Activitatea de mediere si plasare de forta de munca in strainatate este complexa, de lunga durata si implica informare, consiliere, formare, preselectii, selectii, raspundere. Impresia ca plecarea la lucru in strainatate este usor de realizat daca cunosti un functionar care lucreaza la OMFM sau un angajat la o societate care are ca obiect de activitate recrutarea si plasarea de forta de munca in strainatate este gresita.
I. CINE POATE SA DESFASOARE IN ROMANIA ACTIVITATE DE RECRUTARE SI PLASARE DE FORTA DE MUNCA IN STRAINATATE ?
Activitatea de mediere de lucratori romani in strainatate se poate realiza numai de:
1. Agenti de ocupare a fortei de munca in strainatate
- societati comerciale romane infiintate in baza Legii nr. 31/1990;
- filiale, sucursale ale societatilor comerciale straine autorizate in baza art 44 din Legea 31/1990;
2. Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca:
- institutie publica aflata in subordinea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, infiintata in baza HGR 1320/2001 modificata de HGR 823/2002.
Nu exista posibilitatea desfasurarii de alte persoane juridice gen asociatii, fundatii, sindicate, partide, etc. a acestei activitati cum nu poate realiza acest lucru o persoana fizica.
II. CUM SE POT LUA RELATII DESPRE UN AGENT DE OCUPARE A FORTEI DE MUNCA IN STRAINATATE
1. Orice solicitant de locuri de munca se va deplasa la inspectoratul teritorial de munca de pe raza judetului unde functioneaza un anumit agent de ocupare si va lua informatii legate de:
A. Inscrierea acestora in evidenta inspectiei ca fiind o societate care are ca obiect principal de activitate recrutarea si plasarea de forta de munca in strainatate -cod 7450
B. Existenta unor procese verbale de contraventie, plangeri, legate de activitatea societatii respective.
III. ORICE SOLICITANT DE LOCURI DE MUNCA IN STRAINATATE TREBUIE SA CUNOASCA FAPTUL CA PLECAREA LA LUCRU IN STRAINATE ARE MAI MULTE ETAPE:
- inregistrarea in banca de date a solicitarii pe baza depunerii dosarului cu documentele doveditoare de catre fiecare solicitant in parte;
- participarea la teste psihologice si profesionale organizate in vederea aprecierii asupra capacitatii individuale;
- prezentarea la selectii;
- efectuarea controlului medical;
- legalizari si traduceri de acte;
- prezentari la ambasada pentru obtinere de viza de munca.
In vederea obtinerii unui contract de munca in strainatate solicitantii de locuri de munca incheie contracte de consultanta, contracte de mediere, contracte de comision cu agentii de ocupare privati, etc. si achita taxele si tarifele prevazute in aceste contracte platind numai sumele pentru care primesc chitante.
Este important de stiut faptul ca OMFM nu incaseaza comision si ca orice suma pretinsa sau oferita unui functionar al acestei institutii pentru facilitarea unui loc de munca in strainatate este o atitudine nelegala.
Orice astfel de situatie trebuie anuntata si dovedita organelor in drept.
Agentii de ocupare pot pretinde taxe, comisione pentru activitatea pe care o desfasoara, dar numai pe baza de chitanta intocmita potrivit legii. Pretinderea unei sume de bani mai mare decat cea prevazuta in chitanta trebuie de asemenea semnalata organelor competente.
Solicitantii de locuri de munca pot insa sa participe la testari profesionale, la cursuri de limba, de legislatie, de perfectionare profesionala, numai daca isi platesc sumele aferente ce reprezinta contravaloarea acestor servicii.
Este foarte important de stiut faptul ca in caz de neluare a testarilor impuse, sumele nu se restituie.
Orice solicitant de locuri de munca in strainatate trebuie sa cunoasca faptul ca plecarea la lucru in strainatate pentru o durata de un an de zile presupune integrarea intr-un program care impune nu numai indeplinirea conditiilor formale solicitate de angajatorul strain ci si perseverenta, tenacitate, dorinta de informare, de insusire de cunostinte de limba, de legislatie proprii tarii respective, de perfectionare profesionala, existand riscul ca in ultimul moment medierea sa nu se poata realiza din motive ce tin de autoritatile statului in care urmeaza sa plece la munca si care trebuie sa acorde viza de munca cetatenilor straini si care pot refuza acest lucru din motive variate ce tin de protectia si siguranta tarii respective.
A pleca la lucru in strainatate presupune ca persoana in cauza sa cunoasca ca ii trebuie un fond banesc minim pentru transpunerea in practica a acestei dorinte care sa-i permita sa acopere cheltuielile pentru traduceri si legalizari de acte, teste, formare, control medical, participari la selectii, cheltuieli de transport, etc.
Dosarul unui solicitant de locuri de munca in strainatate trebuie sa contina minim urmatoarele documente:
1. Copie dupa Buletinul sau Cartea de Identitate (cu o valabilitate de inca min. 6 luni de la data depunerii dosarului);
2. Copie dupa Pasaport (cu o valabilitate de inca min.6 luni de la data depunerii dosarului);
3. Adeverinta medicala de la medicul de familie ca sunteti "clinic sanatos" si ca " nu figurati in evidenta cu boli cronice" (Original);
4. Cazier Judiciar sau Declaratie pe propria raspundere ca nu aveti antecedente penale (Original);
5. Copie dupa Certificatele de Calificare sau Absolvire, legalizat la notariat;
6. Copie dupa Carnetul de Munca (Toate paginile scrise) sau Declaratie pe propria raspundere ca nu aveti Carnet de Munca(legalizata la notariat);
7. Curriculum Vitae (nume, prenume, data si locul nasterii, stare civila, adresa, studii scolare, activitatea in munca, limbi straine, cursuri absolvite, domenii de interes);
8. Fisa Personala, care va fi o pagina dactilografiata, cu urmatoarele date personale:
- Numele si Prenumele;
- Codul numeric personal, seria si numarul B.I.
- Adresa completa si numarul de telefon unde puteti fi gasit;
- Varsta si sexul;
- Limbile straine cunoscute si nivelul de cunoastere (putin, bine, foarte bine);
- Ocupatia si meseria actuala (daca sunteti angajat cu contract de munca);
- Optiunile dvs. pentru anumite tari;
- Optiunile dvs. pentru anumite meserii;
- Daca ati mai lucrat cu contract de munca in strainatate, unde?
- In josul paginii veti specifica: "Declar pe propria raspundere ca datele furnizate sunt corecte", dupa care veti semna si data
9. Dovada emisa de Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei din
care sa rezulte ca nu are interdictia legala de a parasi localitatea ori alte
limitari ale exercitarii dreptului la libera circulatie in alte tari.
Daca angajatorul strain solicita si alte documente, solicitantul de locuri de
munca trebuie sa le depuna; el va fi anuntat de agentul de ocupare.
10.În cazul in care doriti un loc de munca in agricultura, furnizati o dovada ca
detineti pamant sau ca posedati certificat de producator.
Atentie! - nu va expuneti la riscuri inutile apeland la persoane care-si publica
anunturi in ziar de genul: " Aveti o problema in Schengen? Rezolvari rapide" sau
"Rezolvam interdictii spatiul Schengen" pentru ca, de cele mai multe ori, in
spatele acestei publicitati sunt firme care in cel mai bun caz desfasoara
activitate la limita legalitatii, daca nu chiar ilegala.
Posibilitatea aceasta presupune clar achiesarea in mod constient la practici
ilegale pentru ca, daca acest lucru s-ar putea realiza, autoritatile statului nu
ar mai populariza imposibilitatea plecarii intr-una din tarile care fac parte
din spatiul Schengen daca exista interdictie.
O persoana care are interdictie pe spatiul Schengen este o persoana care
anterior nu si-a respectat obligatia de a se intoarce la timp in tara in
intervalul in care viza de munca era valabila, o persoana care desi era plecata
la munca cu viza turistica a fost suprinsa muncind in mod ilegal sau care a
incalcat legile uneia dintre tarile care au incheiat acordul Schengen si atunci
s-au luat impotriva ei masura interzicerii dreptului de a mai patrunde in acest
spatiu.
Dorinta de a lucra in strainatate nu se poate rezolva decat in mod legal.
Pentru a putea munci, aveti nevoie de liniste, de siguranta si acest lucru se
realizeaza numai atunci cand stiti ca nu aveti nimic de ascuns si ca in caz de
forta majora puteti apela la sprijinul autoritatilor romane.
Trebuie sa cunoasteti si ca intr-o tara straina exista angajatori straini care
nu-si respecta obligatiile contractuale fata de angajati.
Daca sunteti din pacate eroul unei astfel de intamplari nefericite trebuie sa
fiti informati care va sunt drepturile, unde puteti sa faceti plangere pentru a
se constata ca situatia relatata de dvs. este reala, care sunt telefoanele
ambasadei Romaniei la care puteti solicita informatii, etc.
Fiecare solicitant de locuri de munca in strainatate, chiar si cei care lucreaza
in activitate sezoniera trebuie sa aiba cunostinte minime privind limba oficiala
din statul in care se va lucra pentru ca astfel nu va fi in masura sa poata
sa-si desfasoare activitatea la locul de munca, sa convietuiasca si sa respecte
rigorile, obiceiurile si legile din tara in cauza si de ce nu, sa-si valorifice
drepturile care le sunt incalcate.
A pleca sa lucrezi intr-o tara straina, fara a avea cunostinte minime de limba,
nu este curaj ci inconstienta .
Nu uitati sa aveti la dvs. un fond banesc de rezerva la care sa puteti apela in
cazuri extreme.
Ambasadele nu detin fonduri materiale care sa aiba ca destinatie suportarea
cheltuielilor de cazare, de masa, de intoarcere in tara a cetatenilor care nu
s-au descurcat pe teritoriul tarii respective, din diferite motive.
Informati-va inainte de plecare si incercati sa va asigurati pentru orice
eveniment neplacut.
Cand plecati la munca in strainatate, pe pasaportul dvs. este aplicata viza de
munca si nu viza turistica.
Viza de munca presupune ca autoritatile din tara respectiva au verificat
capacitatea angajatorului strain de a-si indeplini obligatiile fata de dvs. ,asa
cum dvs. sunteti verificat din punct de vedere al posibilitatii de a face fata
unui anumit post, functii, etc.
Nu inmanati sub nici o forma pasaportul dvs. unei persoane care nu are
competenta de a vi-l retine. El nu poate fi folosit ca garantie!
Orice solicitant de locuri de munca trebuie sa fie constient de faptul ca un
agent de mediere este cel care reuseste sa-i puna fata in fata pe cel care are
oferta de locuri de munca si pe cel care vrea sa lucreze in baza acestei oferte.
Raspunderea agentului de mediere izvoraste din contractul de mediere, prestari
servicii, comision, iar a angajatorului strain din contractul pe care acesta il
are cu agentul de ocupare de forta de munca pe de o parte, si din contractul de
munca incheiat cu lucratorul pe de alta parte.
Cititi cu atentie fiecare din aceste documente, intrebati si clarificati-va
orice nelamurire. Raspunderea este individuala si deriva din actele incheiate
pentru fiecare din parti .
Agentul de mediere nu se face responsabil de orice problema, ci numai de cele pe
care si le-a asumat, semnand si stampiland contractul in cauza.
Neexecutarea obligatiilor contractuale de parti poate antrena prejudicii ce se
pot solutiona fie pe cale amiabila, fie pe cale judecatoreasca.
Informati-va pentru a cunoaste care este calea pe care trebuie sa o urmati.
Va rugam sa retineti ca pentru a pleca la lucru in Germania, Elvetia, Ungaria,
Luxemburg, Spania trebuie sa contactati in mod obligatoriu Oficiul pentru
Migratia Fortei de Munca care este institutia publica, aflata in subordinea
Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale care are ca obiect de activitate
punerea in aplicare a acordurilor dintre Romania si alte state in domeniul
schimbului de forta de munca .
La data prezentei, in vederea realizarii activitatii de recrutare si plasare de
forta de munca in strainatate a unui numar cat mai mare de romani, OMFM a
incheiat acorduri de cooperare cu alti agenti de ocupare de forta de munca in
strainatate, care au putut sa garanteze si sa prezinte oferte care au avut
interes pentru acesta.
OMFM are in cuprinsul lui un serviciu de migratie, de informare si consiliere cu
privire la tot ce reprezinta legislatie si practica in domeniul recrutarii si
plasarii de forta de munca in strainatate, argument pentru care orice firma de
profil care nu are nimic de ascuns si care doreste sa intre intr-o cooperare
onesta il poate contacta si se poate bizui pe sprijinul sau calificat.
Nu ocoliti contactul cu autoritatile, pentru ca acestea sunt in masura sa va
furnizeze informatii competente fara de care nu va puteti descurca.
IV. CUM POATE UN LUCRATOR CARE OBTINE UN CONTRACT DE MUNCA IN STRAINATATE SA
BENEFICIEZE LA INTOARCEREA IN ROMANIA PENTRU ACEST INTERVAL DE DREPTURI DE
ASIGURARI SOCIALE DE SOMAJ?
Orice lucrator care obtine un contract de munca intr-o tara care nu are acord in
domeniul asigurarilor sociale de stat cu Romania pentru a putea beneficia de
drepturi de asigurari sociale in Romania trebuie ca anterior plecarii sa se
prezinte fie la sediul OMFM daca medierea s-a facut de aceasta institutie fie la
sediul caselor judetene de asigurari sociale sau a municipiului Bucuresti de pe
raza teritoriala unde persoana in cauza are domiciliu.
Acolo aceasta va completa si semna o declaratie de venituri si un contract de
asigurari sociale in baza carora va plati o contributie lunara al carei cuantum
este proportional cu suma prevazuta in aceasta declaratie.
Daca in aceste declaratii este prevazuta o suma ce corespunde venitului minim
asigurat care la data prezentei este de 1750000 lei, contributia lunara va fi de
595 000lei.
In baza acestei posibilitati cotizantul va beneficia de asigurari sociale in
Romania si de stagiu de cotizare la calculul dreptului la pensie.
Si in cazul in care se completeaza si semneaza o declaratie si un contract de
asigurari pentru somaj la Agentia judeteana pentru ocuparea fortei de munca
exista posibilitatea ca un lucrator care pleaca in strainatate sa cotizeze la
acest fond si sa beneficieze de drepturile prevazute de Legea 76/2002 respectiv,
atunci cand se intoarce si nu are de lucru, sa poata obtine indemnizatie de
somaj, sa poata participa la cursuri de calificare, sa obtina credite, etc.
In conditiile in care in contract este prevazuta o suma ce este egala cu
salariul minim care la data prezentei este de 2 500000 lei, contributia lunara
va fi de 112 000 lei.
Un muncitor poate ca sa-si achite cotizatiile la care s-a obligat in mod
benevol, facultativ, lunar, dar deoarece exista impedimente in virarea sumelor
de bani la timp care presupun si costuri suplimentare (virare dintr-un cont in
altul) multi au optat pentru platirea sumelor respective in avans pe intreaga
durata a contractului de munca, cu posibilitatea regularizarii costurilor daca
ele exista in momentul revenirii in tara.
NU UITATI, INFORMAREA DVS. ESTE ESENTIALA!
Director
Daniela Nicoleta Andreescu
Comentarii articol (0)