ACCES GRATUIT
Peste 300 de dosare penale pentru transport public de persoane fara licenta
Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) a verificat peste 8000 de societati si persoane fizice care desfasurau activitati comerciale in domeniul transporturilor, informeaza un comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor. Totodata, au fost aplicate peste 3800 de sanctiuni in valoare de 3,6 milioane de lei si au fost intocmite peste 300 de dosare penale.
Articolul continuă mai jos
Directia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane a initiat , in primul trimestru al anului 2010, un plan de actiune la nivel national, pe linia prevenirii si combaterii activitatilor comerciale ilicite din domeniul transporturilor.
Comunicatul MAI precizeaza ca actiunea a fost desfasurata impreuna cu inspectori din cadrul Autoritatii Rutiere Romane si Registrului Auto Roman, respectiv comisari din cadrul Garzii Financiare si cu inspectori din cadrul Biroului Roman de Metrologie Legala.
Politistii au controlat peste 8.000 de societati comerciale si persoane fizice si au aplicat peste 3800 de sanctiuni contraventionale, in valoare de peste 3,6 milioane de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale care reglementeaza domeniu de activitate privind transportul comercial.
Pe durata actiunii au fost verificate si 206 de statii I.T.P., fiind aplicate sanctiuni contraventionale in valoare de 85.000 de lei. Totodata, au fost intocmite 10 dosare penale pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.
De asemenea, 310 persoane sunt cercetate intr-un numar de 316 dosare penale, sub aspectul savarsirii infractiunilor de transport public de persoane fara licenta de traseu, evaziune fiscala, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, respeciv delapidare.
Totodata, planul de actiune a vizat si verificarea respectarii prevederilor legale pe linia sigurantei transporturilor de persoane si marfuri. In acest sens, au fost retinute 112 permise de conducere si 153 de certificate de inmatriculare, fiind totodata suspendat dreptul de utilizare pe o perioada de 6 luni a unui numar de 9 autovehicule.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)