De ce activitatea specifica dreptului muncii este diferita de alte activitati profesionale?

Prin dreptul muncii se intelege, sintetic, un ansamblu de reguli juridice care privesc munca subordonata¹, ca activitate a persoanei fizice (salariat) desfasurata sub autoritatea si organizarea unei persoane juridice, de drept public sau privat, persoane fizice, respectiv persoane fizice autorizate (angajator), de care depinde, astfel, economic si juridic.

Este vorba, deci, de un mod specific de subordonare.

Acesta caracterizeaza exclusiv un raport juridic individual de munca.

O relativa subordonare poate exista si intr-un raport juridic civil care ia nastere ca urmare a prestarii unei activitati profesionale; de exemplu, „mandatarul este obligat sa actioneze in limitele insarcinarilor primite de la mandant, dupa cum persoana care are calitatea de prepus isi desfasoara activitatea, in functia incredintata, sub conducerea si potrivit indicatiilor comitentului”². Numai ca acestia isi organizeaza singuri munca si actioneaza asa cum cred de cuviinta pentru a aduce la indeplinire mandatul primit/cerintele beneficiarului.

Autoritatea si organizarea muncii in raportul juridic de munca impune respectarea unor conditii de munca de catre salariat “cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru”, folosirea exclusiva a capitalului si bazei materiale apartinand angajatorului³ sau suportarea costurilor acesteia, “incadrarea intr-o anumita ierarhie functionala”⁴ , stabilirea unor obiective individuale de performanta profesionala.

Toate acestea dau expresie dependentei juridice a salariatului, justificata de faptul ca angajatorul detine mijloacele de productie, isi angajeaza resurse financiare si isi asuma riscul afacerii.

Dependenta economica se manifesta prin aceea ca in schimbul muncii salariatul primeste periodic salariul, de cele mai multe ori singura lui sursa de existenta⁵.

Din aceste motive am afirmat ca⁶, potrivit actualei legislatii a muncii, esentiala in departajarea muncii dependente de cea independenta nu mai este nici limita minima a timpului de munca, oricare ar fi ea (partile dispunand de o mare libertate de vointa⁷) si nici chiar continuitatea (reper, de altfel, traditional, unanim recunoscut ca individualizeaza un raport individual de munca), ci numai aceasta subordonare care caracterizeaza activitatea specifica dreptului muncii, chiar daca este de o singura ora intr-o zi, in mod ocazional.

Deci, din sfera dreptului muncii este exclusa munca celor care exercita alte activitati profesionale, cum sunt: avocatii, notarii publici, persoanele fizice autorizate, intreprinzatorii persoane fizice titulare ale unei intreprinderi individuale, membrii unei familii care constituie intreprinderi familiale, asociati sau actionari intr-o societate comerciala sau administratori/directori ai acestora etc. 

___

¹A se vedea, de exemplu, Jean Pelissier, Alain Supiot, Antoine Jeammaud, Droit du travail, 23e édition Dalloz, Paris, 2006, p. 6.
²Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Editia a VI-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012, p. 19.
³A se vedea art. 7 alin. 1 pct. 2.1. lit. a si b din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003.
⁴Alexandru Ticlea, op. cit., p. 19.
⁵Alexandru Ticlea, op. cit., p. 12.
⁶Ana Stefanescu, Raducan Oprea, Consideratii privind „salariatul cu fractiune de norma”, nr. 8/2011, p. 75-76.
⁷Mara Ioan, Contractul individual de munca si conventia civila de prestari servicii, Editura Wolters Kluwer Romania, Bucuresti, 2009, p. 118.


Nota redactiei: Pentru mai multe detalii, va recomandam seminariile privind formarea profesionala organizate de AvocatNet. (Pe langa alti specialisti, participa, lect. univ. dr. Ana Stefanescu - Universitatea „Dunarea de Jos” Galati).