Potrivit primului-ministru, tuturor celor care au venituri de la stat peste salariul presedintelui Romaniei, adica venituri de peste 8.000 de lei, li se va aplica o contributie de solidaritate. Contributia este in cuantum de 90% si se va aplica asupra diferentei care depaseste nivelul salarial al presedintelui.
Spre exemplu, daca o persoana castiga 15.000 de lei de la stat, diferenta de la 8.000 de lei pana la 15.000 de lei, respectiv 7.000 de lei, va fi taxata cu 90%.
”Este in fapt o contributie de solidaritate care va merge intr-un fond special din care Guvernul va putea sa asigure sprijin salarial pentru cei cu salarii mici, astfel incat sa putem proteja in societate categoriile cele mai vulnerabile in aceasta perioada de criza” a declarat primul-ministru Emil Boc.
In privinta formei in care ar putea fi promovata aceasta masura, premierul Boc a declarat ca Guvernul ia in calcul atat adoptarea unei ordonante de urgenta, cat si elaborarea unui proiect de lege, dupa consultari cu partenerii sociali.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Contributie de solidaritate, pentru cei cu venituri de la stat peste salariul presedintelui
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Guvernul va analiza posibilitatea introducerii unei contributii de solidaritate pentru cei care au venituri de la stat peste salariul presedintelui Romaniei, potrivit unei declaratii facute de primul-ministru, Emil Boc, la sfarsitul sedintei Executivului, de miercuri.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (13)