CEDO și CJUE: Ce pot obține românii de la aceste instanțe internaționale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Se întâmplă adesea ca această instanță și rolul ei să fie greșit înțelese de cei care își caută dreptatea. În realitate, ceea ce poate face CEDO pentru noi este să recunoască dacă ne-a fost încălcat un drept recunoscut prin Convenția europeană a drepturilor omului și să ne acorde dreptul la despăgubiri -- bani pe care statul e obligat să ni-i dea apoi, pentru că statul, prin organele sale, nu s-a asigurat de respectarea drepturilor noastre. Așadar, e un mecanism prin care îi arătăm Curții ce prejudiciu (semnificativ, nu neglijabil) ne-a fost adus și ce despăgubiri așteptăm de la statul român.

Ceea ce nu face CEDO este să modifice o decizie a unei instanțe interne, deci, nu funcționează ca o instanță de recurs la care putem schimba o decizie dată de un alt judecător, tot așa cum CEDO nu poate să schimbe legile din țara noastră sau să fie chiar ea prima instanță la care ne căutăm dreptatea.

Multe dintre cererile care ajung la CEDO sunt respins pentru că nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condițiile de admisibilitate. E destul de complicat să încercăm să ne descurcăm la CEDO fără ajutorul unui avocat, din păcate, pentru că trebuie să înțelegem nu doar cum funcționează aceasta, ci și dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru ca cererea făcută să fie admisă. Care sunt aceste condiții:

• petentul trebuie să folosească toate mecanismele juridice interne reglementate de stat, cu respectarea regulilor de procedură naționala referitoare la prescripție, termene, competență, și abia după epuizarea acestora să se adreseze CEDO; dacă legea română ne oferă posibilitatea de a introduce o acțiune în instanță pentru a ne face dreptate, trebuie să o facem; dacă avem posibilitatea să facem și apel, și recurs în procesul cu pricina, atunci trebuie să le introducem pe toate; trebuie să ducem procesul respectiv până într-acolo unde avocatul ne spune că nu mai există altă cale de urmat la noi în țară; de asemenea, dacă aveam la dispoziție trei ani să luăm atitudine și nu am făcut-o, iar instanța română ne spune că ne-am pierdut șansele să mai schimbăm ceva pentru că am depășit termenul de acțiune, atunci putem fi siguri că nici CEDO nu ne va da ascultare, pentru că am lăsat ca acea chestiune să se prescrie;
• introducerea cererii la CEDO în cel mult șase luni de la data deciziei definitive interne, perioadă care începe să curgă din ziua în care reclamantul sau reprezentantul său au cunoscut existența deciziei definitive, și nu de la respingerea ulterioară a unei eventuale cereri de revizuire;
• să nu se fi făcut vreo altă sesizare la un organ internațional să o altă plângere similară la CEDO;
• cererea introdusă trebuie să vizeze încălcarea unui drept recunoscut de Convenție, nu orice drept;
• cererea să nu fie abuziv introdusă;
• petentul să fi suferit un prejudiciu semnificativ.

De asemenea, e important de reținut și următorul aspect: titularul plângerii poate fi atât o persoană fizică, cât și o organizație neguvernamentală sau o asociație, dar nu o firmă. Iar cererea trebuie să se îndrepte împotriva statului, pentru că statului i se reproșează că, prin intermediul organelor sale (poliție, magistrați, funcționari publici, militari etc.) a permis încălcarea unui drept al celui care face plângerea și nu i-a oferit protecția necesară. Deci, nu se poate face o plângere la CEDO împotriva unui alt particular.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

CJUE nu este o instanță căreia să i ne adresăm când lucrurile nu merg bine la noi în țară, când un judecător sau o autoritate/ instituție publică română ne-a deranjat cu ceva sau ne-a încălcat un drept. Așa cum a fost ea concepută, Curtea de Justiție de la Luxemburg interpretează legislația UE pentru a se asigura că e aplicată la fel de toate țările membre ale Uniunii. În plus față de asta, ea poate anula anumite acte legislative ale UE și soluționează dispute între statele membre UE și instituțiile europene - spre exemplu, pe seama unor directive care n-au fost transpuse în legislația națională așa cum trebuia, în termenul cerut etc.

CJUE poate fi sesizat și de persoane fizice sau juridice, dar numai atunci când acestea au ceva de reproșat unei instituții a UE, iar nu când le nemulțumește o autoritate națională. "Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condițiile stabilite la paragrafele precedente în legătură cu omisiunea unei instituții, organ, oficiu sau agenție a Uniunii de a-i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz", se prevede în Tratatul privind privind funcționarea UE.

Persoanele aflate în aceste situații pot să sesizeze Curtea în două moduri: fie adresându-se instanțelor naționale, care pot decide să-i înainteze cazul Curții, dar nu sunt obligate, fie adresându-se direct Tribunalului (ca una din cele două instanțe ale CJUE), dacă au fost afectați direct și personal de o decizie luată de o instituție a UE.

Atenție! Atunci când considerăm că autoritățile române au încălcat legislația europeană, putem face o plângere oficială la Comisia Europeană, însă trebuie să reținem că ea nu este o instanță de judecată. Dacă găsește că, într-adevăr, România a încălcat legislația UE, ea nu va da curs plângerii noastre, ci va urmări să rezolve o situație generală și obiectivă. Exemplul cel mai bun este tot cel cu încălcarea unei directive de către statul român.

Notă: Acest articol face parte dintr-o serie informativă desfășurată de avocatnet.ro pentru informarea justițiabililor din România despre desfășurarea proceselor civile. Articolele din serie pot fi citite aici.