultimele 3 luni dinaintea concedierii sale (art. 136 § 1 din Codul muncii) si ar fi trebuit sa formuleze o plangere penala impotriva angajatorului sau o actiune in condamnare la plata amenzii civile. Invocand cauzele G. impotriva Belgiei [(nr. 12.604/86, decizia Comisiei din 10 iulie 1991, Decizii si rapoarte (DR) 70, p. 125)], Stögmüller impotriva Austriei (hotararea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, p. 42, § 11) si De Wilde, Ooms si Versyp impotriva Belgiei (hotararea din 18 iunie 1971, seria A nr. 12, p. 34, § 62), Guvernul considera ca aceste demersuri constituie cai de atac adecvate, accesibile, eficiente
si suficiente. El arata ca plata despagubirii prevazute de Codul muncii reprezinta, intr-adevar, o adevarata executare de catre angajator a obligatiei de reincadrare in post, salariul fiind, pentru un angajat, miza contractului de munca.
28. Ca raspuns, reclamantul contesta eficienta cailor de atac indicate de Guvern, in masura in care, cum este cazul in speta, debitorul este statul. In orice caz, el considera ca a utilizat toate caile de atac efective inainte de a introduce cererea de fata.
29. Curtea reaminteste ca o exceptie similara a fost respinsa de Curte in Cauza Roman si Hogea mentionata mai sus. Ea nu vede niciun motiv pentru care sa se abata, in speta, de la concluzia la care a ajuns in cauza de mai sus.
In aceste conditii, exceptia ridicata de Guvern nu poate fi retinuta.
b) Asupra temeiniciei capatului de cerere
30. Presupunand ca art. 6 § 1 ar fi aplicabil in speta (Pellegrin impotriva Frantei [MC], nr. 28.541/95, §§ 66—67, CEDO 1999—VIII, Frydlender impotriva Frantei [MC],

#PAGEBREAK#
In drept

nr. 30.979/96, § 33, CEDO 2000—VII, si Miclici impotriva Romaniei [(dec.), nr. 23.657/03, 3 mai 2005], Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, ea constata ca acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare,il declara admisibil.
B. Asupra fondului
31. Guvernul apreciaza ca sentinta din 31 octombrie 2001 a fost executata in masura in care reclamantul a primit suma datorata la data de 15 mai 2002 si a fost reincadrat in postul sau la data de 20 ianuarie 2003.
Guvernul arata ca intarzierea de 15 luni in executarea obligatiei de reincadrare in post este justificata, dat fiind faptul ca angajatorul proceda la o reorganizare prin reducere de personal, postul reclamantului fiind si el afectat. Nu s-a putut crea un post similar cu cel detinut de reclamant decat prin adoptarea unui nou buget pentru angajator. In plus, dat fiind faptul ca reclamantul nu era raspunzator de aceasta intarziere,
APAPS a decis sa ii plateasca salariile corespunzatoare perioadei 10 octombrie 2001—19 ianuarie 2003, desi o astfel de obligatie nu reiese din sentinta din 31 octombrie 2001. Plata efectiva, efectuata la data de 4 aprilie 2003, este confirmata de extrasul de cont bancar al reclamantului.
Totusi, Guvernul reaminteste ca, daca reclamantul nu este multumit de valoarea acestei despagubiri, el are dreptul sa sesizeze instantele interne cu o cerere de reevaluare.
32. Apoi, Guvernul considera ca, datorita caracterului special al obligatiei de reincadrare in post, ce implica faptul personal al debitorului, obligatia statului conform art. 6 se limiteaza la crearea si punerea la dispozitia creditorului a unui sistem judiciar capabil sa oblige debitorul sa execute hotararea judecatoreasca.
Deoarece initiativa tuturor actelor de executare apartine creditorului, nu putem constata o incalcare a art. 6 decat daca, desi acesta apeleaza la forta publica, autoritatile statului nu au un comportament diligent, adica daca acestea nu iau toate masurile ce li se pot solicita in limite rezonabile.
Or, in speta, statul a pus la dispozitia creditorului un astfel de sistem, care i-a permis sa obtina executarea hotararii judecatoresti definitive.
33. Reclamantul reaminteste in primul rand ca debitorul reprezenta, intr-adevar, statul, ceea ce a lipsit de eficienta sistemul judiciar ce i-a fost pus la dispozitie pentru executarea silita a hotararii definitive care ii era favorabila.
Mai mult, el considera ca sentinta din 31 octombrie 2001 nu a fost niciodata executata. Astfel, el considera ca postul pe care il ocupa din data de 20 ianuarie 2003 este similar, dar nu identic cu cel pe care il ocupa inainte de concediere, contrar sentintei mentionate mai sus. In plus, el a fost concediat din nou, tot
ilegal. El sustine ca nu a beneficiat de vechimea aferenta perioadei care s-a scurs de la concedierea sa pana la reincadrarea sa in post si, pe de alta parte, ca angajatorul sau nu a platit impozitele si contributiile sociale aferente salariului sau. De asemenea, el contesta ca ar fi primit plata din data de 4 aprilie 2003 si, in orice caz, contesta calculul salariului sau pentru perioada 10 octombrie 2001—19 ianuarie 2003, asa cum
reiese el din aceasta plata. In fine, el sustine ca nu a primit dupa reincadrarea sa in post aceleasi avantaje ca si colegii sai.
34. Curtea reaminteste ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de la ce instanta ar proveni ea, trebuie considerata ca facand parte integranta din „proces” in sensul art. 6 din Conventie (Hornsby impotriva Greciei, hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, p. 510—
511, § 40 si Immobiliare Saffi impotriva Italiei [MC] nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V). Cand autoritatile sunt obligate sa actioneze pentru executarea unei hotarari judecatoresti si omit sa o faca, aceasta inertie angajeaza raspunderea statului ca urmare a incalcarii art. 6 § 1 din Conventie (Scollo impotriva Italiei, hotararea din 28 septembrie 1995, seria A nr. 315-C, p. 55, § 44). Daca administratia refuza sau omite sa execute o astfel de hotarare sau daca intarzie sa o faca, garantiile art. 6 de care a beneficiat justitiabilul in faza judiciara a procedurii isi pierd orice ratiune de a exista (Cauza Hornsby, mentionata mai sus, p. 511, § 41).
35. In speta, Curtea observa ca reclamantul a primit la data de 15 mai 2002 suma stabilita prin sentinta din data de 31 octombrie 2001. Apoi, la data de 20 ianuarie 2003 el a fost reincadrat intr-un post similar celui pe care il ocupase inainte de concediere. Din probele aflate la dosar rezulta ca reclamantul a lucrat efectiv in acest nou post. Mai mult, nicio instanta interna nu a constatat faptul ca aceasta reincadrare in post nu a fost efectiva. Instanta care a statuat asupra legalitatii concedierii reclamantului din data de 8 ianuarie 2004 nu a gasit nicio legatura intre executarea obligatiei de reincadrare in post, asa cum reiesea ea din sentinta din data de 31 octombrie 2001, si aceasta a doua concediere (paragraful 19 de mai sus).
36. Prin urmare, Curtea apreciaza, la fel ca si instantele interne, ca reincadrarea in post a reclamantului respecta cerintele sentintei din data de 31 octombrie 2001.
37. Fata de acest lucru, Curtea regreta ca reclamantul nu a informat-o despre aceasta evolutie a cauzei sale, despre care a aflat din observatiile Guvernului.
38. In fine, Curtea observa ca exista o controversa in ceea ce priveste plata din data de 4 aprilie 2003 si valoarea acestei plati (paragraful 34 de mai sus). Or, ea reaminteste, in primul rand, ca sentinta din data de 31 octombrie 2001 nu obliga angajatorul decat la reincadrarea in post a reclamantului si la plata salariului
corespunzator perioadei 24 aprilie 2001—10 octombrie 2001.
Prin urmare, plata din data de 4 aprilie 2003 nu are nicio incidenta asupra executarii hotararii definitive pronuntate in speta. Totusi, Curtea apreciaza ca probele aflate la dosar confirma plata despagubirii. Reclamantul nu a putut explica provenienta acestei sume in contul sau.
39. Trebuie constatat ca sentinta din data de 31 octombrie 2001 a fost executata partial la data de 15 mai 2002 si, pentru rest, la data de 20 ianuarie 2003.
40. Curtea reaminteste ca Guvernul nu contesta faptul ca sentinta ar fi trebuit executata imediat dupa adoptarea sa (paragraful 32 de mai sus). Desi in speta nu reiese foarte clar la ce data a fost sentinta investita cu formula executorie, Curtea observa ca cel tarziu la data de 29 noiembrie 2001 reclamantul
a cerut deja executarea ei de catre debitor. Prin urmare, ramane de aflat daca acest termen scurs intre, pe de o parte, data pronuntarii sentintei sau, in lipsa acesteia, cel tarziu data la care reclamantul a solicitat pentru prima data executarea ei si, pe de alta parte, data executarii obligatiilor impuse de aceasta sentinta
a fost rezonabil.
41. Curtea reaminteste ca ea a considerat deja ca neconformarea autoritatilor cu o hotarare definitiva intr-un termen rezonabil poate duce la o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie, mai ales atunci cand obligatia de executare a hotararii in cauza apartine unei autoritati administrative (vezi, mutatis mutandis, Metaxas impotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 26, 27 mai 2004, Burdov impotriva Rusiei, nr. 59.498/00, §§ 36—38,
CEDO 2002-III, Timofeyev impotriva Rusiei, nr. 58.263/00, §§ 41—42, 23 octombrie 2003, Prodan impotriva Moldovei nr. 49.806/99, §§ 54—55, 18 mai 2004, Luntre si altii impotriva Moldovei, nr. 2.916/02, §§ 40—41, 15 iunie 2004, Romashov impotriva Ucrainei, nr. 67.534/01, § 27, 27 iulie 2004, Voïtenko impotriva Ucrainei, nr. 18.966/02, § 35, 29 iunie 2004, si Dubenko impotriva Ucrainei, nr. 74.221/01, § 36, 11 ianuarie 2005).
42. In speta, Curtea observa ca salariile datorate reclamantului au fost platite dupa 7 luni de la data ramanerii definitive a sentintei ce dispunea plata sau 6 luni de la data MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 415/3.VI.2008 12 primei solicitari de executare facute de reclamant. Ea apreciaza ca acest termen este rezonabil, in sensul art. 6 § 1, asa cum a fost el interpretat de jurisprudenta Curtii (vezi, mutatis mutandis,hotararile mentionate in paragraful precedent).
43. Cu toate acestea, obligatia de reincadrare in post nu a fost executata decat dupa 15 luni de la data pronuntarii sentintei sau dupa 14 luni de la data la care reclamantul a solicitat executarea ei.
44. Curtea nu impartaseste teza Guvernului, si anume ca angajatorul a justificat intarzierea prin probleme datorate reorganizarii sale.
Ea reaminteste ca reclamantul nu a primit nicio explicatie directa si formala referitoare atat la aceasta intarziere, cat si la o eventuala piedica temporara in executare. Adresa trimisa de angajator la Comisia parlamentara de ancheta a abuzurilor nu poate inlocui o astfel de explicatie (vezi, mutatis mutandis, Sabin Popescu impotriva Romaniei nr. 48.102/99, § 72, 2 martie 2004).
45. Avand in vedere circumstantele cauzei, Curtea apreciaza ca perioada in care sentinta din data de 31 octombrie 2001 a ramas neexecutata in ceea ce priveste reincadrarea reclamantului in postul sau nu este rezonabila si ca statul nu a justificat aceasta intarziere. Refuzand sa execute sentinta timp de 15 sau 14 luni, autoritatile nationale l-au lipsit pe reclamant de un acces efectiv la o instanta.
46. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca nu a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie in ceea ce priveste executarea obligatiei de a plati salariile datorate reclamantului, dar ca a avut loc o incalcare a acestei prevederi in ceea ce priveste executarea obligatiei de a-l reincadra pe reclamant in postul sau.
II. Asupra celorlalte pretinse incalcari
47. Reclamantul sustine ca in instrumentarea plangerilor sale penale procurorul nu a respectat principiul termenului rezonabil prevazut de art. 6 § 1 din Conventie. Or, reclamantul nu s-a constituit parte civila in prima procedura penala [Asociación de vítimas del terrorismo impotriva Spaniei (dec.), nr. 54.102/00,
CEDO 2001-V].
Rezulta ca aceasta parte a cererii este incompatibila ratione materiae cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 § 3 si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 § 4.
48. In ceea ce priveste cea de-a doua plangere penala, in
care reclamantul s-a constituit parte civila, din probele aflate la dosar rezulta ca acesta nu a contestat in fata instantelor interne ordonanta de neincepere a urmaririi penale emisa de procuror la data de 18 noiembrie 2002. Aceasta constituie, asadar, ultima decizie pronuntata in speta. Rezulta ca procedura a durat mai
putin de 8 luni, perioada ce constituie un termen rezonabil, in sensul art. 6 § 1.
Prin urmare, aceasta parte a cererii este vadit neintemeiata si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
49. Reclamantul pretinde ca a avut loc si o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a neachitarii salariilor datorate pana la reincadrarea efectiva in post. Or, Curtea observa ca reclamantul a primit la data de 15 mai 2002 plata dispusa de instante, astfel incat el nu mai este victima vreunei incalcari a
Conventiei sub acest aspect, in sensul art. 34 din Conventie (paragrafele 35 si 39 de mai sus). In plus, reclamantul nu a introdus o noua actiune pentru a i se plati alte despagubiri pana la reincadrarea sa in post. Pentru astfel de pretentii, el nu are, asadar, un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, acest capat
de cerere fiind incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 § 3.
Prin urmare, acest capat de cerere trebuie respins in conformitate cu art. 34 si 35 § 4 din Conventie.
50. In fine, reclamantul considera ca angajamentele de confidentialitate impuse de angajator in momentul concedierii constituie o incalcare a dreptului sau de a comunica informatii, asa cum este el recunoscut de art. 10 din Conventie, precum si o practica contrara art. 4 § 1 din Conventie. In primul rand,
Curtea observa ca reclamantul nu a contestat valabilitatea acestor angajamente in fata instantelor interne. De asemenea, el nu a sesizat instantele nationale cu o cerere avand ca obiect pretinsa incalcare, prin angajamentele respective, a interzicerii sclaviei si muncii fortate (art. 4 § 1) sau a dreptului sau de a comunica informatii si opinii (art. 10).
Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cailor de atac interne, in conformitate cu
art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

#PAGEBREAK#

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

51. Conform art. 41 din Conventie,
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
52. Reclamantul solicita suma de 16.583 euro (EUR) cu titlu de daune materiale pe care le-a suferit pana la data de 3 martie 2004, din care 6.418 euro (EUR) pentru salariile datorate in perioada 11 octombrie 2001 — 19 ianuarie 2003 si 10.165 euro (EUR) pentru intarzierea in executarea sentintei din data de 10 otombrie 2001, prezentand o fisa de calcul detaliata a acestui prejudiciu. De asemenea, el solicita suma de 20.000 euro (EUR) cu titlu de daune morale produse de influenta negativa pe care a avut-o concedierea asupra reputatiei sale, precum si datorita incertitudinii prelungite generate de intarzierea in executarea sentintei definitive.
53. Guvernul apreciaza ca, avand in vedere executarea integrala a sentintei din data de 31 octombrie 2001, reclamantul nu mai poate pretinde ca a suferit un prejudiciu material. In orice caz, el apreciaza ca cererile sale sunt excesive si contesta calculul reclamantului. Apoi, el reaminteste ca reclamantul a primit o despagubire suplimentara cu titlu de salarii datorate pana la reincadrarea sa efectiva in post. Mai mult, Guvernul considera ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea pretinsa de reclamant, adica neexecutarea unei hotarari definitive, si prejudiciul moral pe care l-a suferit.
54. Curtea constata ca singurul fundament ce trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in durata neexecutarii obligatiei de a-l reincadra pe reclamant in postul sau. Totusi, ea apreciaza ca reclamantul nu mai poate pretinde ca a suferit vreun prejudiciu material in aceasta privinta,
in masura in care el a solicitat o despagubire cu titlu de salarii datorate pana la reincadrarea sa in post. Cu toate acestea, ea apreciaza ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral, in special din cauza frustrarii provocate de imposibilitatea de a obtine executarea hotararii pronuntate in favoarea sa, si ca acest
prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a incalcarii. Pe de alta parte, ea considera ca suma solicitata de reclamant cu titlu de daune morale este excesiva.
55. In aceste circumstante, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si statuand in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie, ea ii aloca reclamantului suma de 400 euro (EUR) cu titlu de daune morale.
B. Dobanzi moratorii
56. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,

IN UNANIMITATE,

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6§1 din Conventie si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca nu a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie in ceea ce priveste plata salariilor catre reclamant;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie in ceea ce priveste executarea obligatiei de reincadrare a
reclamantului in postul sau;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 400 EUR (patru sute euro) cu titlu de daune morale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze
cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Presedinte
Boštjan M. Zupanèiè
Grefier
Vincent Berger