Potrivit agentiei de presa, Stanisev a amintit ca au fost formulate suspiciuni legate de faptul ca procedura de organizare a referendumului nu ar fi constitutionala si ca oficialii europeni se vor asigura astfel ca normele UE sunt respectate.
"Nu va fi tolerata incalcarea niciunei reguli a Uniunii Europene si a principiului statului de drept", ar fu precizat liderul PES, citat de Mediafax. Agentia de presa mai scrie ca Stanisev si-ar fi exprimat sprijinul pentru Guvernul de la Bucuresti, aratand ca este sigur ca referendumul va fi organizat in mod corect, si a criticat "oportunismul si ipocrizia" partidelor care ataca si exagereaza situatia politica din Romania.
Pe de alta parte, corespondentul TVR la Bruxelles, Magdalena Moreh, a infirmat informatia.
Intr-o corespondenta pentru TVR Info, Moreh a transmis ca CE nu poate sa monitorizeze un proces electoral (referendum sau alegeri), intr-o tara membra.
"Comisia Europeana nu poate monitoriza procesul electoral dintr-o tara membra pentru ca a monitoriza inseamna a trimite observatori pe teren, la centrele de vot pentru a vedea cum decurge votul, or asemenea lucru, intr-o tara membra, nu s-a mai intamplat", a precizat corespondentul TVR.
Mai mult decat atat, Magdalena Moreh a subliniat ca si daca s-ar recurge la o monitorizare, anuntul ar fi facut de Comisia Europeana sau de catre autoritatile romane, in niciun caz de presedintele Partidului Socialistilor Europeni, Stanisev.
"Cei care au lansat aceasta informatie (ca referendumul va fi monitorizat - n.red.) au declarat ca Stanisev ar fi facut aceasta declaratie la masina pentru un post de televiziune francez. Eu am vorbit cu acel corespondent, Pascal Verdoux de la France 2, care a stat de vorba cu Stanisev, iar ziaristul francez a spus ca nici vorba de asa ceva (ca referendumul din Romania va fi monitorizat de institutiile europene)", a mai explicat Magdalena Moreh in corespondenta pentru TVR Info.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Comunicare și Relații Publice (PR)
Citește mai mult despre referendum
UPDATE: Mediafax: Referendumul va fi monitorizat de Comisia Europeana. TVR infirma stirea
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu va fi monitorizat de catre Comisia Europeana, pentru a elimina suspiciunile printr-o evaluare obiectiva, a anunþat, la Bruxelles, liderul Partidului Socialistilor Europeni (PES), Serghei Stanisev, dupa intalnirea cu premierul Victor Ponta, scrie Mediafax. Totusi, Televiziunea Romana, prin corespondentul sau la Bruxelles, infirma stirea.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Comunicare și Relații Publice (PR)
Citește mai mult despre referendum
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (3)