”Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se incadreaza in categoria microintreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune, cu exceptia celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale”, se arata in HG nr. 1012/2009 modificarea si completarea HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, adoptata de Guvern in 9 septembrie si publicata joi in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 695.

Totodata, Hotararea prevedea ca, “pentru a fi exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice mentionate au obligatia de a depune la sediul Societatii Romane de Radiodifuziune o cerere insotita de certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului din care rezulta suspendarea activitatii.”

Pe de alta parte, prin decizia nr. 2102, in dosarul 1428/33/2008, ICCJ a respins ca nefondat recursul declarat de Guvernul Romaniei si a anulat ca netimbrat recursul formulat de Societatea Romana de Radiodifuziune, in procesul prin care o firma din Cluj a cerut anularea taxei radio-TV.

Sunt astfel anulate prevederile cuprinse in articolul 3, alineatul 1 din Hotararile de Guvern nr. 977 si 978 din 2003, astfel ca persoanele juridice care nu detin mijloace tehnice de receptionare a informatiei radio-TV nu vor mai fi obligate sa achite taxa instituita de lege pentru aceste servicii.

Potrivit articolului 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, “hotararile judecatoresti definitive si irevocabile prin care s-a anulat, in tot sau in parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.”

In motivarea deciziei, ICCJ sustine ca argumentele aduse de Guvern si SRR, in sensul ca taxa radio se regaseste in legislatia si practica europeana in domeniu, fiind cunoscut ca in toate tarile Uniunii Europene, dar si pe plan mondial aceasta taxa reprezinta principala sursa de finantare a activitatii posturilor publice din domeniul audiovizualului, nu pot fi folosite ca argumente in sustinerea legalitatii prevederilor contestate din cele doua hotarari ale Guvernului, intrucat, asa cum s-a retinut anterior, dreptul la informare al cetatenilor, prin mijloacele de informare, radioul si televiziunea publica, nu poate fi transformat intr-o obligatie, cu atat mai mult cu cat dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, impun plata acestor taxe beneficiarilor de aceste servicii.

Mai multe detalii despre decizia ICCJ puteti gasi aici.